1.
Înv., rar Suflare ușoară a vântului.
- 1683 DOSOFTEI, ap. HEM, I, 107: Priimițiu roaâ a Duhului svântu, roâ înfocată, roaâ nu umădă și cu aburelu de vântu pemintescu, ce roaâ înfocată cu aburelu dumnedzăescu ce suflă cu focu.
- 1857 POLIZU, Vocab.
Încă un citat
✦
Vântuleț, boare (1), zefir (1).
- 1887 ap. HEM, I, 107: Deosebitele vânturi se cheamă: crivăț, austru, vârtej, furtună și aburel, când este prea mic.
2.
Înv., rar Norișor.
- 1857 POLIZU, Vocab.
– Pl.: înv., rar aburei (1900 BARCIANU-POPOVICI, D.3).
– Var.: aborél (1887 HEM, I) s. n.
– Abur + suf. -el.
Referințe bibliografice:
1902 Jahresbericht, VIII, 165; 1903 TDRG, I; 1913 DA, I1; 1924 RESMERIȚĂ, D. Etim.; 2007 DEXI; 2011 DELR, I, 8.
