Nimic de afișat

Nimic de afișat

1 rezultat
ACCENTUÁ vb. I
1. Tranz. LINGV. A marca prin accent (1) pronunțarea unei silabe, a unui cuvânt; a pune accentul grafic pe o literă corespunzătoare unei vocale.
  • c.1832 I. GOLESCU, Cond. I, 43r/28.
  • <1838–1840> Curier a. sexe, II, 2792/30: Atât e urechiea românului nesuferitoare de odorogirea versului, încât la multe întămplări jărtfește pronunția unei vorbe și o accentează airea ca să meargă tactul versului.
  • 1839 VAILLANT, Vocab.
  • 1840 POENARU – FLORIAN – HILL, Vocab., I, 8.
  • 1848 NEGULICI, Vocab.
  • 1857 POLIZU, Vocab.
  • 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
  • 1862 ANTONESCU, D.
  • 1862 PONTBRIANT, D.
  • 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.
  • 1868 BARCIANU-POPOVICI, Vocab.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
  • 1871 LMD, I.
  • 1881 CREANGĂ, Amintiri, 202: Iar la a treia pagină, îndată altă năzbâtie: Întrebare: Câte părți are gramatica română? Răspuns: … 1. Etimologia. 2. Sintaxa. 3. Ortografia și 4. Prosodia. … 4. Prosodia ne învață a accenta silabele și a le rosti după firea cuvintelor și scopul ce-l avem în vorbire.
  • 1893 DDRF, I.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
  • 1927AGÂRBICEANU, L. Minții, 66: El pronunță foarte corect, elegant chiar, latinește, și are o deosebită simpatie pentru noi românii, care nu facem greșeli de pronunție. Pe colegii străini îi oprește la tot pasul și-i pune să repete de-atâtea ori un cuvânt până-l accentuează și-l pronunță cum se cade.
  • 1975 GRAUR, Alte et., 38: În exemplele ca „înconjura” din „încunjura”, schimbarea s-a produs întâi la persoanele la care „u” era accentuat.
  • 1944 IORDAN., Stil. Lb. Rom., 37: Cum vedem, Graur nu-i tocmai sigur că prima silabă a lui (s)ăracan are un accent propriu zis. … De fapt, amândouă sunt accentuate, prima chiar mai puternic decât a doua.
  • 1970 Form. Cuv., I, 159: Merită să fie menționat aici și compusul Compescaria … format din fragmentul com din comerț și pescăria. Transformarea lui ă în a și schimbarea de accent (în mod normal compusul ar fi trebuit să fie accentuat pe i) după cum s-a arătat … se datoresc probabil dorinței de a se da întregii formații o rezonanță străină.
  • 1990 KIRALY, Cont. lingv., 87: Aceste limbi [română și maghiară] dispun de sisteme accentologice care diferă, atât în privința mobilității și a locului ocupat în cuvânt, cât și, în parte, în privința funcției pe care o îndeplinesc. Ca urmare a acestei situații, în limba maghiară toate împrumuturile din română, ca și cele din alte limbi, sunt accentuate pe prima silabă.

✧ Refl. pas.
  • 1866 MAIORESCU, Crit., II, 343: Așa, d.e., silaba dai însemnează 23 de lucruri cu totul deosebite, după cum se accentuează în mod deosebit, și astfel cochinchinezii nu vorbesc niciodată fără un fel de cântare.
  • 1869 CIPARIU, Gram. Lb. Rom., I, 137: Cuvântul următoriu se pare a-și pierde accentul, … de unde părticeaua de întâi cu atâta se accentuează și mai tare.
  • 1940 PUȘCARIU, Lb. Rom., I, 46: Uneori se accentuează prepoziția, pentru ca repetarea aceleiași situații să fie mai bine scoasă în relief.
  • 1990 KIRALY, Cont. lingv., 43: Într-o singură localitate (Lujerdiu) din Câmpia Transilvaniei se accentuează, sub influența limbii române, de fiecare dată silaba penultimă a cuvântului.

2. Tranz. A scoate în evidență un cuvânt, o propoziție sau o frază prin intonație; a evidenția o stare de spirit, un sentiment prin intonație.
  • 1844 Curier a. sexe, V, 356: Accentua[re] a esprima prin tonurile glasului simțămintele de quare e pătruns quineva. [Vocabular]
  • 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • 1899 N. A. BOGDAN, Arta, 42: De veți pune accentul pe „duc”, s-ar părea că a vorbit cineva mai înainte că n-ar voi să se ducă; de veți accentua pe „în târg”, se va părea că un alt cineva ar fi propus să meargă în alt loc pentru cumpărarea cărnei.
  • 1914 AGÂRBICEANU, Arhang., 60: Apăsa prelung pe câte un cuvânt de durere; vocea lui vibra parcă lăcrămând, accentua cu duioșie, cu dulceață cuvintele prin care Dumnezeu tatăl mângâia pe Dumnezeu fiul prin glasul proorocilor.
  • 1926 Transilvania, nr. 1, 28: Simpaticul protopop, … mi-a dat „Lepturariul” lui Arone Pumnul, în care a apărut – pe aici încă necunoscută „Sentinela Română”, de Vasile Alecsandri – îndemnându-mă … să o învăț bine și totodată instruindu-mă să o declamez, cum să accentuez și unde să fac gest.
  • 1938 CĂLINESCU, Enigma Otiliei, II, 153: Accentuă în așa fel ultimele cuvinte, ca și când Otilia ar fi trebuit să capituleze în fața acestui argument.
  • 1940 PUȘCARIU, Lb. Rom., I, 43: După cum accentuez unul din cele cinci cuvinte, ascultătorul va ști că este vorba de acest țăran, nu de altul; de acest țăran, nu de un orășean.
  • ante 1964 VINEA, Lunatecii, 503: Eram hotărâtă să mă duc astăzi la ea, să-i spun tot, să termin cu ezitările tale. Azi e a patra zi, accentuă ea cu gravitate.
  • 2002 I. GHEȚIE, Biruitorii, I, 362: Cu toții am înfăptuit unirea! îl contrazise Herlea. … Aurel Mețianu primi cuvintele lui Herlea cu un surâs îngăduitor. Se cunoșteau din liceu și nu se prea simpatizau. – Desigur, nimeni nu neagă acest fapt, zise el, accentuând aparte cuvintele.

3. Tranz. Fig. A pune în evidență; a sublinia, a întări, a reliefa.
  • 1846LAURIAN, Man. Filos., 126/32: Deacă [omul] e culpabil, trebue să acenteze acest excess de punițiune cu resemnăciunea care singură îi poate micșora culpa sa.
  • 1882 KOGĂLNICEANU, Orat., III2, 326: Voi să accentuez acest lucru, pentru ca altă dată Domnia sa să nu crează că în această Cameră nu sunt și alții care cunosc interesele economice ale țării.
  • 1893 ONCIUL, Îndr. Ortogr.,173: Trebue să accentuăm însă că regulele noastre nu au pretențiunea de a face ortografie.
  • 1895CRĂINICEANU, Igiena, 80: Am mai accentuat că terenul pe care clădim să fie lipsit de materii organice, ca să nu infecteze aerul ce trece din pământ în locuință sau apa din fântâna ce poate că se face lângă locuință.
  • <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
  • 1917 PUȘCARIU, Mem., 242: [Ofițerii] spuneau că frontul românesc e acum unul din cele mai grele și mai ales accentuau cât de vigilenți sunt acum românii, pe care nu-i mai poți surprinde.
  • 1925 DENSUSIANU, Orientări, 27: Apropiindu-se de psihologie și sociologie, lingvistica a venit, propriu-zis, să accentueze importanța ei pentru istoria culturală.
  • 1934 VULCĂNESCU, Dim. Rom. Exist., II, 181: Afirmațiile autorului nostru cuprind, în acest punct, un echivoc, pe care desfășurarea ulterioară a gândului său nu face decât să-l accentueze.
  • 1938 ARGETOIANU, Îns., IV, 197: M-am folosit pentru a accentua că primatul românesc în politica petrolului e un principiu de la care nu mă voi depărta, dar că nu trebuie confundată politica petrolului cu raționalizarea producției și a explorărilor.
  • 1946 PANDREA, Portr., II, 21: Accentuăm că modul de formație al mitului național nu este ușor de demascat pentru cel dăruit lui.
  • 1962 Viața rom. (R. US), nr. 3, 115: Înainte de toate, țin să accentuez că, după părerea mea, este lipsit de sens și chiar dăunător a opune nuvelistica reportajului literar.
  • 1978 PASCADI, Arta, 42: Într-o societate atât de dinamică și contradictorie ca a noastră, industrializarea, urbanizarea, intervenția revoluției științifico-tehnice accentuează elasticitatea și mutabilitatea normelor și criteriilor de apreciere.
  • 1990 O. DRIMBA, Ist. Cult., III, 272: Ființa supremă, fiind ea însăși spirit pur, nu poate crea decât substanțe spirituale pure; care însă, fiind înzestrate cu liber arbitru (idee pe care Origene o accentuează în mod deosebit), pot păcătui; și, păcătuind, ele s-au degradat.
  • 2008 N. MANOLESCU, Ist. Crit. Lit., 485: Scenele de război sunt destul de realiste. Împotriva obiecției lui Maiorescu, romancierul accentuează elementul documentar și introduce personaje istorice și chiar un ordin de zi veritabil.

✧ (Cu pronumele în dativ)
  • 1954 Gram. Lb. Rom., I, 132: Unele cuvinte își accentuează sensul peiorativ atunci când sunt folosite sub formă feminină la adresa unei persoane de sex masculin.
✧ Refl. pas.
  • 1876 EMINESCU, Pub., I, 284: Cuprinsul acestei interpelații s-aseamănă cu amendamentul pe care tot acest domn îl propusese de a se adaoge adresei tronului, prin care se accentua neutralitatea României.
  • 1879 MAIORESCU, Discursuri, II, 537: Dacă răsboiul era necesar, nu era iarăși bine să se accentueze în mesaj pacea în politica noastră.

✦ Intranz. (Urmat de determinări introduse de prep. „asupra” sau „pe”) A insista.
  • 1962 Viața rom. (R. US), nr. 3, 119: Vorbitorul a accentuat asupra necesității de a se lupta cu hotărâre împotriva spiritului apologetic care se manifestă încă în critică.
  • 2008 N. MANOLESCU, Ist. Crit. Lit., 36: Narațiunile în versuri nu înfățișează niciodată începuturi, descălecări, ci numai sfârșituri, și nu accentuează pe vreo necesitate istorică, rămânând angajate în cel mai pur accidental al faptelor.

4. Tranz. MUZ. A scoate în relief un sunet muzical prin amplificarea sonorității sau prin prelungirea duratei lui; a nota accentul muzical pe o partitură.
  • 1848 NEGULICI, Vocab.
  • 1859 FILIMON, Pub., 358: D-na Constanza Manzini, primadona serie absolută, … cântă după un metod escelent, … accentuează notele bine.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
  • 1936 C. DELAVRANCEA, Arpegii, 59: Felul cum accentuează Enescu croșa punctată, în mersul ei dulce și isteț, poate fi dat ca exemplu tuturor interpreților, pentru respectul minuțios pe care-l poartă textului muzical.
  • 1975 COSMA, Hron. Muz. Rom., III, 69: Ruzitski intervine activ atunci când transformă melodii vocale în melodii instrumentale cu acompaniament. El nu se atinge de profilul modal. Dimpotrivă, se pare că-l accentuează, pentru a conferi pieselor ambianță mai colorată.

✧ Refl. pas.
  • 1869 VOROBCHIEVICI, Man. Arm. Music., 10: La tacte compuse numai tesa cea dintâi se accentuează pe deplin ear’ cele următoarie tot câte ceva mai puțin.
5. Tranz. și refl. Fig. A (se) intensifica, a deveni sau a face să devină mai pregnant.
  • 1888 ZAMFIRESCU, în St. Doc. Lit., VI, 133: Se pare că tinerețea i-a accentuat trăsăturile sufletești chiar pe chip.
  • 1898 OLLĂNESCU-ASCANIO, Teatrul Rom., II, 123: Cu cât mergeau înainte, cu atât defectele inerente unei organisări neîndestul de închegate … se accentuau din ce în ce.
  • 1910 ANTONIADE, Bergson, 103: Dezarmonia între specii merge accentuându-se; unitatea vieții este la început, în avântul care o împinge pe drumul timpului; armonia este în urmă, nu înainte.
  • 1916 VIANU, Coresp., 14: Când mă aflu în fața cuiva care nu mi se poate apropia sufletește, încerc un sentiment de jenă, mă restrâng, aproape mă umilesc, în tendința mea de a nu accentua deosebirile de natură.
  • 1930 HAMANGIU – NICOLAU, Dr. Roman, I, 171: În secolul al XIV-lea, … în ce privește metoda, se substituie gloselor și maximelor o metodă dialectică. Este influența Scolasticei asupra dreptului. De altă parte tendința practică se accentuează.
  • 1934 ZARIFOPOL, Arta Liter., II, 379: Acest caracter excesiv al artei lui Caragiale se accentuează încă mai mult prin împrejurarea că metoda artistică a acestui scriitor este esențial dramatică.
  • 1941 CĂLINESCU, Ist. Lit. Rom., 682: În „Omul din vis”, disproporția între spațiul real și curgerea imaginației sau a vorbelor se accentuează.
  • 1955 RALEA, Extrem. Occ., 10: Pitorescul și frumusețea naturii se accentuează când e tatuată de-a lungul veacurilor de zbucium uman.
  • 1971 Ș. PAPACOSTEA, Olt. Austr., 95: De ambele părți ale graniței dintre cele două imperii, măsurile de înăsprire a controlului și de interdicție a exportului de grâne se accentuează, formula monopolului fiind din ce în ce mai riguros aplicată.
  • 1990 O. DRIMBA, Ist. Cult., III, 221: În sec. XIV, această tendință de separare categorică a „fizicii filosofice” de fizica propriu-zisă se accentuează.

✧ (Cu pronumele în dativ)
  • 1996 CĂRTĂRESCU, Orbitor, I, 334: Curând din grupul nostru ieși Albinosul, a cărui față de Pierrot alb își accentuase mai mult ca niciodată trăsăturile negroide.
✦ Refl. Rar A se revela, a se dezvălui.
  • 1923 ARGHEZI, Pensula, 194: Revoluționar prin factură, [pictorul Theodorescu-Sion] se accentuează, din ce în ce mai mult, tradiționalist prin subiect.
6. Tranz. A. PLAST. A reliefa, a marca anumite linii, contururi, umbre etc.
  • 1943 OPRESCU, Man. Ist. Artei, I, 321: Ca să ajungă să-și însușească acest repertoriu de forme, Leonardo nu studiază numai tipurile normale, ci încă și pe cele anormale ori de-a dreptul monstruoase. … Caricaturizând, el își dă seama în ce fel trebuie să exagereze, pe care din detaliile feței noastre să-l accentueze, pentru ca să obțină mai multă expresivitate.
  • 1977 SORESCU, Trei dinți, 421: Matisse începe să stilizeze și el cu timpul. … Mai ales după 1930. Intră în faza sintetică, accentuează grafismul, arabescurile abundă. Acum seamănă mai mult cu Pallady, și Pallady cu el. Pictorul român e și el sintetic în culoare.

– Pronunțat: -tu-a.

– Prez. ind.: accentuez.

– Var.: înv., rar accentá, acentá (1848 NEGULICI, Vocab., 9; 1859 BĂLĂȘESCU, D., I, 7) vb. I, accentuí (1853 BARONZI, ap. URSU – URSU, Împr. Lex., II, 68; 1857 POLIZU, Vocab., 11), acțentuí (1939 VAILLANT, Vocab., 4) vb. IV.

– Din fr. accentuer, lat. accentuare. – Acenta < it. accentare. – Acțentui < germ. akzentuieren.

Referințe bibliografice:
1903 TDRG, I; 1905 D. Muz. (1905); 1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1913 DA, I1; 1924 RESMERIȚĂ, D. Etim.; 1939 SCRIBAN, D.; 1931 CADE; 1975 DEX; 2001 MDA, I; 2007 DEXI; 2023 DELR2 s. v. accent (delr.lingv.ro).

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Intrare de dicționar