MUZ. Ornament melodic ce constă într-o notă foarte rapidă care precedă sunetul principal.
Cf. apogiatură.
- 1844 Curier a. sexe, V, 357: Acciacatură, t. de musică, arată intervallele cuviincioase armoniei. [Vocabular]
- 1894 ANTONESCU, N. D. Fr. Rom.2, I.
- 1898 D. Muz. Voci, 6: Acciacatura (it.). În muzica vechie destinată orgăi sau clavecinului se numea astfel o specie de ornament care consta în lovirea aproape instantanee a notei reale și a secundei minore inferioare, aceasta însă părăsită fiind imediat.
- 2008 D. Term. Muzic.2, 42: [Apogiatura] este confundată uneori cu acciaccatura.
Încă 3 citate
– Scris și: înv. acciacatura.
– Din it. acciaccatura.
Referințe bibliografice:
1900 Enc. Rom., I.; 1979 D. Muz. (1979); 2007 DEXI; 2008 D. Term. Muzic.2
