1 rezultat
ABURÍT2, -Ă adj.
1. Înv. Care se transformă sau s-a transformat în vapori; evaporat.
  • <1780-1801> MICU, D.
2. Înv., astăzi rar Aprins la față; îmbujorat, înroșit; înfierbântat (de supărare, de efort etc.); transpirat.
  • 1844 Propășirea, 196: Vă veți mira de asemine neobicinuință. Să știți însă că aice, după primbare, vin aburitele cucoane de se răcoresc cu înghețata dată de cătră amabilii cavaleri.
  • 1869 ALECSANDRI, Drumul de fer, 808: Ian lasă ... nu te mai aprinde ... destul de aburit ai vinit de-afară.
  • 1879 Conv. Liter., nr. 9, 333: Dar cea mai atrăgătoare figură e a doamnei care stă acolo aburită de joc, răcorindu-se cu evantaliul; figură de creolă, cu ochi învăpăeați și cu buzele insetate.
  • 1887 HEM, I.
  • 1903 TDRG, I, 6: S-a întors aburit de la adunare.
  • 1931 SADOVEANU, Puiul pădurii, 54: Berta își făcu loc cu iuțeală spre stăpâna sa, aplecându-și delicat palmele pe fruntea ei aburită și pe ochii închiși.
  • 1981 BARBU, Săptămâna, 186: Hetula Lucrezia avea o față aburită, numai broboane, nu-i mai era frig, o nădușală cobora pe sub nourii amenințărori, vântul dispăruse undeva, pe mare.

3. Înv. (Despre mâncăruri, băuturi etc.) Care este plin de aburi (3), din care ies aburi.
  • 1847 PANN, Pov. Vorbii, I, 39: Văzând gâscanul în ghiveci adus, Aburit, fierbinte ș-înainte-i pus.
  • 1887 HEM, I: Friptură aburită, friptură rumenită și cu miros plăcut.

✧ Sint. Înv. Vin aburit = vin tare și aromatic.
  • 1887 HEM, I.
4. (Despre oameni) Băut, cherchelit, amețit.
  • 1903 TDRG, I.
  • 1925 I. BARBU, Uvedenrode, 26: Menestrel trist, mai aburit Ca vinul vechi ciocnit la nuntă ... Zi-mi de lapona Enigel.
  • <1945-1946> BLAGA, Hronicul, 161: Musafirii, aburiți, au cerut apoi cheile de la pivniță.
  • 1947 CIPRIAN, Un lup, 243: În timp ce beți în silă și zâmbiți, în mintea voastră aburită fermentează amarnice întrebări.

✦ Fig. Cu mintea încețoșată; zăpăcit (1), confuz.
  • 1929 ZARIFOPOL, Arta Liter., II, 174: Câteodată ajung să-mi închipui că o pagină din proza lui Heine ar putea să limpezească pentru o clipă chiar creierul aburit al unui politician, să destindă anchiloza crispată a minții unui om de afaceri.
  • 1974 BLANDIANA, Poezii, 66: Nu trișăm din ticăloșie Ci din nepricepere. Aburiți, nu mai știm Cine suntem și cum.
  • 1998 M. RĂDULESCU, Ist. Lit. Det., II, 196: Ciudat portret – ba chiar socotesc că nu portretul a fost în intenția autorului ... în care desenul derivă din dezvoltarea visului ce bântuie mințile aburite ale portretizatului.

✦ Prin nord-estul Olt. Bătut.
  • 1928 CIAUȘANU – FIRA – POPESCU, Vâlcea, 139: S-a culcat aburit(ă).
✧ Expr. A dormi aburat = a dormi dus sau buștean.
  • 1887 HEM, I.
5. Care este acoperit de aburi (4); p. ext. acoperit de ceață; cețos, încețoșat.
  • 1916 REBREANU, Nuv., I, 159: Cerul s-a încenușit și a început să se amestece cu pământul aburit.
  • 1927 VOICULESCU, Poeme, 158: Pădurea-n primăvară-i o frescă luminoasă, Cu cerul plin de pete, subțire și-aburit.
  • 1932 SADOVEANU, Nunta, 377: Priveam de pe țancuri, cătră miazăzi, depărtări aburite.
  • 1945 DEMETRIUS, Album, 295: Tot din dulap scoase o candelă de argint puțin aburită și o frecă bine cu ... cretă pisată.
  • 1955 T. POPOVICI, Străinul, 10: Niciodată nu-i fusese mai drag Lucian decât acum, cu degetele pătate de cerneală, cu ochelarii aburiți, cu părul tuns reglementar și pieptănat sever, cu cărare: imaginea elevului bun.
  • 1972 VĂTĂȘIANU, Ist. Artei Eur., II, 114: Fundalul peisagistic, luminos și el, se pierde într-o zare cu stânci ușor aburite.
  • 1977 ELIADE, Jurn., II, 286: Îmi dau seama cât de mult mi-a scăzut vederea în ultimele luni. Văd cerul sticlos, albastru, arborii, clădirile din campus ca printr-o sticlă aburită. Sunt mereu ispitit să-mi scot ochelarii și să-i șterg cu batista.

✦ Fig. Neclar.
  • 1932 A. HOLBAN, Schițe, 200: Brusc i-aș reface perfect întreaga ființă, pe care de la distanță o văd cam aburită.
6. IND. (Despre materiale lemnoase sau textile) Care este expus la aburi în vederea ușurării prelucrării sau a ameliorării anumitor proprietăți.
7. Fam. Care este păcălit cu ajutorul cuvintelor, al unui discurs măgulitor; dus cu vorba.
  • 2007 DEXI.

– Pl.: aburiți, -te.

– Var.: înv., rar aburát, -ă, aborít, -ă, aborát, -ă (1871 LMD, I) adj.

– V. aburi.

Referințe bibliografice:
1924 RESMERIȚĂ, D. Etim.; 1931 CADE; 1975 DEX; 2001 MDA, I; 2007 DEXI.

Intrare de dicționar