Persoană care cântă la acordeon.
- 1931 Rampa, nr. 4 112, 3: Sclearov acordeonistul virtuos.
- 1939 Universul (C.), nr. 100, 1: Și fiindcă acordeonista e chiar lângă mine, scaun lângă scaun, îi spun, plin de o compătimitoare admirație, la ureche … – Trebuie să fie tare greu acordeonu’ ăsta, domnișoară, nu? …
- 1948 Contemp. (S.), II, 112, 5: Nifonov … va fi acordeonist și nu se va lăsa învins de viață.
- 1957 BARBU, Groapa, 1 263: Erau trei acordeoniști tineri.
- 1963 CĂLINESCU, Scrinul negru, II, 482: Acordeonistul promisese să-l prezinte directorului și să se consulte cu acesta în privința lui.
- 1974 SIMION, Scriit., I, 624: Aceeași nebunie înțeleaptă o are și alt personaj (absent și el din povestire), Gălătioan-bătrânul, fost acordeonist la circ și, dacă reținem bine amănuntul, luptător anarhist.
- 1993 GOMA, Jurn., III, 221: Mare acordionist, cânta c-o viteză ce n-a văzut Parisu’!
- 1996 CĂRTĂRESCU, Orbitor, I, 103: Acordeonistul … făcea pe orbul în tramvaie, asurzindu-i pe călători cu aceleași valsuri dulcege de la râul Colentina la Dristor.
- 2008 N. MANOLESCU, Ist. Crit. Lit., 1 305: În această dublă perspectivă, … se petrec în fond scene cotidiene din existența satului și a copilului (care citește literatura antică, scoate apă din fântână, o meditează pe fata picherului sau beau ceai din cana de tablă ascultând pe un acordeonist care colindă țara ca să scoată un ban).
Încă 8 citate
– Pronunțat: -de-o-.
– Pl.: acordeoniști, -ste.
– Var.: ironic acordioníst, -ă s. m. și f.
– Din fr. accordéoniste, germ. Akkordeonist.
Referințe bibliografice:
1955 DL, I; 2007 DEXI; 2023 DELR2 s. v. acordeon (delr.lingv.ro).
