Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

3 rezultate
ABSTRÁCT2, -Ă adj., s. n.
1. Adj. Care este conceput sau exprimat într-un mod (prea) general, imprecis și dificil de înțeles; vag2 (1), neclar.
  • 1799 IORGOVICI, Obs. Lb. Rum., 267: Pentru a face binele care putem la aproapele nostru, să nu întrebăm când zace cu caru frânt în imală cum îș face cruce și mănâncă el pește vinerea sau cei de legea lor cântă în biserică au ce fac când se roagă la acelaș Dumnezeu și cum crede el nește misterii subtile și abstracte, de mintea omenească necuprinse.
  • 1821 L. ASACHI, Bordeiul, 8/7: Limba ghintelor celor politicite nu zugrăveaște nimică, pentru că ea iaste plină de idei deșarte și abstracte.
  • 1840 POENARU – AARON – HILL, Vocab., I, 7.
  • 1843 EPISCUPESCUL, Oglinda înțel., 138/8: Literații noștri … se îndeletnicesc cu aflarea mijloacelor, de prefacerea și înoirea gusturilor și a interesurilor stării duhului veacului, deșirând precum zic din înțelepciune, iar nu din fantasia ei, cele mai abstracte și obscure idei.
  • 1848 NEGULICI, Vocab.
  • 1862 PONTBRIANT, D.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
  • 1893 DDRF, I.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • 1946 D. GUSTI, Pag. Alese, 376: Universul va ieși din perioada aspirațiilor generale și abstracte, a speranțelor mărețe, dar nebuloase, pentru a intra în aceea a organizării concrete, active și efective a viitorului.
  • 2001 PATAPIEVICI, Omul, 110: Burke crede că legitimitatea unei societăți poate fi judecată numai prin experiență (și nu prin abstractele „drepturi ale omului”).

2. Adj. MAT. (Despre numere) Căruia nu i se alătură obiectul numărat, considerat în sine însuși.
  • <1814-1818> ASACHI, C. Arit., 2r, ap. URSU, Term. Șt., 140: Număr abstract.
  • 1832 HELIADE-RĂDULESCU, Arit., 64/16: Număr abstract se numește acela care nu arată felul unimelor.
  • 1836 ASACHI, El. Mat., I, 4/3: Numerile sunt abstracte și concrete.
  • 1850 G. POP, El. Arit., 94/10: Am întrebuințat în calcul numai numere abstracte.
  • 1854 LAZARINI, Mat. Arit., 2/1: Cătimea se-mparte în abstractă și concretă.
  • 1855 D. PAVEL, El. Arit., 21/5: Cel dântâi număr se zice deîmmulțit, cel format din acesta produs, iar arătătorul modului de producere, care prin urmare e abstract, îmmulțitor.
  • 1871 LMD, I.
  • 1896 CLIMESCU, Arit. Rațion., 6: Nouă, șeptesprezece ... sânt numeri abstracți, iar nouă kilograme, șeptesprezece zile ... sânt numeri concreți.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • 1948 V. MARIAN – ȚIȚEICA, C. Fiz., II, 34: Raportul n este un număr abstract și se numește indicele de refracție al mediului 2 față de mediul 1.
  • 1980 M. D. Term. Lingv., 301: Numeral [=] parte de vorbire care exprimă, sub diverse aspecte, un număr abstract, un număr concret sau ordinea numerică a obiectelor sau a acțiunilor, în spațiu și în timp.

3. Adj. Care nu poate fi perceput sau reprezentat prin simțuri, ci doar prin intermediul gândirii; conceptual.
  • 1818 MIHUȚ, Manuductor, 111/5: Îndatorat iaste învățătoriul a îndeletnici pre sholarii săi ... numai la acealea obiecturi, care sânt amăsurate vârstei și treaptei cultivirei lor și nu a întoarce prea timpuriu luarea de seamă a pruncilor ... spre adevărurile ceale abstracte.
  • 1829 POTECA, Filos. Cuv., 111/5: Omul … pricepe nu numai cele din afară, prin organele simțioare, și pre acestea le deosebește dintr-altele, și încă și idei astrate își formează, își știe priceperile sale, și pre acestea le alătură unele cu altele.
  • 1831 HELIADE-RĂDULESCU, Gram. Poez., 10/23: Cineva înțelege cu înlesnire relația între ideile cele abstracte și lucrurile cele văzute și simțite.
  • <1834-1835> MURGU, C. Filos., I, 10r/6: Obiect concret este acela ce se socotește cu toate ale sale note. Pentru exemplu, omul învățat. Iară cel abstract obiect este o notă închipuită fără de obiect. Pentru exemplu, învățătura.
  • 1838 ALBINEȚ, Macr., 219/9: Abstract [e un] lucru care numai în idea noastră eczistește.
  • 1840 POENARU – AARON – HILL, Vocab., I, 7.
  • 1842 ASACHI, Lex., I.
  • 1848 BREZOIANU, Învățătorul, 122/23: Substantivii se osibesc în doă clase, … unele esprimă objetele în ființă și concrete, altele objete imaginare sau abstracte.
  • 1848 NEGULICI, Vocab.
  • 1851 ORESCU, Tratație asupra geom., 3/14: Geometria descriptivă ... dă viață abstractelor formule analitice, ea deschide înlesnitorul drum al cunoștințelor graphice.
  • 1851 STAMATI, D.
  • 1856 BOLINTINEANU, Călăt., 270: Pentru modul de a exprima ideile abstracte, [egiptenii] întrebuințară asimilațiile trase din ordinea fizică.
  • 1857 POLIZU, Vocab.
  • 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.
  • 1867 KOGĂLNICEANU, Orat., II1, 214: Echitatea, domnilor, este un ce abstract, numai forma vine și se declară la judecător, forma apără fondul și, când un împricinat are dreptate în fond și nu a păzit forma, totdeauna judecătorii au zis: ai dreptate, dară nu am ce-ți face.
  • 1868 BARCIANU-POPOVICI, Vocab.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
  • 1871 LMD, I.
  • 1874 LAMBRIOR, St. Lingv., 168: Fiul săteanului luat la oaste pentru apararea moșiei și adus în atmosfera otrăvitoare a orașelor nu mai pricepe limba regulamentelor și a poroncilor ... cu toate că în acele regulamente și poronci nu se cuprinde nicio idee abstractă.
  • 1877 CIPARIU, Gram. Lb. Rom., II, 332: Numele sustantive ... representează persoane și obiecte și idee sau obiecte concrete și astracte.
  • 1883 NEGOESCU, Retorica, 211: Fibrele creerului … câștigă, prin acest simplu esercițiu [învățarea mecanică], o facilitate năsdrăvană de a ține minte chiar lucrurile cele mai abstracte și cele mai puțin metodice.
  • 1886 STEINBERG, D.
  • 1898 Enc. Rom., I.
  • 1898 MAIORESCU, Logica, 39: Cu cât [o noțiune] are mai puține note în sine și mai multe noțiuni sub sine, cu atât este mai abstractă.
  • 1939 PAVLESCU, Ec. Breslelor, 37: O asemenea concesiune [vânzarea postavului] era, desigur, producătoare de venituri și, atât Ilieș, cât și Ștefan, în lupta pentru domnie, nu erau conduși atât de ideile abstracte de Stat, cum spune d-l Iorga, cât mai ales de profitul ce rezulta dintr-însa.
  • 1940 PUȘCARIU, Lb. Rom., I, 156: Toate cuvintele care servesc la împlinirea golurilor sunt de fapt complemente, având menirea … să concretizeze, prin specificare, ideea prea abstractă exprimată prin orice verb întrebuințat singur.
  • 1944 D. GUSTI, Pag. Alese, 92: Claude Bernard a accentuat cu energie că ... ideea imortalității sufletului nu este un concept și o idee abstractă.
  • 1970 NOICA, Rostirea, 18: Esența și conceptul, chiar dacă sunt de cunoscut, rămân abstracte.
  • 1978 PALEOLOGU, Treptele, 31: Conceptul de „natură” al lui Rousseau este abstract și sumar, ca și conceptul său asupra omului primitiv.
  • 2001 PATAPIEVICI, Omul, 243: Cuvântul prin care noi, azi, desemnăm construcțiile științifice abstracte și tehnice, cel de teorie, desemna, la originea lui grecească, actul de a contempla.

✦ P. ext. Care este gândit în sine însuși, fără a ține seamă de contextul din care face parte și de relațiile pe care le stabilește.
  • 1858 BOLLIAC, Art. Polit., 133: România, abstrată, s-ar putea compara cu o femeie cochetă fără răutate, care aci iubește mult, aci uraște mult, aci adoară, aci desprețuiește același lucru.
  • 1862 ANTONESCU, D., 15: Abstract ... ceea ce se espreme dislegat, absolut, fără uniune cu alt obiect.
  • 1868 BARCIANU-POPOVICI, Vocab.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • 2003 PLEȘU, Despre îngeri, 23: Cerurile sunt locuite de o indefinitate de creaturi complicate, diferențiate și foarte active. Nici vorbă de un imens pustiu albastru, de o Sahară abstractă, anulată, în final, de oaza Ierusalimului ceresc.

✧ (Substantivat)
  • 1924 ARGHEZI, Cortina, 269: Îmbrățișarea mumei cu soțul copilei aparține altui timp și altor oameni. În această sărutare a doi abstracți e tot atât păcat cât poate fi imputat apelor Oltului, întâlnite în albia cristalină a Căii Lactee cu aburii Mediteranei.
✧ (Adverbial)
  • 2003 PLEȘU, Despre îngeri, 255: Gândim tot mai abstract și acționăm tot mai mecanic.
4. Adj. Care rezultă din operația logică de separare și generalizare a însușirilor unui grup de obiecte sau de fenomene; fără legătură cu realitatea; metafizic (3).
  • 1818 PETROVICI, Pedag. Method., 96/15: Să dedăm pe prunci … să-și poată închipui un lucru numai prin idee. Acesta e pasul la gândirea abstractă.
  • <1834-1835> MURGU, C. Filos., I, 11v/11: Împreunând notele comune laolaltă, după un nou mod, [mintea noastră] formează reprezentații abstracte sau comune.
  • 1838 ALBINEȚ, Macr., 170/11: Să se aleagă așa feliu de cărți care sânt mai puțân desfătătoare, și să pleacă mai mult în cuprinsurile abstracte ale științelor.
  • 1841 POENARU, El. Alg., 1/26: Cea d-întâi [matematica teoretică] privește mărimea sau cătimea într-o înțelegere abstractă, fără înclinare cu vreun objet real.
  • 1848 BREZOIANU, Învățătorul, 206/11: Artea raționementului este o arte foarte abstrată, care-ți ar smulge niște minute prea prețioase.
  • 1862 ANTONESCU, D., 15: Abstract ... tot ce nu are legătură cu realitatea, ceea ce este mai presus de lumea văzută, coprindibile numai cu cugetarea, metaphysic.
  • 1865 GHICA, Conv. Econ., I, 8: Ca să poată cerceta cineva cestiunele economice și sociale numai sub puntul de vedere al principiilor abstracte … trebuie să aibă spiritul liber.
  • 1885 DOBROGEANU-GHEREA, St. Art., I, 343: Moral, drept sunt termeni prea abstracți, prea metafizici; cu acești termeni poți să dovedești orice și discuțiunea astfel condusă nu poate să nu degenereze.
  • 1910 NEGULESCU, Filos. Renașt., I, 94: Fiind comună tuturor oamenilor și invariabilă în universalitatea ei abstractă, inteligența trebuie să fie deosebită și independentă de ceea ce constituie individualitatea fiecăruia.
  • 1920 PÂRVAN, Idei, 29: Culturalul e ceva abstract, simbolic, artificial.
  • 1926 DENSUSIANU, St. Dialectol., 415: Țăranul arată o predilecție pentru expresiuni mai concrete ... o notă ce arată evitarea exprimărei mai abstracte.
  • 1936 A. HOLBAN, Jocurile Daniei, 22: Dania trăiește într-o lume abstractă, inaccesibilă, și realitatea o deziluzionează.
  • 1939 STĂNILOAE, Ortodoxie, 1: Persoanele omenești nu sunt unități abstracte, dezbrăcate de orice determinante și, prin urmare, întru totul identice.
  • 1956 RALEA, Cele două Franțe, 293: Psihologia trebuie să înceteze de a studia fenomene abstracte.
  • ante 1961 BLAGA, Gândirea Rom., 103: Raționalismul iosefin era însă cam abstract și deseori prea străin de realități.
  • 1964 CĂLINESCU, Viața Eminescu, 268: Fantazia poetului mărea preocupări abstracte către care se simțea înclinat nu în calitate de cercetător, ci de contemplator.
  • 1965 LR, nr. 3, 385: Macedonski nu făcea simple speculații abstracte, ci teoretiza pe marginea propriei sale experiențe.
  • 1970 IVASIUC, Păsările, 289: Orele de meditație se ridicau până la gândirea pură și abstractă.
  • 1973 COTEANU, Stil. Funcț., I, 15: Stilul este și el schemă, căci relațiile de structură din interiorul lui sunt abstracte, dar se realizează tot într-un ansamblu de deprinderi verbale.
  • 1980 SIMION, Dim. Poeți., 70: Heliade folosește de regulă epitetul general-apreciativ și comparația abstractă.
  • 1981 RUSSU, Etnogen., 172: Textul eutropian nu este un joc abstract ori simplă combinație de cuvinte, ci reflectă o realitate social-istorică.
  • 1986 D. DUMITRIU, Ghica, III, 305: [Ghica] se întoarce spre Rosetti rămas cocoțat pe scară și încearcă lansarea cazului [discutat] pe o orbită abstractă.
  • 1993 CONSTANTE, Evad. Imposibilă, 89: Spiritul meu nu era obișnuit cu astfel de reflecții abstracte și nu le puteam găsi nici cel mai vag răspuns.
  • 2001 PATAPIEVICI, Omul, 150: Astăzi, tot mai mult, proprietatea asupra unor lucruri tangibile, fizice, este înlocuită cu proprietatea asupra unor lucruri dematerializate, abstracte: bancnote, titluri de creanțe, obligațiuni.
  • 2003 PLEȘU, Despre îngeri, 142: În minimalismul său, spațiul acesta aproape abstract e un foarte bogat conglomerat simbolic.

✧ Loc. adj. și adv. În abstract = (care există, care rezultă) în baza unor deducții logice sau a unor reprezentări mentale, fără raportare la datele sau faptele concrete.
  • 1862 ANTONESCU, D., 15: La o represintațiune „în abstract” (in abstracto) obiectul stă în puntele sale generali și esențiali.
  • 1920 PÂRVAN, Idei, 95: Valorificarea lor [a fenomenelor etnografice] nu e făcută în abstract, ci prin legătura dintre devenirea etnografică și cea conștient-culturală.
  • 1926 ZARIFOPOL, Arta Liter., I, 40: Această iubire în abstract era o garanție mai mult pentru stabilitatea legăturii.
  • 1934 IONESCU, Nu, 45: O formulare în abstract este retorică, adică o idee generală neraportată la individ, care nu capătă un caracter necesar concret.
  • 1942 ARGHEZI, Lina, 286: Cântările în abstract ale valorilor pământești sunt o filosofie ațoasă, de câlți.
  • 1955 DL, I: O infracțiune nu trebuie judecată în abstract.

✧ Sint. Științe abstracte = științe, precum metafizica, logica, matematica etc., care au ca obiect legile fenomenelor și nu realitatea empirică.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • 1904 LOVINESCU, În jurul clasicismului, 98: După acest filozof [Spencer], ierarhia cunoștinților … are în frunte legile generale de fiziologie; … apoi științele abstracte, ca matematica și geometria.
  • 1982 STĂNESCU, Respirări, 127: Științele abstracte ... descoperă legi.

✧ Sint. Artă abstractă v. artă.
✦ A. PLAST. Care este exprimat în forme noi, nonfigurative.
  • 1946 OPRESCU, Man. Ist. Artei, IV, 389: Fragmentele de obiecte și de ființe ei [cubiștii] le imaginează, de la o bucată de vreme, în suprafețe armonioase, compuse numai din arabescuri și pete de culoare, o pictură pură, care peste puțin va deveni pictură abstractă.
  • 1947 VLASIU, Drum, 116: [Aceea] e o sculptură abstractă.
  • 1978 PASCADI, Arta, 56: Nedumerirea multora devine totală în cazul picturii abstracte.
  • 1985 G. NAUM, Zenobia, 69: De obicei, pe soră-mea Zoe-Olga o găseam brodând pe bucățele de cârpă, cu arnici roșu, figuri abstracte.

✦ (Despre creatori de artă) Care utilizează mijloace artistice nonfigurative, cu caracter de generalitate, greu accesibile unui public neinițiat.
  • 1926 IBRĂILEANU, Scriit., 100: Macedonski, cu toate subiectele și situațiile pasionate din multe bucăți în versuri și în proză, cu toată sforțarea sa de a da o culoare strălucită stilului, a fost un scriitor abstract și rece, între el și realitate s-a interpus etern o pătură izolatoare.
  • 1939 SCRIBAN, D.: Scriitor abstract.
  • 1964 VIANU, St. Lit. Univ., II, 382: Comparația acestor două texte face evidentă deosebirea de mijloace literare ale celor doi scriitori. Unul dintre ei, Quinet, este un scriitor abstract: exordul este format din termeni generali, cu puține determinări.

✧ (Substantivat)
  • 1934 A. HOLBAN, Ioana, 329: „Ce stupizi sunt aceia care fac din Bach un abstract! Aici sunt cataclismele cele mai personale, țipetele interioare n-au nici o discreție”.
✧ (Adverbial)
  • <1913-1914> IBRĂILEANU, Ist. Lit. Mod., IV, 378: Cugetarea reflexivă, care se întoarce asupra sa însăși, e un lucru nenatural. Așa că nu e nevoie să trăiești într-un oraș mare, dar dacă vei gândi mai abstract, iarăși vei dori munții Scoției sau ai României.
  • 1933 IBRĂILEANU, Adela, 66: Doamna Sabina Duvid … are un talent înnăscut de a-și exprima ideile colorat, în contrast radical cu filozoful Haim Duvid, care vorbește abstract, incorect și cântat.
  • 1964 CĂLINESCU, Viața Eminescu, 162: El [Eminescu] plutea abstract peste volubilitatea tuturor.
  • 1975 BĂNCILĂ, Teor. Cun., 178: Filozoful trăiește datele Realului, le interpretează, le pune într-o constelație de sensuri, le simfonizează abstract – le dă valoare.

5. S. n. FILOZ. (În opoziție cu concret) Categorie filozofică ce desemnează cunoașterea proprietăților esențiale și generale ale obiectelor și fenomenelor.
  • 1848 NEGULICI, Vocab.
  • 1914 ARGHEZI, Cortina, 209: Noțiunile coborâte din abstract iau formă și apucături de om, se lovesc, se împletesc, se biruie, se anihilează, dau naștere unor împrejurări fantastice sau reale.
  • 1926 DENSUSIANU, St. Dialectol., 416: Ar fi de scris un studiu întreg asupra felului cum se dozează concretul și abstractul în limba populară.
  • 1931 ZARIFOPOL, Arta Liter., I, 252: Stăruința mea asupra deosebirii între abstract și imaginar nu e decât un pedantism de proveniență apuseană.
  • 1932 G. M. CANTACUZINO, Arcade, 196: Aceste figuri, care își au obârșia în sforțarea gândului de a înțelege, organizând ceea ce înțelege, și cari sunt cea mai ușoară metodă de cercetare în domeniul abstractului, nu s-au născut din util, cu toate că sunt la fundamentul artei de a clădi.
  • 1936 CRAINIC, Puncte cardinale, 112: Expresionismul … nu este, în paradoxalul său caracter de plastică a abstractului, de proiecție obiectivă a subiectivului, altceva decât produsul geniului metafizic german.
  • 1943 FRUNZETTI, Pegas, I, 160: Toate etniile stabile, cu o dominantă economică agrară, tind spre abstract, în timp ce acelea nomade încă ... sunt închinătoare celui mai acut tip de fizioplastie, artei de observație a naturii și de narațiune a faptelor.
  • 1958 RALEA – C. I. BOTEZ, Ist. Psih., 60: Printr-o paradoxală răsturnare, găsim la Platon afirmația că abstractul e mai real decât concretul.
  • 1970 NOICA, Rostirea, 27: Saltul acesta de la concret la abstract și de la sens material la sens speculativ [în cazul cuvântului „rost”] trebuie ... înregistrat și subliniat, chiar dacă nu poate fi explicat până la capăt.
  • 1975 DUMITRIU, Ist. Log., 83: Gândirea în evoluția ei istorică … sesizează abstractul, dar îl exprimă prin noțiuni concrete [Notă de subsol].
  • 1990 O. DRIMBA, Ist. Cult., III, 296: Potrivit soluției propuse de nominaliști, numai concretul, numai individualul este real, iar nu abstractul, conceptul.

6. Adj., s. n. LINGV. (Cuvânt) care are sens abstract (2), care denumește abstracții (2).
  • 1871 LMD, I.
  • 1877 CIPARIU, Gram. Lb. Rom., II, 325: Când genitivul e un nume abstract, semnificațiunea posesivă e numai în sens nepropriu.
  • 1897 COȘBUC, Scrieri, II, 265: E un fapt vrednic de băgare în seamă că tocmai cucul a dat românului prilejul să exprime metaforic pe abstractul „nimic” și „niciodată”.
  • 1898 Enc. Rom., I.
  • 1913 DA, I1: Substantiv abstract sau simplu: abstract.
  • 1924 I. NEGRUZZI, Mem., 263 Aceste cuvinte s-au luat din nămolul de adiective abstracte ce întrebuința Eminescu în discuțiile din „Junimea”.
  • 1946 PANDREA, Portr., II, 156: Avem … o totală amestecare a genurilor literare – caracteristică eminamente romantică. Împletirea termenului abstract cu concretul adjectival, cât de trivial, dar pitoresc.
  • 1955 DL, I: „Frumusețe”, „curaj”„ înțelepciune” sunt substantive abstracte.
  • 1958 St. Lb. Stil, 250: Cuvintele abstracte sunt puține, marea majoritate sunt nume concrete, din fondul principal de cuvinte.
  • 1980 M. D. Term. Lingv., 384: Denumirea [de „singulare tantum”] s-a extins asupra tuturor substantivelor care au numai formă de singular, adică asupra acelor substantive ce denumesc abstracte sau obiecte concepute ca o singularitate.
  • 1997 AVRAM, Contrib. Etim., 95: „Muscur” nu este nici diminutiv, nici abstract, nici nume de instrument.
  • 1997 DSL, 13: Sufix abstract [=] clasă de sufixe lexicale … atașate la baze verbale (ex. „vânzare”, „făgăduială”, „biruință”), adjectivale (ex. „fierbințeală”, „cruzime”, „măreție”, „răutate”) și, mai rar, substantivale (ex. „feciorie”).
  • 2008 NDU3: Substantivele abstracte sunt frecvent folosite în filozofie.
  • 2008 GALR – 2008, I, 103: Delimitarea dintre substantivele abstracte și cele concrete nu este absolută, între ele existând diferite tipuri de transfer.

✧ Sint. Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb, care denumește acțiunea acestuia.
  • 1940 PUȘCARIU, Lb. Rom., I, 240: Între cazurile de derivațiune directă sunt remarcabile participiile trecute întrebuințate – ca la albanezi – în înțeles de abstract verbal.
  • 1954 SCL, nr. 3-4, 302: Numele rezultatului acțiunii poate fi deosebit de abstractul verbal propriu-zis.
  • 1955 DL, I: Substantivul „cântare” este un abstract verbal al verbului „a cânta”.
  • 1970 NOICA, Rostirea, 42: Pentru gramatică „fire” este un abstract verbal.
  • 1980 M. D. Term. Lingv., 214: [Genul neutru] caracterizează … unele substantive nume de materii, unele nume de țări, de fructe, de părți ale zilei, de simțuri, de acțiuni (abstracte verbale).
  • 1997 DSL, 13: Sintactic, clasa abstractelor verbale se distinge prin păstrarea unor disponibilități de combinare specifice verbului.

✧ Sint. Abstract al calității = „substantiv provenit prin derivare cu sufixe de la un adjectiv.” (1980 M. D. Term. Lingv.)
  • 1975 SCL, nr. 1, 417: Când una și aceeași formație are și valoare de abstract al calității și valoare colectivă, baza este de obicei un cuvânt care, din punct de vedere gramatical, funcționează și ca adjectiv, și ca substantiv.
  • 1990 LR, nr. 1, 20: Limba, prin „abstractele calității”, transformă în obiecte calitățile (însușirile) pe care le denumesc substantivele.
  • 2008 GALR – 2008, I, 213: Pronumele de politețe reprezintă o clasă de forme, creații târzii ale limbii române, alcătuite dintr-un substantiv de adresare reverențioasă, abstract al calității + pronume personal în genitiv / posesiv.

– Pl.: abstracți, -te.

– Var.: înv., rar abstrát, -ă, abștráct, -ă (1804 CĂIAN Jr., Teol. Dogm., I, 327, 329, ap. URSU – URSU, Împr. Lex., II, 64), astráct, -ă, astrát, -ă adj.

– Din germ. abstrakt, lat. abstractus, -a, -um (cu sensurile după fr. abstrait). – Abstrat, influențat de fr. abstrait. – Astract, influențat de it. astratto.

Referințe bibliografice:
1903 TDRG, I; 1905 ALEXI, D. Rom.-Germ.2; 1913 DA, I1; 1924 RESMERIȚĂ, D. Etim.; 1929 HODOȘ, M. D.; 1929/1930 Enc. Minerva; 1931 CADE; 1939 SCRIBAN, D.; 1945 D. Filosofiei; 1949 LTR, I, 9; 1958 DM; 1958 SCL, nr. 2, 246; 1961 DN; 1962 DER, I; 1962 URSU, Term. Șt., 140; 1975 DEX; 1978 D. Filoz.; 1980 M. D. Term. Lingv.; 1993 D. Enc., I; 2001 MDA, I; 2007 DEXI; 2011 DELR, I, 8.

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Intrare de dicționar