Nimic de afișat

Nimic de afișat

1 rezultat
ACCENTUÁRE s. f.
Acțiunea de a (se) accentua și rezultatul ei.
1. LINGV. Modalitate, manieră de a accentua o silabă; ansamblu de reguli care definesc particularitățile accentuale ale unei limbi; înv. accentuație. Cf. accentua (1).
  • 1839 VAILLANT, Vocab.
  • 1851 STAMATI, D., 28.
  • 1857 POLIZU, Vocab.
  • 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
  • 1860 Amicul scolei, I, 265: Învățământul acest începe în clasa I cu … ABCdariu, unde școlarii sunt a se face atenți la diferitele sonuri, la prelungirea, accentuirea și insemnementul lor.
  • 1862 ANTONESCU, D.
  • 1862 PONTBRIANT, D.
  • 1866 MAIORESCU, Crit., II, 364: Scrierea nu poate să exprime aceste accentuări ale limbei, și aici se vede o dată mai mult cât este de puțin știențifică formula fonetismului: scriem cum vorbim.
  • 1868 BARCIANU-POPOVICI, Vocab.
  • 1869 CIPARIU, Gram. Lb. Rom., I, 138: Accentuarea în limba rom[ână] e ca și cea în latină, prosodică, adecă după lungimea și scurtimea silabelor și după legile accentuarei latine, cu puține escepțiuni.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
  • 1871 LMD, I.
  • 1893 ONCIUL, Îndr. Ortogr., 183: Interpuncțiunea (sau punctuațiunea) servesce … spre a însemna accentuarea.
  • 1893 DDRF, I.
  • <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
  • 1899 N. A. BOGDAN, Arta, 44: Limba germană, având un mod de construcție gramaticală cu totul diferit de cea românească, întrebuințează accentul la începutul unei fraze, pe când la noi dimpotrivă rareori sau mai nicidecum nu se întrebuințează accentuarea la început, ci la mijloc sau mai ales la sfârșitul frazei.
  • 1904 MÂNDRESCU, Infl. Germ., 104: Accentul, acomodându-se legilor de accentuare ale limbei române, s-a schimbat [la unele împrumuturi din germană].
  • 1926 AGÂRBICEANU, L. Trupului, 18: Ion citi fără să silabisească un singur cuvânt. Numai accentuarea o greșea pe alocuri.
  • 1937 ROSETTI, Ist. Lb. Rom., I, 97: Astfel formulată, ipoteza nu poate fi acceptată, ci trebuie admis că din momentul în care accentuarea diferită a silabelor cuvântului a căpătat rol fonologic, opoziția cantitativă a fost eliminată.
  • 1940 PUȘCARIU, Lb. Rom., I, 70: Din sistemul fonetic al limbii române face parte fenomenul care se poate caracteriza prin masarea energiei de rostire la începutul cuvintelor, având adesea ca urmare o reducere a energiei în silabele mijlocii și finale, fără ca să se schimbe condițiile de accentuare.
  • 1980 IVĂNESCU, Ist. Lb. Rom., 436: Toponimia sârbă din Banat și Hațeg se deosebește de toponimia sârbă de după secolul al XV-lea prin fonetismul ei sârbesc arhaic …, iar accentuarea este diversă de cea de azi.
  • 1990 KIRALY, Cont. Lingv., 71: Accentuarea introduce în lanțul vorbirii o articulație suplimentară care se concretizează în cadrul unei silabe și este proprietatea întregului cuvânt.
  • 2005 GALR, I, 18: Intonația specifică – caracterizată de cele mai multe ori printr-o accentuare foarte puternică – marchează referențialitatea cuvântului-enunț.

✦ Mod de a utiliza accentele grafice într-o scriere sau într-un text tipărit.
  • 1903 PÂRVAN, St. Ist., 262: Am transcris întocmai această însemnare cu greșelile de ortografie și accentuare, pentru că e caracteristică.
2. Punere în evidență a unor cuvinte sau fraze prin intonație; pronunțare emfatică, stilizată; respectare a regulilor de prozodie. Cf. accentua (2).
  • 1868 BOLLIAC, Art. Liter., 83: Această desfigurare a lui Othello [prin traducțiune în versuri] … o găsești în toate rândurile. … Măsura de multe ori este neexactă și accentuarea falsă. … Versurile nu se mistuiesc; rămân în gât.
  • 1926 Transilvania, nr. 1, 28: [Poeziile] le citea singur, domol, cu tonalități profunde, cu unele accentuări, care făceau chiar pe autor să descopere laturi necunoscute ale talentului său.
  • 1937 Gândirea (R.), nr. 3, 123: Fiind așezat înaintea pauzei celei mai prelungite din interiorul strofei, exact la mijloc, felul accentuării imprimă strofei, și prin aceasta întregului grup, un ton deosebit.
  • 1963 Gram. Lb. Rom.2, II, 476: Intonația propozițiilor enunțiative afective (exclamative) are multe variante. Ea se caracterizează fie printr-o linie descendentă plus o anumită accentuare, reliefare a unor cuvinte, fie prin modulații foarte diferite ale intonației.
  • 2008 N. MANOLESCU, Ist. Crit. Lit., 33: S-a atras atenția asupra accentuării din motive strict prozodice … Dosoftei aplica accentul acolo unde îl cerea versul (numai câteodată silaba accentuată coincide cu aceea din cuvântul originar).

3. MUZ. Scoatere în relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonorității sau prin prelungirea duratei lui. Cf. accentua (4).
  • 1869 VOROBCHIEVICI, Man. Arm. Music., 10: De aceea este de neapărată trebuință ca unele părți ale tactului să se esecute mai apăsat cu mai multă tărie decât altele și aceasta se numesce accentuarea musicală sau și ritmul musical.
  • 1905 Evenimentul, nr. 102, 1 905: Cu mult superioară ca accentuare și finețe în studiul lui Rubinstein decât în frumosul quartet al lui Mozart, d-sa are incontestabil calități superioare și viitorul va dovedi că nu ne-am înșelat în aprecierea de astăzi.
  • 1956 Muzica (R.), nr. 4–5, 79: Autorul … acordă o deosebită importanță diferitelor trăsături de arcuș …, rolului accentuării, rolului mlădierii expresive a arcușului.
  • 2008 D. Term. Muzic.2, 310: Louré … (cuv. fr. „a lega un șir de sunete, accentuând prima notă”) [=] termen de articulație, la instrumentele cu coarde și cu arcuș, ce implică accentuarea expresivă a tuturor sunetelor dintr-un legato și purtând deasupra o liniuță orizontală.

4. Fig. Punere în evidență; reliefare, subliniere a unor idei, afirmații etc.; p. ext., astăzi rar manifestare marcată a unui sentiment, a unei trăsături etc. Cf. accentua (3).
  • 1873 KOGĂLNICEANU, Orat., II3, 315: Voiagiul acesta făcut pentru prima dată de domnul românilor avu un caracter mare politic; cu toate acestea nu am căutat să tragem din această primire o accentuare în favoarea ministerului.
  • 1889 MAIORESCU, Discursuri, IV, 239: Dar în opoziție ce aveam noi alta de învățat, noi conservatorii, dacă nu a opune inerției guvernului d-lui Brătianu din ultima sa epocă o energică accentuare și elaborare a ideilor de reformă corespunzătoare cerințelor timpului …?
  • 1919 MARGHILOMAN, Note pol., IV, 219: Guvernul dă fonduri. Ardelenilor. Li s-a[u] încredințat cinci milioane și 15 alte sunt făgăduite. Lucru ciudat: Transilvănenii pretind să facă un împrumut al lor propriu. O accentuare de regionalism.
  • 1936D. PROTOPOPESCU, Fenomenul, 165: Romanul victorian … exalta viața înaltă și eroică în accentuarea semnificației veșnice a faptului trecător.
  • 1945 BRĂTIANU, Tradiția, 16: Desigur pentru istoricul german [Bernhein], … în examinarea critică a elementelor [tradiției] … intervin atâtea momente și atâția factori de suspiciune – concentrarea unor fapte și împrejurări diverse asupra unei singure personalități, accentuarea excesivă a unor anumite trăsături, adaptarea povestirii la anumite tipuri, în etica și spiritul vremii etc.
  • 1957 Viața rom. (R. US), nr. 3, 218: La o bună parte din poeții Germaniei de vest se poate vedea o accentuare exagerată a experiențelor formale … Pe de altă parte însă, la mulți poeți din Germania de est se poate observa o accentuare exagerată a problemelor de conținut.
  • 1968 Viața rom. (R. US), nr. 1, 109: Independent însă de scopurile, a căror accentuare nu vizează atenuarea aprecierilor și obținerea de circumstanțe atenuante, ci înțelegerea adecvată, volumele semnalate reclamă o opinie mai sintetică, mai angajată asupra a ceea ce s-ar numi situația poeziei.
  • 1989 GOMA, Jurn., II, 166: Dar nu a fost gata … de tot, a mai avut nevoie de precizarea cutare, de adăugarea cutărui fapt … de accentuarea cutare.
  • 2009 DGLR, VII, 52: Ceea ce diferențiază acest volum e accentuarea situării tradiționaliste și implicit potențarea anumitor particularități de limbaj.

5. Fig. Intensificare, amplificare a unor stări, procese, tendințe. Cf. accentua (5).
  • 1876 EMINESCU, Pub., I, 152: „Norddeutsche Allgemeine Zeitung”, organul principelui Bismark, crede că mersul războiului în Serbia nu e deloc de natură de-a încuraja pretențiunile României și că accentuarea neutralității statului nostru nu poate merge până la cererea Deltei Dunărene.
  • 1908 CHENDI, Period., VII, 203: Dacă ar fi ceva de excepționat, este partea așa-zicând ardelenească a subiectului, accentuarea naționalismului, care nu concordă cu caracterul general al piesei.
  • 1929 FILITTI, V. Org. Adm., 27: Odată cu accentuarea tendințelor de penetrație ideologică, economică și politică a Apusului la noi [în sec. al XVIII-lea] …, am revenit în atingere directă cu Occidentul.
  • 1930 ARGHEZI, Arh. Lit., IV, 300: E o stare intelectuală preparată și difuzată pe încetul, cu accentuări categorice în ultimii douăzeci de ani, de către munca științifică și tehnică a laboratorului.
  • 1937 ARGETOIANU, Îns., III, 48: Dacă Regele vrea o accentuare a politicii de azi, atunci participăm noi la viitoarele întruniri și schimbarea Guvernului trebuie amânată până la sfârșitul lui septembrie sau la începutul lui octombrie.
  • 1946 PANDREA, Portr., II, 23: Ideea de suveranitate națională analizată în componentele ei însemnează … imperialism burghez și cât mai mult protecționism vamal prin accentuarea elementului de naționalitate și independență absolută față de alte organisme politice analoage.
  • 1964 Viața rom. (R. US), nr. 11, 174: Lăsând de o parte diverse aspecte strict editoriale (economice, organizatorice etc.), trebuie consemnată o accentuare, în acest an, a preferințelor publicului pentru literatura istorică, memorialistică, spre lucrări documentare …, enciclopedii.
  • 1980 IORDACHE, Mărturii, 171: Printre altele, și starea avansată de involuție, firească într-un fel, care caracterizează mai toate meseriile populare a constituit pentru noi un imbold în accentuarea strădaniei de a însoți lucrarea cu o cât mai bogată ilustrație.
  • 1990 O. DRIMBA, Ist. Cult., III, 203: Gândirea cosmologică a secolului al XII-lea se definește printr-o netă accentuare a spiritului critic.
  • 2000 Ter. Magică, 176: Accentuarea confuziei terminologice, fenomen semnalat încă din secolul trecut, face uneori imposibilă corecta definire a unor termeni obținuți prin anchetele de teren.

6. GEOL. Ieșire în relief a unei formațiuni.
  • <1921–1924> An. Inst. Geol., 383: Apropiindu-ne de marginea externă a șisturilor cristaline, remarcăm o accentuare a cutelor pe care le fac stratele cu Aptychus și în același timp o preponderanță a intercalațiilor grezoase asupra șisturilor calcaro-marnoase.
  • 1964 An. Inst. Geol., 20: Faciesul central este bine reprezentat pe valea Minișului unde, la E de cantonul … Crivina, se constată o accentuare bruscă a reliefului, care corespunde limitei dintre marnele de Crivina și marno-calcarele hauteriviene.
  • 1979 An. Inst. Geol., 114: În depozitele subformațiunii de Babarunca din formațiunea de Piscu cu Brazi, indiciile de sedimentare haotică … arată prezența curenților de turbiditate de amploare mai mică, a căror formare era favorizată de relieful, în curs de accentuare, al bazinului de sedimentare.

7. A. PLAST., ARHIT. Marcare a unor linii, a unor contururi, a umbrelor etc. Cf. accentua (6).
  • 1929 Bul. Com. Monum., 73: Cu o accentuare a unora sau altora dintre aceste linii de profil [ale vasului], putem urmări apoi o variație dintre cele mai interesante, în cadrul de forme al mediului neo- și eneolitic carpato-dunărean și sud-estic european.
  • 1943 FRUNZETTI, Pegas, II, 112: Caricatura, această șarjă a caracterelor prin accentuarea disproporționată a caracteristicului unei figuri, este una din predilecțiile lui Leonardo.
  • 1957 GRIGORE IONESCU, Arhit. Pop., 139: În felul acesta [de plasare a locuinței] sunt satisfăcute în același timp o nevoie practică: iluminarea în cele mai bune condiții a încăperilor, și o necesitate de înfrumusețare: accentuarea jocului de umbră și lumină.
  • 1972 VĂTĂȘIANU, Ist. Artei Eur., II, 208: Accentuarea elementelor decorative e acuma subliniată și prin folosirea tot mai abundentă a mărgelelor de-a lungul contururilor.
  • 1990 O. DRIMBA, Ist. Cult., III, 365: În mod concret, tehnica meșterilor comacini avea ca rezultat accentuarea maselor clădirii, ale zidurilor, folosind în acest scop glafurile sau „strombaturile” profunde.

– Pronunțat: -tu-a.

– Pl.: accentuări.

– Var.: accentáre (1848 NEGULICI, Vocab.); accentuíre (1857 POLIZU, Vocab.), acțentuíre (1839 VAILLANT, Vocab.), acentuáre (1851 STAMATI, D., 28), acentáre (1859 BĂLĂȘESCU, D., I, 7) s. f.

– V. accentua.

Referințe bibliografice:
1905 D. Muz. (1905); 1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1913 DA, I1; 1931 CADE; 1975 DEX; 2001 MDA, I; 2004 URSU – URSU, Împr. Lex., I; 2007 DEXI.

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Intrare de dicționar