1.
Înv., rar Accident (1); întâmplare nefericită; hazard.
- 1848 NEGULICI, Vocab.
- 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
Încă un citat
2.
LINGV. Înv., rar Accident fonetic; eroare de limbă.
- 1877 CIPARIU, Gram. Lb. Rom., II, 391: Accidențele acestea sânt afecțiunile cuvântarei, lăsate în jocul varietatei limbelor.
- 1910 Transilvania, nr. 5, 344: Între accidențele părților de propozițiune negreșit se numără și topica sau așezarea vorbelor.
Încă un citat
3.
Rar Denivelare a unei forme de relief.
- 1925 Transilvania, nr. 11–12, 579: Mortarul subțire, care susține pictura, urmează accidențele stâncei, accentuând și mai mult caracterul primitiv al acestor picturi.
4.
FILOZ. Rar Accident (3).
- 1897 Unirea, nr. 9, 70: Afără de aceea nimicirea aceasta, care se întâmplă în cuminecătură, nu se referește la propriul obiect al jertfei eucharistice, la Christos, la trupul și sângele lui, ci numai la formele lor sacramentale, pe când e limpede că nimicirea sacrificială are să se esecute în esența obiectului sacrificial, iară nu numai în accidențiile lui.
- 1942 Transilvania, nr. 11, 830: Prin aceasta teatrul … [lui Blaga] se apropie mai mult de cel antic decât de drama modernă, operând mai mult cu esențe decât cu accidențe.
Încă un citat
– Pl.: accidențe.
– Var.: înv., rar acidénță, acidínță (1846 LAURIAN, Man. Filos. 55/16), accidénție2 s. f.
– Din fr. accidence, lat. accidentia.
Referințe bibliografice:
1956 Contrib. Ist. Lb. Liter., I, 188; 2023 DELR2 s. v. accident (delr.lingv.ro).
