I.
1.
Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate); discipol, înv. cirac; subordonat; prieten apropiat al cuiva.
- 1822 DRLU, I.
- 1840 POENARU – AARON – HILL, Vocab., I.
- 1862 PONTBRIANT, D.
- 1894 Ateneul rom., 343: În Franța Husson și Lefèvre sunt fidelii acoliți ai mitografului italian.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
- 1901 IORGA, Ist. Lit. (XVIII), II, 512: Bucovineanu Leon Lazul, care scrie lui Sofronie, archimandritul din Slatina, despre tulburările izbucnite în Iași la 1819, menționează rolul de acolit al lui Veniamin și de împăciuitor al „acelui minunat protopop Lazăr”.
- 1908 Viața rom. (R.), X, 156: Fantasma „Ministerului și a recrutorilor săi” nu lasă să doarmă pe un acolit al d-lui Iorga de la Văleni.
- 1920 IORGA, Mem., III, 37: Președintele Consiliului face în zadar morală acoliților săi.
- 1937 TOPÎRCEANU, Pirin, 163: Și mai avea pe lângă el un acolit sârb, scurt, cârn, îndesat, cu pipa-n colțul gurii, lucrător la uzină și aprig propagandist în vreme de pace.
- 1956 St. Cerc. Liter. Folc., nr. 1–2, 602: Pe Cristina cu soțul Strașimir îi sacrifică ostateci craiului maghiar pentru a-și câștiga un acolit prin Kaliany; pe Anca ar da-o lui Mircea numai ca să împiedice alianța lui Vlaicu cu regele sârb.
- 1968 STOICESCU, Curteni, 353: O altă atribuție ce revenea slujitorilor … era aceea de a duce turcilor și tătarilor banii, zahereaua și animalele … precum și diversele plocoane trimise de domn sultanului și acoliților săi.
- 1997 Acta Musei Napocensis, nr. 2, 455: După ce a luat-o în căsătorie pe amanta sa, a devenit judele cetății și, în timp ce predica în chip de acolit al lui Luther, a construit porțile și zidurile orașului și a alungat din mănăstiri sfintele ordine ale călugărilor.
- 2004 GOMA, Jurn., XII, 246: N-a citit Stepaniuc Goma, i-a adus 2 citate cineva din acoliți, și omul a făcut concluziile necesare.
- 2006 Caiete critice, nr. 1–5, 19: Adrian, acolit din greșeală, poet vag înaintea unor capitole din volumul trei. … Este îngrozit … de ideea … nuvelei Acvarium.
Încă 13 citate
✦
Spec. Adept sau însoțitor al unei zeități.
- 1902 TOCILESCU, Monum., I, 26: Pe aceste reliefuri Liber Pater se prezintă cu tipul lui Dionysos tânăr, însoțit de Pan, de Silenus cu naiul, încă de un acolit și de pantheră.
- 1946 PANDREA, Portr., II, 131: Se crea acel măreț concept al Statului-Zeu, cu teribila voință a unei divintăți abstracte, Roma, căreia împăratul însuși nu era decât un acolyt divin și de la care proceda toată maiestatea, toată puterea, toată gloria.
- 1970 R. VULCĂNESCU, Măștile pop., 97: Măștile leneeice închipuiau la începutul erei noastre pe „Linos”, … conceput pe plan carpato-balcanic ca o ipostază a lui Dionysos, „zeul vinului”, al „vegetației”, al „civilizației orfice” și acolit divin al lui Sabazios, de asemenea semizeu viticol în Tracia hellespontică.
- 1982 Apulum, XX, 136: Într-un chenar (lățimea 3,5 cm) se înscriu elemente viticole, alcătuite din vrejuri mari și frunze de viță, iar un acolyt al thyassos-ului bacchic, spre stânga, ridică în mâini un ciorchine masiv de strugure.
Încă 3 citate
2.
(Mai ales la pl.; adesea depreciativ) Ajutor, complice al cuiva.
- 1888 România lib. (C.), nr. 3, 3: Toată lumea însă-și aduce aminte că tocmai d. Ion Grădișteanu a fost maltratat și precipitat din capul scărei de acoliții d-lor Dănescu și Popescu.
- 1895 URECHIA, Ist. Rom., VII, 176: Toată activitatea administrativă a nouei Domnii se cheltuesce întru a îndoi birurile și a crea resurse fiscale, cari nu numai să satisfacă trebuințele armatei turcesci, trimise la Vidin contra lui Pasvantoglu, dar să împle și punga domnitorului, a doamnei și a acoliților lor.
- 1912 PATRAȘCANU, Proză, II, 28: Acoliții își luaseră angajamentul să-1 dezguste radical pe profesor de politică.
- 1930 GALACTION, Roxana, 25: Am cercetat cine este acest proprietar, ce lucrează, la ce domn slujește și am aflat – fără nicio mirare – că face parte din armata acoliților și a funcționarilor casei Atanasie Ceaur.
- 1937 DIAMANDI, Eroii, 202: „Intelighența” rusă aprecia în Trotski pe omul vrednic și de talent, în opoziție cu Stalin și acoliții săi, care reprezentau în ochii ei mediocritatea și incultura.
- 1941 ARGETOIANU, Îns., IX, 272: Boeru și acoliții săi l-au urmărit pe Sisești din noiembrie până la sfârșitul lui ianuarie și bietul om n-a putut să scape decât ascunzându-se.
- 1969 Magazin istoric, nr. 3, 16: Hitler și acoliții săi au declarat … că nu au niciun fel de intenție în acest sens.
- 1980 I. VULPESCU, Arta Convers., 401: Dacă însă victima vie-ndrăznea să riposteze, … se năpustea asupra omului, cu-o-nverșunare-n care-i târa și pe acoliți.
- 1998 M. RĂDULESCU, Ist. Lit. Det., I, 405: N-aș avea chef să revăd declarațiile pe care le-am dat la Pitești. … Le-or fi distrus. După cum probabil au distrus demascările sintetizate de Țurcanu și acoliții lor.
- 2006 Apostrof, nr. 3, 29: Într-un context în care continuă înlocuirea dezbaterii publice cu pălăvrăgeala, a politicii mature cu aranjarea de acoliți și fini, în care muzica bate în retragere, romanul rămâne timid.
Încă 9 citate
II.
RELIG.
1.
Înv. (În Biserica Catolică) Paracliser. V. țârcovni c.
- 1822 DRLU
- 1840 POENARU – AARON – HILL, Vocab., I.
- 1862 ANTONESCU, D.
- 1862 PONTBRIANT, D.
- 1896 ȘĂINEANU, D.8
- 1896 Enc. Rom., I, 28.
Încă 5 citate
2.
Persoană însărcinată cu paza unei biserici, îndeplinind și unele servicii la oficierea
cultului; paracliser.
- 1847 GAVRA, Lex., I, 35: Acoluthii urmau după subdiaconi.
- 1862 ANTONESCU, D.
- 1896 Enc. Rom., I, 28: Diregătoria acolitului e a aprinde luminarile lacașului marirei lui Dumnezeu, și a griji de frumseța aceluia.
- 1927 Rev. Istor., nr. 10–12, 332: Cum sunt acești adversari neobosiți, cari la urmă vor câștiga biruința, ni-i descrie el. Oamenii, canonici, subdiaconi, acoliți, ostiarii, toată tagma, care „zi și noapte nu încetează să-i pregătească”.
- 1935 D. Enc. Simb. Bibl., 160: Acolitului, care aprinde luminile și aduce prosfora, i se dă sfeșnicul.
- 1987 O. DRIMBA, Ist. Cult., II, 440: Ierarhia ecleziastică comporta șapte grade sau ordine, patru minore și trei majore. În ordinele minore intrau: sacristanul …, lectorul …, exorcistul …, și acolitul (care îl ajuta pe preot, aducându-i obiectele rituale când oficia mesa).
Încă 5 citate
✧
(Ca termen de comparație)
- 2004 Lettre intern., nr. 49–50, 109: Era ca un acolit care-și slujește preotul, în pofida mustății, exista ceva preoțesc în bătrân, în zâmbetul lui blând și în mâna întinsă ca într-o binecuvântare.
III.
IST. Titlu dat la Constantinopol conducătorului cohortei imperiale.
- 1862 ANTONESCU, D.
– Scris și: acolyt.
– Pl.: acoliți, -te.
– Var.: înv. acolút (1840 POENARU-AARON-HILL, Vocab., I) s. m., înv. acolúthi s. m. pl.
– Din lat. acolyt(h)us, fr. acolyte.
Referințe bibliografice:
1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1931 CADE; 1939 SCRIBAN, D.; 1975 DEX; 2007 DEXI; 2023 DELR2 (delr.lingv.ro).
