- c. 1650 D. Val.-Lat.
- <1780–1801> MICU, D.
- 1822 DRLU, I.
- 1825 LB.
- 1857 POLIZU, Vocab.
- 1887 HEM, I, 126.
- 1893 DDRF, I.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
- 1905 Universul (C.), nr. 60, 4: Viță de vie altoită … tufișuri pentru podoabă, plante de pădure, acați, etc., se pot căpăta de la marea școală de pomicultură Fischer & Comp. din Nagyneged (Transilvania).
- 1913 Telegraful, nr. 23, 96: Să vinde din mână liberă o moșie în estimațiune de 90 jug. catastrale, din care sunt 38 jug. agru, 10 jug. fânaț, 38 jug. pășune, 3 jug. vie și 1 jug. pădure de acați.
- 1936 BUJOREAN, Boli, 221: Se bea ceai de soc, de romaniță, de mentă, de floare de acăț fierte toate la un loc.
- 1960 Mater. Cerc. Dialect., I, 155: La marginea satului e o pădure de acâț. Flori de acâț.
- 1998 ROMAN, Bucate, 215: Stranie și binecuvântată plantă, acățul (așa i se spune salcâmului la mine acasă, în insula Transilvania, accacia, dovedind – dacă mai e nevoie – o latinitate veche și izolată) e o adevărată sinteză de paradoxuri!
- 2006 Universul plantelor4, 717: Salcâm (Robinia pseudacacia) … Arbore foios, … originar din America de Nord, introdus mai întâi în Franța (1601), mai târziu în România (1750), ca plantă ornamentală …; se mai numește acacie, acaț, arțar.
Încă 13 citate
– Pl.: acați.
– Var.: înv. acáciu (1848 NEGULICI, Vocab.) reg. acắț, acấț, acáțăn (1899 Jahresbericht, VI, 75), acáțân (1968 D. Etnobot., 201), arcáț (1887 HEM, 126), acáțiu, akákia (1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I) s. m., înv. acáția, acáție (1857 POLIZU, Vocab.) s. f.
– Din magh. akác. – Arcáț (prin contaminare cu arțar). – Acațăn, de la acaț (influențat de frasăn, mesteacăn). – Arcaț, de la acaț (influențat de arțar). –– Acație < germ. Akazie.
Referințe bibliografice:
1903 TDRG, I; 1906 PANȚU, Vocab. Plante; 1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1913 DA, I1; <1927–1928> Dacoromania, V, 383; 1931 CADE; 1939 SCRIBAN, D.; 1968 D. Etnobot., 201; 1975 DEX; 2001 MDA, I; 2005 C. MOROIANU, Dubl. Etim., 96, 143; 2023 DELR2 s. v. acacia (delr.lingv.ro).
