Înv. (În dicționare) Unealtă cu care se acordează instrumentele (cu coarde); acordor2.
- 1839 VAILLANT, Vocab.
Încă 3 citate
– Var.: acordatoáre (1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.) s. f.
– Acorda + suf. -ătoare (calc după fr. accordoir).
Referințe bibliografice:
1900 BARCIANU-POPOVICI, D.3; 2023 DELR2 s. v. acord (delr.lingv.ro).
