MUZ. Instrument muzical portabil, cu burduf, claviatură și butoane, asemănător cu armonica,
ale cărui sunete se produc prin vibrația unor ancii metalice.
- 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
- 1896 ȘĂINEANU, D.
- 1898 D. Muz. Voci, I, 20: Acordeonul constă dintr-un fel de foi, în fața cărora sunt înșirate pe o tablă anciele destinate a produce sunetele.
- 1898 Enc. Rom., I.
- 1909 ANGHEL – IOSIF, Proză, I, 85: Un acordeon își trimetea notele până la noi.
- 1936 SEBASTIAN, Jurn., 103: Îmi cânta din acordeon diverse tangouri și foxtroturi. 1950 CAMILAR, Negura, II, 135: Se oprea … ascultând glasul adânc al acordeonului.
- 1954 TUDORAN, Toate pânzele sus, 520: Din parc … răzbătea muzică îndepărtată de chitare și acordeon.
- 1963 CĂLINESCU, Scrinul negru, I, 441: Oster luă atunci un mare acordeon alb, îl petrecu pe după gât, și, făcând un preludiu plin de expresie și virtuozitate, ce confirma în el organistul din copilărie, începu să cânte cu vocea vibrantă de bariton.
- 1975 BĂLĂIȚĂ, Lumea, 281: Pe burtă, agățat cu curele late de umeri, atârnă acordeonul.
- 1985 D. R. POPESCU, Orașul, 71: Un băiețel stătea ciucit pe o laviță și cânta speriat la acordeon un cântec dibuit chiar atunci.
- 1996 CĂRTĂRESCU, Orbitor, I, 118: Nașul, nenea Butunoiu, fusese negustor în tinerețe, avusese magazin de haine bărbătești la Bucureștii Noi; acum repara acordeoane.
- 2003 PÂRVULESCU, Buc., 6: Privesc, de la ușă, sala de mese a unui local din cartierul Crucea de Piatră, cu o reclamă la Berea Luther pe perete și cu o femeie înaltă cântând la acordeon o melodie pe care n-o recunosc.
- 2010 CĂRTĂRESCU, Frumoasele, 184: În fața ecranului erau abandonate, pentru moment, într-o grațioasă natură moartă, un acordeon verde-sidefiu, un contrabas, un trombon de alamă și o tobă.
- 2015 D. Instr. Muzic., 9: Acordeonul de concert a fost definitivat de francezul P. Manichon în anul 1950.
Încă 13 citate
✧
P. anal.
- 1912 HOGAȘ, În munții Neamțului, 162: Pe cap cu o pălărie în stil „acordeon”, scoboram la vale pe o stradă lungă.
✧
Fig. (Ca termen de comparație)
- 1930 VORONCA, Proze, II, 161: Viața mea cu tristețile, cu elanurile, cu explorările ei, e aici lângă mine, își desface sângele flămând ca un acordeon de miracole și de singurătăți.
– Pronunțat: -de-on.
– Pl.: acordeoane.
– Din fr. accordéon, germ. Akkordeon.
Referințe bibliografice:
1905 D. Muz. (1905); 1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1913 DA, I ; 1939 SCRIBAN, D.; 2007 DEXI; 2023 DELR2 (delr.lingv.ro).
