Nimic de afișat

3 rezultate
ÁCRU2, -Ă adj., s. n.
I. Adj.
1. (În opoziție cu dulce) Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă.
  • <1551–1553> Ev. Sl.-Rom., 45v/1: Împotriva iaste împărățiia cerului aluvatului acru.
  • c. 1650 D. Val.-Lat., 71.
  • <1691–1697> T. CORBEA, 351: Zamă de peaște acru.
  • 1749 Carte de bucate, 125: Când va fi aproape de fiert, pune o mână de erburi tocate și puțintică aguridă au zeamă de lămâe cât să fie abia acră.
  • 1796 MICU, Teol. Moral., I, 282/10: Mintea cea dreaptă ne arată cum că nu trebuie să lăpădăm … nici arsurile, nici leacurile ceale acră și amară.
  • 1807 OBRADOVICI, Carte Orând. Ec., 94/2: Fânul cel acru și de vale să dă cailor, căci cailor place fânul acesta.
  • c. 1810 ȘINCAI, Învăț. Superșt., în Șc. Ardeleană (2018), IV, 230: De curge apa preste minerariuri, ale acelora părticeale și proprietăți le trage la sine, și de-aci se fac apele ceale minerălești și borcuturile, dintre care unele sânt acre ca gust, și aceastea au părticeale de fer în sine.
  • 1813 MAIOR, Dis. Zăhar, 294: Când s-au copt cucuruzu, tuleul cel preaplin de mustăreață jumătate din mustăreață și oarecât din curățeniia dulceței își piiarde, luându-și împreună sapor de multe fealiuri, uneori încă și acru.
  • <1820–1830> VULCAN, Tractat, în Șc. Ardeleană (2018), IV, 558: Trebuie să aibă omu bună pază de eale, ca să nu mânce lucruri împotrivitoare, căci puține lucru<ri> firești sânt, încă și întră ceale cari sânt mai puțin făcute spre hrană … Bucatele grase, cleioasă, fărinoasă, acre, apătoase le strică.
  • 1821 V. POPP, Despre apele min., în Șc. Ardeleană (2018), IV, 593: Gustul apei e acru cu desfătare și vinos.
  • 1822 DRLU, I, 8.
  • 1824 Doc. Braș., 170: Vorbește dumnealor că au ișit vinu acru.
  • 1825 LB.
  • 1837 EPISCUPESCUL, Apele met., 26/11: Apa acelui izvor din spălătura lor [este] mai metalică, sărată, stifoasă, acră, amară și puturoasă.
  • 1846 MANOLACHI DRĂGHICI, Rețete, 43: Pune câteva picături de oțăt tare și iar mai adaogă untdelemn, ca la 80 dramuri. Apoi, puindu-i sare, piper, cearc-o să vezi de-i acră și sărată îndestul.
  • 1850 ISER, Vocab.
  • 1859 DRĂGHICI, Doctorul, 216/16: [Borșul] dacă el este acru piste măsură, să mai slăbește cu apă.
  • 1861 BARASCH, Man. Bot., 37: Merii domnești, crețești etc. mai mari și cârnoși s-au produs toți din mărul din pădure ce este tare, mic și acru.
  • 1861 PETRI, Vocab.
  • 1862 PONTBRIANT, D.
  • 1866 ALEXI, D. P. Germ.-Rom., 155.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
  • 1871 LMD, I.
  • 1887 HEM, I.
  • 1893 BACALBAȘA, Moș Teacă, 6: Onoarea e dulce, borșul e acru – asta a fost cea dintâi constatare a voluntarului.
  • 1893 DDRF, I.
  • 1909 CARAGIALE, Pub., 934: Ai să vezi numa ce acră ți-e pânea altuia și ce greu e să sui și să cobori scările lui!
  • 1927 PAPADAT-BENGESCU, Concert, 199: [Fata] avea un flacon cu picături tonice acre și amare, ce-i da aceeași cutremurare și un minut de căldură la cap.
  • 1935 VOICULESCU, Leacuri, 41: Acidul lactic este o apă albă … cu gust acru, arzător.
  • 1945 DEMETRIUS, Album, 45: Lumea e la compot. Actrița pune în el puțină miere pentru că face bine la stomac; … masa de tineri îl mănâncă așa cum e. Cine mai ia seama acolo dacă e dulce sau acru?
  • 1959 BELEA, Prim. Ajutor, 322. Planta … conține un suc lăptos, galben-portocaliu, acru și veninos.
  • 1975 BĂLĂIȚĂ, Lumea, 13: Pasta are un gust amestecat: acru înțepător, săpun și mentă la un loc.
  • <1990–1992> CONSTANTE, Evad. Imposibilă, 193: Foarte acră și sărată, supa pricinuia multe neplăceri stomacale.
  • 1997 ADAMEȘTEANU, Dimineață, 135: Gustul acru din gură a ajuns acum o usturime în capul pieptului.
  • 2010 CĂRTĂRESCU, Frumoasele, 258: Cum știam însă că berea are valoare nutritivă considerabilă, am făcut marea greșeală să-mi cumpăr o sticlă și s-o beau toată, rapid, înainte să-mi dau seama cât de acră era.

✧ Fig.
  • 1847 PANN, Pov. Vorbii, I, 196: Nu se părăsea de rele, Dar l-a cam strâns în curele. Și dulce i-a fost la mâncare, Dar acre la scărpinare.
  • 1885 ALECSANDRI, Ovidiu, 135: O! scumpă răzbunare, al furiilor dar! Mi-oi potoli eu setea din acrul tău nectar!
  • 1953 CAMIL PETRESCU, Nuv., 73: Ciorchinii erau încă verzi, de un verde acru.
  • 1968 I. P. CULIANU, Arta Fugii, 47: Gustul acru al viziunii momentului de mișcare a cuțitului dispăru căci deja căpătase siguranța că victima era dușman, un dușman în minus.

✧ (Adverbial)
  • 1816 MAIOR, Învăț. Doft. Boalelor, în Șc. Ardeleană (2018), IV, 429: Să scape de rău vor ajuta, adecă bolnavelor vite să le dea notreț și de beut acru, sărat sau cu moare de curechiu stropit.
  • 1907 GRIGORIU-RIGO, Med. Pop., I, 148: Bolnavul trebuie ca să nu mănânce acru, sărat și ardeiat.
  • 1936 BUJOREAN, Boli, 149: Când vine pe gât acru și cu răgăieli din stomac se ține sare lutoasă-n gură.

✧ P. anal.
  • 1874 CARAGIALE, Pub., 154: Puse mâna pe călimări și înghiți cu sete licoarea neagră. Crezuse că era ceașca cu cafea. Tocmai când simți pe gât efectul acru, aruncă, plin de necaz, călimările în pieptul secretarului.
✧ Sint. Transilv., înv. (Calc după magh. savanyúvíz) Apă acră = apă minerală; borviz.
  • 1798 Doc. Ist. Comer., 184: Văz că ai priimit 6 glăj[i] de apă acră.
  • 1800 Doc. Comer., 214: De la d-lui vistierul Știrbei voi primi … apă acră, dar apa pănă acuma n-au mai sosit aicea.
  • 1803 Doc. Ist. Comer., 230: Poftesc pe dumn[eata], chir Hagi, să-m[i] triimiț[i] 30 de sticle cu apă acră.
  • c. 1810 ȘINCAI, Învăț. Superșt., în Șc. Ardeleană (2018), IV, 230: Aruncându-se galle sau galeș în oarecarea apă acră, de se va murgi și negri, aceaea e semn că într-însa se află vitrior sau galițcheu.
  • 1816 MAIOR, Învăț. Doft. Boalelor, în Șc. Ardeleană (2018), IV, 429: Poate-se și tot trapul pre dinafară, întru acelaș chip, spăla cu apă acră sărată.
  • 1822 DRLU, I, 46.
  • 1825 LB, 241/21.
  • 1837 EPISCUPESCUL, Apele met., 11/10: Cu semne de apă acră din care poate cu vreme să se desșchiază și vre un izvor de apă fierbinte.
  • 1851 FĂTU, Apele min., 5/1: Nu sunt bune de băut apele sarate și acre.
  • <1884–1885> Analele Acad. Dezbat., tom VII, 15: Afară de apele dulci se află și isvoare de apă minerală (apă acră) în mai multe locuri.
  • 1887 ap. HEM, I, 180: Borvizul la noi se cheamă apă acră.
  • 1892 MÂNDRESCU, El. Ung., 143: Borviz … apă minerală; apă acră.
  • 1896 GHEȚIE, D., 625.

✧ Exp r. Poamă acră v. poamă.
✦ (Despre fructe) Necopt.
  • 1749 Carte de bucate, 106: Altă mâncare. Să poate face și prăjită, presărată cu mirodii, cu ostropiel făcut de zeamă de năramză acră au de lămâe, untudelemn și sare, cald pe deasupra.
  • 1850 BREZOIANU, C. Agric., 314/12: Fructul este atunci iute și acru, întrebuințarea lui este vătămătoare sănătății.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., I, 28: Zeamă ce se face din struguri acri.
  • 1885 ALECSANDRI, Ovidiu, 215: (Mușcă din măr. Patricianii râd) … E cam acru mărul.
  • 1894 DEMETRESCU, Opere, 127: Pe lângă mine treceau precupeți cu coșuri cu struguri. – Sunt acri? am întrebat pe unul din ei.
  • 1904 T. SIMIONESCU, Carte Bucăt. Veget., 33: Se fierbe o farfurie adâncă de cireșe acre în apă cu câțiva pesmeți.
  • 1912 HORTOPAN, Enc. Vet., 180: Această vitamină se găsește în grăunțe în timpul germinări[i], precum și în fructele acre.
  • 1926 TEODOREANU, La Medeleni, II, 305: Prea acri strugurii!
  • 1933 CĂLINESCU, Cartea nunții, 44: [Jim] mușcă dintr-o prună mușchiuloasă, prea acră.
  • 1943 Rev. Fundaț., nr. 12, 509: Generațiile de elevi … ascultau cu un fel de umilință prefăcută preceptele nemuritoare ale învățăturii antice, lepădându-le ca pe niște fructe acre în măsura în care le primeau.
  • 1945 BOGZA, Cartea Oltului, 221: Într-o oală de pământ pusă de-a-dreptul pe jar fierbe o ciorbă de lobodă, de urzici sau de zarzăre acre.
  • 1955 PREDA, Moromeții, I, 862: Fructele … nu sunt bune, sunt acre și viermănoase.
  • 1958 NENIȚESCU, Tr. Chim. Org., II, 115: Acidul-malic se întâlnește des în natură, în fructe acre, cum sunt merele necoapte și agrișele.
  • 1965 TITEL, Schițe povest., 108: Sofica … se așază pe scaunul de lângă cadă și ronțăie mai departe cu lăcomie prune crude și acre.
  • 1975 BĂLĂIȚĂ, Lumea, 130: Dacă te uitai bine vedeai că nu sunt decât niște pere, or fi fost și acre!
  • 1982 D. R. POPESCU, Tiron, II, 242: Ce-ai mâncat? Pere acre? Să-mi aduci și mie!

✦ (Despre vin, rar despre șampanie) Cu aciditate crescută; fermentat prea mult, al cărui alcool s-a transformat în acid acetic prin oxidare; oțetit, acrit2 (1).
  • 1786 Doc. Ist. Comer., 128: Aic[i]a la Episcopie am fost, n-are vinuri bunuri, săntu de cele de aic[i]a acre.
  • 1823 DRLU, II, 546.
  • <1849–1852> BĂLCESCU, Mihai Viteazul, 208: Vinurile ce le da iobagilor era foarte acre, fără gust și nici de o treabă.
  • 1862 PONTBRIANT, D.
  • 1865 CODRU-DRĂGUȘANU, Peregr., 67: Fiind vinul așa de acru în anul fundării, domnitoriul, ca să nu se pericliteze stomacele supușilor bându-l, au ordinat să-l aducă sacrificiu la construcțiunea turnului.
  • 1866 ALEXI, D. P. Germ.-Rom., 62.
  • 1892 ISTRATI, Chim. Pop., 91: Litarga … se întrebuințează de către cârciumari și prefecătorii de vinuri pentru a îndulci vinurile acre.
  • 1896 GHEȚIE, D., 597.
  • 1901 MACEDONSKI, Fl. Sacre, 172: Vasul e de aur virgin schinteiat cu plăci de nacru, Încrustat cu pietre scumpe, zvelt, dar trainic ca un bronz; Și, coprindă ambrozie sau poșircă de vin acru, Dea beția dezmățărei sau extazul unui bonz.
  • 1926 SADOVEANU, Țara de dincolo, 361: Stăpânul locului venea din când în când spre noi, plecându-și capul sub pragul de sus al ușii și aducând sub barba-i protectoare gărăfi de vin acru, care nouă ni se părea minunat.
  • 1935 I. BOTEZ, Belfer, I, 66: Toamna, toate satele din preajmă, pline de „viță teras” cu boaba măruntă și neagră ca a bozului se înecau în gamoaie, vin zemos, acru și întunecat ca cerneala cismarilor.
  • 1944 AGÂRBICEANU, Strigoiul, 623: De la câte-un pahar de vin bun nu s-ar fi dat în laturi, dar vinul era mai rar în casă, și cel cumpărat de la crâșmă era acru ca oțetul.
  • 1953 BOGZA, Anii, 57: Șeful organizației când venea la club dădea mâna cu el și-l trimitea în fiecare duminică să bea vin acru și să țină câte un discurs.
  • 1963 LĂNCRĂNJAN, Cordovanii, I, 18: Crâșma era aceeași — mirosea a tutun dospit și a vin acru – dar parcă totuși era alta.
  • 1973 D. R. POPESCU, Vân. Regală, 121: Vin în cârciumă, ca la biserică, n-o părăsesc, n-o trădez, zicea, vin să mă umplu de fum și de înjurături și de miros de vin acru.
  • 1995 D. Mitol.3, 616: Cultul lui Vaticanus era legat de teritoriul numit Ager Vaticanus, cu pământul cel mai sărac din toată Roma, producând un vin inferior, acru.
  • 2003 PÂRVULESCU, Buc., 291: Interbelicii … se plâng de propria viață, plină de spaime, în care vinul e acru și relele te ajung din urmă.
  • 2007 CĂRTĂRESCU, Orbitor, III, 346: Șampania ținută ani de zile-n toate frigiderele fusese desfăcută, pocnise, se revărsase și se dovedise prea acră ca să se poată și bea.

✦ (Despre aluat) Dospit anterior pentru a se adăuga în aluatul cu care se prepară pâinea.
  • 1800 PIUARIU-MOLNAR, Ist. Univ., în Șc. Ardeleană (2018), I, 214: După această supțire asemenare de idei s-ar fi ivit meșteșugul a măcina, meșteșugul a frământa, meșteșugul a coace în cuptoriu. Pagubă că nu s-au adăogat ceva și despre aflarea aluatului acru, care este și mai greu a să cuprinde.
  • 1825 LB, 152/45: Aluat acru de dospit.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., II, 56: Ferment – Bucată de aluat acru, care amestecată cu plămădeala o face să dospească.
  • 1887 România lib. (C.), nr. 2922, 2: Doăzeci de kgr. din această făină au fost frământate cu 15 kgr. de apă și cu cantitatea necesară de aluat, acru, și s-a făcut în urmă pâine din ea.
  • 1896 GHEȚIE, D., 79.
  • 1900 Unirea, nr. 9, 82: De cumva fața aceluia e roșie, și așa e teamă de apoplexie, ridicăm capul mai sus, iar trupului îi dăm o poziție șezând, și spre a irita pielea punem pe grumazi și ceafă aluat acru, hrean ori muștar.
  • <1908-1909> Natura, IV, 55: O bucățică de aluat acru face să crească pâinea și-i dă un gust mai plăcut.
  • 1936 BUJOREAN, Boli, 94: Aluat acru de pită se leagă la tâmple.
  • 1979 Enc. Etnobot., I, 229: La Runcul-Salvei (Năsăud) pe frunze de ștevie se punea aluat acru, care se lega la tălpi pentru trântitură, „când te doare din seninˮ.

✦ (Despre legume, mai ales despre varză și castraveți) Murat2.
  • 1807 Doc. Ist. Comer., 257: Natu ce s-au dat de Măriia Sa Constantin Ipsilant Voevod, domnul Moldaviei și al Valahiei la leat 1807, iulie 31: … varză acră … trei sfecle.
  • 1847 PANN, Pov. Vorbii, II, 7: Mai bine varză acră cu-nvoială, Decât zahar dulce cu cârteală.
  • 1865 CODRU-DRĂGUȘANU, Peregr., 56: Ascultă, fătul meu, de coconul Sache … și nu te vei mai întoarce la varză acră în Țara Ungurească.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., I, 167: Castraveți acri; murături.
  • 1887 HEM, I.
  • <1892–1893> Analele Acad. Ist., seria 2, tom XV, 719: Cele rânduite de doctori ca hrană la patima aceasta (linte, usturoi, ceapă, varză acră) nu se găsesc de vânzare.
  • 1898 CARAGIALE, Scrieri, II, 868: În a doua piesă într-un act, în care Millo nu juca, toți aveau aerul mai moleșit decât varza acră uitată-n ploaie.
  • 1900 Unirea, nr. 9, 82: Dacă arsura e de vitriol ori leșie, punem apă rece sau și frunză de curechi acru.
  • 1910 BIANU, D. Săn., 145: Castraveții murați (acri), prăjiți cu untdelemn se pun la udmă ca să dea înapoi.
  • 1921 SLAVICI, Închisorile, 343: Bine și din ce în ce mai bine o duceam cu de ale mâncării: azi borș cu fasole, mâne cartofi cu borș, poimâne varză acră fără borș și iar d-a capo.
  • 1928 BRĂESCU, Clubul, 407: Castraveți acri ai?
  • 1946 S. MARIN, Carte de bucate, 235: Sarmalele se pot face cu varză acră sau cu varză dulce.
  • 1963 CĂLINESCU, Scrinul negru, I, 22: Sturzeștii, mai nenorocoși, mâncaseră numai varză acră goală.
  • 1973 D. R. POPESCU, Vân. Regală, 32: S-a dus în curte și-a scos apă din fântână și s-a spălat până la brâu și-a băut și-a cerut varză acră și-a mâncat.
  • 1987 S. ANGELESCU, Calpuzanii, 91: Au fost, ce-i dreptul, bune bucate: ciorbă de știucă fiartă-n zeamă de varză acră și iuțită cu hrean, …, plachie de crap umplut cu stafide grecești, berbec la proțap.
  • 1998 ROMAN, Bucate, 362: Am prețuit spanacul acesta la Mediaș, nu la Sighișoara, cu șnițel de ciuperci și sos de castraveciori acri cu mărar și smântână.
  • 2002 I. GHEȚIE, Biruitorii, II, 125: Pe Victor l-a oprit doctorul să mănânce varză acră și, la drept vorbind, nici nu se omoară după ea.
  • 2008 România liter. (S.), nr. 41, 31: Locotenentul a cerut un castravete acru.

✧ Sint. Zeamă acră v. zeamă.
✦ (Despre brânzeturi sau produse din lapte) Care a suferit un proces de fermentație.
  • 1841 NEGRUZZI – KOGĂLNICEANU, Rețete, 39: Să iei o litră făină și o litră de smântână acră să le mestici bine.
  • 1860 CUPARENCU, Învăț. Med. Vet., 34/11. Cârdul trebuie desfăcut în mai multe părți, deosebind pe cel bolnav [animalul] de cel sănătos, și dându-i să mănânce acrimi, adecă: pentru râmători, brânză veche de oi, zăr acru, mazăre feartă cu slănină veche.
  • 1893 MARIAN, Satire, 40: Da de cină ce i face? – Ce să-i fac?… ce lui i place! Frunză varză din grădină Murată de-o septămână C-o jumară de slănină, Cu zer acru de la stână.
  • 1904 T. SIMIONESCU, Carte Bucăt. Veget., 45: După gust, [sosul] se poate subția cu smântână acră și c-un ou, câteva picături de lămâie și puțin zahăr.
  • 1923 Arh. Iași, nr. 2, 220: Se ia lapte dulce, se pune pe foc la fiert și în el se toarnă puțină înăcreală ori zer acru sau în fine orice soi de acritură.
  • 1939 M. SEVASTOS, Carte de bucate, 140: După ce s-a prăjit slănina, turnăm peste ea apă sau, mai bine, zer acru – adăugând oțet și sare, după gust.
  • 1942 SADOVEANU, Frații Jderi, III, 833: Căci am făcut ceva de-am stricat urda; de unde era dulce, acuma e acră și înecăcioasă.
  • <1963–1964> NALR – Olt., IV h 792/992.
  • 1997 ALRR – Maram., IV, h 937/222, 224, 225, 226, 228, 229, 231.
  • 1998 ROMAN, Bucate, 181: Ciorbă ardelenească …1 ceașcă păsat. 1 litru zer acru.
  • 2009 Apostrof, nr. 8, 17: În Știința bucătarului … apare o mare varietate de preparate cu varză. De exemplu: … plăcintă cu varză; varză nouă cu smântână acră; varză italienească.

✧ Sint. Lapte acru v. lapte.
2. Înv., astăzi rar Care conține apă în exces; cu aciditate crescută.
  • 1807 OBRADOVICI, Carte Orând. Ec., 76/24: [Amenajând solul] poate omul livezile ceale mârșave și acre în mai bune preface.
  • 1853 LITINSCHI, Man. Agron., 23/24: Huma este bună pentru pământul răcoros, vânjos și acru.
  • 1861 BARASCH, Man. Bot., 57: Dacă apa coprinsă în acest pământ nu se schimbă niciodată și este stagnantă, precum în lacurile băltoase, acest pământ se numește acru.
  • <1907–1908> Natura, III, 118: Solul are un humus negru, crud, puțin descompus, acru.
  • 1937 Enc. Agr., I, 145: Furajele acre sau fermentate sunt mai bogate în amide, căci moleculele de substanțe albuminoase se desfac acolo prin procesul de fermentație.

✧ Sint. Piatră acră v. piatră.
✧ Sint. Sare acră v. sare.
3. Care are un miros apăsător, iritant, greu de suportat.
  • 1831 TAVERNIER, Amărunturi, 18/38: Afumare acră hloroasă.
  • 1879 GHICA, Scris., 142: Deasupra orașului se ridica un fum galben și acru.
  • 1912 ARGHEZI, Buc., 239: Gândirea, sufletul, brațele urmăresc hoțește, prin atmosfera acră și pâcloasă, singurul lucru care poate mulțumi pe omul definitiv nenorocit: câștigul și furnicarea insului bas.
  • 1920 REBREANU, Ion, 40: Mirosul de rachiu se frământa cu fumul greu de tutun și cu zăpușala acră de sudori.
  • 1937 BLECHER, Inimi, 186: Adormise din nou în grămada acră și împuțită a resturilor de mâncare.
  • 1940 Rev. Fundaț., nr. 2, 289: Camera se umplu de fum, un fum acru, înecăcios.
  • 1944 AGÂRBICEANU, Strigoiul, 118: Istorisirile ciudate fu mai greu până se porniră, căci acum abia înceta unul și începea altul, tot închinând cu păhărelele și colbăind din pipe și țigări, încât puteai tăia fumul acru cu cuțitul.
  • 1955 T. POPOVICI, Străinul, 27: Un fum negru, acru se stârnise printre ruine.
  • ante 1964 VINEA, Lunatecii, 110: Tatăl meu … și-a dat sufletul printre aburi acri de șampanie.
  • 1975 BĂLĂIȚĂ, Lumea, 128: Simțeam sudoarea acră și mirosul bucătăriei în care se fierb în fiecare zi fasole și cartofi.
  • 1992 CONSTANTE, Evad. Tăcută, 252: Zadarnic mi-am înfundat brațul cât am putut de adânc, în paiul tocit al saltelei. Nevoită să o golesc toată pe podea, m-am pomenit învăluită într-un nor de praf acru și înecăcios.
  • 2007 CĂRTĂRESCU, Orbitor, III, 438: Atunci ne ridicăm cu toții, amețiți de somn și nerași și puțind a transpirație acră și formăm un lanț de netrecut în fața barelor glisante, așa cum, când eram copii, jucam Țară, țară, vrem ostași.

✦ (Despre mirosuri) Înțepător, iritant, greu de suportat.
  • 1842 EPISCUPESCUL, Practica, 424/12: Această boală … răsare în cucuie ghinduroase pe partea cea păroasă a capului, se aprind, cresc de mărimea alunelor, coc, sparg și scot o coptură galbenă verde, cleioasă foarte și cu un miros acru pătrunzător.
  • 1845 Foaie pentru minte, 151/9: Prin tăraba deschisă în grănari se răsuflă … un miros sălbatec, acru, foarte străbătător.
  • 1894 VLAHUȚĂ, Dan, 170: Aerul salonului se încărcase de-un miros greu, acru, pe care nu-l mai simțeau decât cei cari veneau de- afară.
  • 1901 BART, Jurn., 20: Jos, mă opresc pentru a recăpăta respirația, o clipă curmată de mirosul acru, înecăcios, care încinge tot cuprinsul mohorât, întunecat.
  • 1906 PANȚU, Vocab. Plante., 122: Carnea gălbuie devine albăstrie în contact cu aerul și are un gust și un miros acru și searbăd.
  • 1914 ANESTIN, Călăt., 260: Mahalale întregi, în cele mai multe orașe, fuseseră prada focului și multe cartiere, mai pretutindeni, ardeau încă, înăbușit, răspândindu-se în atmosferă un miros acru, pestilențial.
  • 1922 C. PETRESCU, Scris., 46: Din ușile dughenelor … spânzură bucăți de piele cu miros acru.
  • 1937 BLECHER, Inimi, 313: Era o meduză moartă, o enormă bucată de carne gelatinoasă și transparentă cu miros acru de pește și iod.
  • 1940 BIROU, Căraș, 165: Mirosul acru e de la fumul care a intrat în grinzile de lemn și în porozitățile stâncii.
  • 1947 VLASIU, Drum, 356: În atelierul meu era un miros acru ca într-un beci.
  • ante 1964 VINEA, Lunatecii, 317: Din răsuflarea lui se alegea un iz acru de șampanie.
  • 1992 CONSTANTE, Evad. Tăcută, 43: De mirosul acru al straturilor succesive de sudoare, voiam eu să mă curăț cu ajutorul acelei cârpe, acum cenușie.
  • 1999 DANELIUC, Marilena, 58: Venea de undeva un iz acru de varză murată sau de cartofi fleșcăiți, încolțiți.
  • 2003 CĂRTĂRESCU, Tânăr, 243: Pierdeam după-amieze întregi pe treptele din spatele blocurilor, în damful acru al lăzilor de gunoi.
  • 2006 OPRIȘ, Enc. Lumii Vii, 380: Cadavrele în descompunere ale larvelor răspândeau în tot orașul o duhoare acră care producea usturimi pe gât.
  • 2007 CĂRTĂRESCU, Orbitor, III, 77: Simțea, mai presus de orice, mireasma leșinătoare a oleandrilor roz, ce se-amesteca, în mahalaua fermecată a memoriei lui, cu aburul ciorbelor și duhoarea de nesuportat, acră și lemnoasă, a degetelor pline de pete de tutun.

✧ (Adverbial)
  • 1928 CAZIMIR, Întuneric, 110: În aerul cald și atât de îmbâcsit încât parcă-l înghiți în loc să-l respiri, miroase acru a oțet de trandafir.
  • 1936 Rev. Fundaț., nr. 2, 273: Aerul mirosea acru a scoici putrezite.
  • 1944 AGÂRBICEANU, Strigoiul, 175: Un miros de fum, de păr ars, se răspândea acru.
  • 1958 BARBU, Oaie, 205: Lângă tejghea se îmbulzeau călătorii și ceferiștii. Era fum și mirosea acru a haine umede.
  • 1996 CĂRTĂRESCU, Orbitor, I, 252: Pijamaua, mototolită, mirosind acru, a rămas lățită pe podea.
  • 1999 DANELIUC, Marilena, 126: Fereastra era închisă, mirosea acru a țigări și a vin băut.

✧ Fig.
  • 1996 CĂRTĂRESCU, Orbitor, I, 182: Glasul lui suna atât de brutal și obscen, încât ne înjunghia cu un șuvoi acru de adrenalină-n stomac de fiecare dată când îl auzeam.
✧ Compuse
  • 2002 I. GHEȚIE, Biruitorii, I, 497: Victor coborî geamul și privi afară. Un miros acru-usturător de zgură și ulei pătrunse în compartiment.
  • 2002 I. GHEȚIE, Biruitorii, II, 370: Până la urmă totul s-a încheiat cu bine. A trăit o jumătate de ceas dificilă și a înghițit fumul acru- înecăcios al trabucului lui Nussbaum.

4. Fig. (Despre oameni) Care este morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios, arțăgos; supărat, mâhnit.
  • 1837 PANN, N. Erotocrit, II, 27/25: Orice poamă cu încetul Să coace desăvârșit, Și cel acru ca oțetul Va fi cu vreme-ndulcit.
  • <1844–1847> Curier a. sexe, V, 134: Femea sa agră și arțăgașă se plângea de toate și de toți.
  • 1893 DDRF, I.
  • 1904 BRĂTESCU-VOINEȘTI, Lumea, 36: Ăst om bun ca pâinea, totdeauna zâmbitor, care parcă răspândește dintr-însul valuri de veselie, devine acru și stifos de câte ori s-o întâmpla să-i meargă rău la preferanță, singurul, dar zilnicul joc de cărți pe care-l joacă.
  • 1920 REBREANU, Nuv., II, 170: Azi căprarul parcă-i un străin. Niciodată n-a mai fost așa de acru.
  • 1927 C. PETRESCU, Întunecare, I, 23: O întâlnire cu el nu era din cele mai plăcute. Acru și bănuitor, nu găsea nimic să-i intre în voie.
  • 1933 POPA, Velerim, 81: [Pe Manlache] îl năruise întâlnirea cu Gheorghe, beteagul acesta acru și hainit.
  • <1935–1936> IONESCU, Pub., II, 37: Pe cât era Victor Hugo de idealist, de optimist, de grav, de solemn în toate … pe atât François- Auguste Biard era sceptic și acru.
  • 1966 TUDORAN, Al optzeci și doilea, 273: Eu eram așa de acru, că nu m-aș fi putut îndulci nici dacă mă scăldam într-un butoi cu miere.
  • 1975 BĂLĂIȚĂ, Lumea, 165: Cei doi aveau să mă mai piseze încă multă vreme: bătrânul Antipa, acru și, culmea, cu aerul că ar trebui să iau exemplu de conduită de la fiu-său! Bătrânul August pălărierul, indirect cu neutralitatea lui zâmbitoare.
  • 1992 GROȘAN, La porțile Orientului, 215: Turcoaica era deja prea bătrână, … n-avea niciodată chef, era acră, făcea totul în silă.
  • 2002 I. GHEȚIE, Biruitorii, II, 372: Inspectorul, Păsculescu, un individ deșirat, acru, cu fața prematur veștejită, îi puse în vedere că, în condițiile paralizării aproape totale a creditului, va trebui să plătească întreaga sumă restantă în termenul stabilit.

✦ (Despre manifestări, atitudini, fapte etc. ale oamenilor) Care exprimă, trădează, provoacă supărare, mâhnire, dușmănie, răutate.
  • 1844 Curier a. sexe, V, 42: Elena …, privindu-l cu un aer acru, batjocoritor … îi răspunse aceste vorbe aspre.
  • 1845 Curier a. sexe, VI, 112: Manierele-i era acre, răpezi, bizare. Era, cu un cuvânt, femeea care cu toate calitățile ei, cel puțin eu și dumneata n-am fi luat-o niciodată de soție.
  • 1898 CARAGIALE, Momente, 230: Frumos! sublim! adaogă, după o pauză de răsuflu, d. Popescu, cu un ton de acră ironie.
  • 1908 BART, Datorii, 147: O figură veștedă, îmbătrânită înainte de vreme; un surâs acru îi încrețea buzele subțiri pe când își încheia nasturii jachetei.
  • 1909 VLAHUȚĂ, Conf., I, 498: Am un prieten foarte deștept, care-a citit ș-a văzut multe, dar cu ochiul pururea la pândă, ispitit numai de plăcerea de a găsi cusururi. Îmi închipui că trebuie să fie strașnic de acră o asemenea plăcere.
  • 1914 GALACTION, Pub., I, 186: Răspunsul lui Kestner fu destul de acru.
  • 1928 CAMIL PETRESCU, M. Popescu, 396: Subdirectorul … ridică ochii … cu o mutră acră.
  • 1938 CĂLINESCU, Enigma Otiliei, II, 72: Olimpia dovedise un caracter acru.
  • 1950 PAS, Lanțuri, I, 131: Să nu întrecem măsura, domnule Boliac! îl pune cu voce acră la locul său un liberal din bancă.
  • 1955 PREDA, Moromeții, I, 1 070: Paraschive! izbucni ea cu glas ascuțit, clocotind de furie acră și nestăpânită. Bine, mă, ce e cu tine?
  • 1966 TUDORAN, Al optzeci și doilea, 417: Fapt este că din cauza asta, nu din altele, relațiile dintre noi și „Galați” sunt acre.
  • 1975 BĂLĂIȚĂ, Lumea, 156: Niște neisprăviți, spune bătrânul Antipa. Vocea acră, posomorâtă: ar trebui să pună liftul.
  • 1988 Studii, nr. 7, 799: Notele sale de călătorile [ale lui von Götze] sunt mult mai cenușii și acre la adresa însoțitorilor săi.
  • 1999 DANELIUC, Marilena, 56: Nici ploaie, nici ninsoare, nici frig, nici cald, bălți, noroi, lume înfofolită și mutre acre.
  • 2002 LIICEANU, Ușa, 243: Cultivarea precauției mefiente și grija de a nu fi păcălit … tind periodic să devină virtuți supreme. De aici senzația că demisolul ființei mele este locuit de un d’Artagnan melancolic, adică de o natură infantilă, ludică și combativă, pe care a fost altoit spiritul bănuitor, acru și dezabuzat al unui Hamlet fără proiecte și fără speranțe.
  • 2008 România liter. (S.), nr. 3, 10: Textul său din antologia „Povești erotice românești”, intitulat „Povești care nu duc nicăieri”, plin de digresiuni inutile, de teribilisme practicate fără entuziasm și de cugetări acre, este scris din perspectiva unui bărbat în vârstă care își amintește o întâmplare de pe vremea când se apropia de patruzeci de ani.

✧ P. ext.
  • 1888 SEVASTOS, Cânt. Mold., 246: Acră veste mi-au venit Că nevasta m-au lasat, Cu altul s-au măritat.
  • 1909 CARAGIALE, Pub., 931: În vremea asta așa de tulbure, de acră și lipsită de orice credință, rostul libertăților ar fi, cred eu, s-o limpezească, s-o îndulcească și să-i inspire un pic de credință.

✧ (Adverbial)
  • 1877 CREANGĂ, Pov., 117: Bine, voinice, zise împăratul, uitându-se la dânșii cam acru oarecum; a veni ea și vremea aceea…
  • 1905 IORGA, Sate, 28: Se uită acru și plini de ură la birja noastră.
  • 1907 SP. POPESCU, Moș Gh., 106: Cărbune se strâmbă odată, acru de tot, pufnește cât colo lumânarea și se-ntoarce cam amărât pe cealaltă parte.
  • 1927 CIPRIAN, Omul, 57: Inspectorul (acru): Frumos îți șade, domnule arhivar, să mă lași pe mine, om bătrân, să fac anticameră!
  • 1933 CĂLINESCU, Cartea nunții, 40: A văzut pe dracu! ripostă acru tanti Ghenca.
  • 1945 SADOVEANU, Frații Jderi, III, 657: Comisoaia zâmbi și ea cam acru.
  • 1953 CAMIL PETRESCU, Nuv., 95: Boier Dinu, acum domolit, l-a dojenit acru.
  • 1963 LĂNCRĂNJAN, Cordovanii, II, 455: Niciodată! i-am spus eu râzând acru. Noi, dacă ne apucăm de-o treabă, apoi ne ținem de ea!
  • 1997 ADAMEȘTEANU, Dimineață, 122: De unde știi tu ce înseamnă „rea de muscă”? – Cum de unde? De la bucătărie și de la camera servitoarelor, a spus acru Sophie.
  • 2004 R. PARASCHIVESCU, Bazar, 56: Scriitorul zâmbi acru și își reprimă un gest plictisit.

✧ Exp r. A-i veni acru (de) … | A-i fi inima acră de … | A-i fi sufletul acru de … | A-i fi acru sufletul de … | Înv., rar A-i fi acru | A i se face acru = a fi sătul, a fi plictisit de ceva; a nu-i (mai) plăcea ceva.
  • 1847 PANN, Pov. Vorbii, II, 29: Mulți doresc singurătatea, dar eu de ea sunt sătul, I-am cunoscut bunătatea, mi-a venit acră destul.
  • 1850 ALECSANDRI, Chirița în Iași, 364: Fa, fa Ioană, du-te de zi cuconașului să tacă, că m-am săturat de mojică ca de mere pădurețe… îmi vine acru…
  • 1875 ODOBESCU, Lit. Pop., 243: Dar împăratului i se făcu acru cu atâtea încurcături.
  • 1877 EMINESCU, Pub., II, 22: Aceste prafuri și alifii ale liberalilor le-am luat de ni-i acru sufletul de ele și tot rău.
  • 1881 EMINESCU, în St. Doc. Liter., IV, 142: Dacă am așa de puțină vreme de scris și dacă mi-e acru sufletul de cerneală și de condeiu, citesc totuși cu multă bucurie scrisorile ce le primesc de la d-voastră.
  • 1886 SBIERA, Pov., 217: Mi-i acru sufletul de atâta îmblet.
  • 1887 HEM, I.
  • 1902 Luceafărul (R.), nr. 6, 87: Bietului Petre îi era acru sufletul.
  • 1943 VISSARION, Zapis-Împărat, 137: Mă duc în lume. Nu îmi trebuiesc bogății. Sunt sătul și mi-e acru de ele!
  • 1944 AGÂRBICEANU, Strigoiul, 225: Las’, că va răspunde el odată, de-i va fi acru sufletul!
  • 1950 CAMILAR, Negura, II, 141: Ia și-o ceapă … Eu m-am hrănit … mi-i acru sufletul … Hrană rece… uită-te! Și trebue să mă ție hrana asta pân’ la Crimeea.
  • 1977 SORESCU, Trei dinți, 547: De cercuri vicioase îmi e inima acră, făcu Tudor. Plimbându-mă puțin prin parc, am aruncat cu pietricele în lac – să fac cercuri – și, poate n-o să mă crezi, dar toate mi-au ieșit vicioase.
  • 2001 CIMPOEȘU, Simion liftnicul, 209: Mie îmi spui de acord, mă? Tocmai mie, care mi-e sufletul acru de el?

✧ (Cu inversarea construcției)
  • 1813 Îndr. Moral., 9/10: Frigându-se ceva în foc, păzeaște-te ca niciodată să nu-ți întinzi spre dânsul picioarele, că și aceasta acră iaste celor ce sânt aci.
5. Sint. Reg., depreciativ Haine acre (mai ales substantivat, f) = a) haine orășenești; înv. haine nemțești; haine de culoare închisă.
  • 1881 JIPESCU, Opincaru, 10: Negustoru, boieru, dregătoru, adică-te alde ai îmbrăcați în acre, în albastre, îi sunt negri înaintea ochilor.
  • 1887 HEM, I.
  • <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms. )
  • <1913–1965> UDRESCU, Gl. Argeș: S-a îmbrăcat în acre, nu-i mai dai cu prăjina de nas!
  • 1952 PREDA, Nuv., 275: Voicu Ghioceoaia era îmbrăcat în acre, adică în haine prea orășenești: purta un costum negru ca de popă și cravată de mătase.
  • 1959 LR, nr. 1, 5: Haine acre.

b) epitet depreciativ pentru domni sau orășeni.
  • 1915 PĂCALĂ, Monogr. Rășinariu, 108: Chiar și domnii – haine acre – numai cu greu puteau căpăta soții din familii de boieri rășinereni.
6. Reg. De culoare albă (?).
  • 1967 Lexic Reg., II, 94: Cel cu căciula acră.
II. S. n.
1. Gust astringent ca al oțetului, al lămâii.
  • 1649 Lex. Sl.-Rom. (1649), 158/9.
  • 1749 Carte de bucate, 104: Să poate fiarbe ștuca cu ma<ză>re verde au bob, cu apă, cu ceapă prăjită, sare, zeamă de lămâe, de vei pofti acru.
  • 1799 MICU, Loghica, în Șc. Ardeleană (2018), III, 1 382: Idei luminate sânt când pociu osibi și cunoaște albul din negru, dulcele din acru, mirosul unei flori dintr-al altei flori, omul din bou.
  • 1822 DRLU, I, 134: Bucată cu acru și dulce mestecată.
  • 1831 TAVERNIER, Amărunturi, 12/7: Niciodată să nu bea apă făr de vin, sau să puie într-însa zeamă de lămâie sau orce alt acru ce să bea.
  • 1946 S. MARIN, Carte de bucate, 23: Când sosul e gata, se pun în el 2–3 castraveți în oțet ca și capetele de albuș răscopt, toate tăiate foarte mărunt. Se potrivește de sare și de acru.
  • ante 1960 M. FLORIAN, Recesivitatea, I, 57: Exemplul de contrarietate tripartită este „dulcele” care se opune „amarului”, ca și „săratului” (chiar și acrului).
  • 1975 BĂLĂIȚĂ, Lumea, 308: Semne ciudate pe foaia îngustă de hârtie care înseamnă pâine, carne, usturoi, cafea, coniac, bere, murături, gras, acru, sărat, prăjit.

✧ Fig.
  • <1717–1723> CANTEMIR, Hronicul, 882: Cu care lege și povață, orice acru ar fi cu dulce vom gusta, și oricât de ascuțite ar fi a chitelor dosediri, veseli le vom sufferi.
  • <1760–1761> Biblia <1760–1761>, III, 746: [Fiiule] slobozeaște pre cel ce pătimeaște nedreptate din mâna celui trufașu și nu lua acru întru inima ta.
  • 1996 CĂRTĂRESCU, Orbitor, I, 214: Limba noastră care nu-i roșie, ci pictată în dulce, acru, amar și sărat.

2. Rar Miros înțepător.
  • 1999 DANELIUC, Marilena, 382: În autobuz e greu, chiar dacă te descalți și mai trece o sticlă de ceva. Până la urmă, tot ajunge să miroase a acru.

– Pl.: acri, -e.

– Var.: înv., rar ágru, -ă adj.

– Lat. acrum.

Referințe bibliografice:
1903 TDRG, I; 1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1913 DA, I1; 1924 RESMERIȚĂ, D. Etim.; 1931 CADE; 1939 SCRIBAN, D.; 1975 DEX; 2007 DEXI; 2015 LR, nr. 3, 343; 2023 DELR2 (delr.lingv.ro).

Nimic de afișat

Intrare de dicționar