Înv.
1.
S. f. (Persoană) care are pretenții nesusținute de un anumit drept.
- 1742 Cond. Mavrocordat, II, 331: Vrând Toma Măzărache a trage la stăpânirea fiiastră-sa toate părțile ce au avut Simeon în Silișeu, și baștină și cumpărături, zicând că din Simeon numai această copilă au rămas, fiiastră-sa, fata lui Gavril, iar alți feciori a lui Simeon toți au murit sterpi și acest Lupul Popșea ar fi o acolisită, nu este drept nepot lui Simeon despre parte moșiei.
2.
Adj., s. m. (Persoană) protejată.
- 1914 Evenimentul, nr. 42, 2: Fiind numit în comisiunea pentru cercetarea titlurilor, lucrărilor și reputațiunii muzicale a candidaților de contrapunct, fugă și compoziție vacantă la Conservatorul ieșean, și-a luat pe conștiință și a depus stăruinți desperate ca să fie recomandat candidatul acolisit de d-sa ca suplinitor.
- 1914 Evenimentul, nr. 49, 2: Mai mult, dl. Mezetti, membru în comisiune, i s-a întovărășit acolisitul său la București exhibându-l peste tot pe unde credea că mijlocind va obține favoarea de a-l face scăpat ca titular la catedră.
Încă un citat
3.
Adj. (Despre copii) Care provin din altă căsătorie; vitreg.
- 1932 Viața Bas., nr. 6, 18: Atunci se întâmpla, că măzalul cu vremea încărca într-o toamnă câteva căruțe cu orz sau grâu și pornea la uși, unde – ce făcea, ce dregea, – îi trecea pe ficiorii acolisiți de la nevasta de a doua, în cartea mazâlilor în dreptul poreclei sale.
– Pl.: acolisiți, -te.
– V. acolisi.
