1.
S. m. și f., adj. (Care este) adept al abstracționismului.
- 1913 ARGHEZI, Pensula, 95 Teoreticienii, abstracționiștii artei, au dat, evident, definiții, căci fără definiții critica moare de foame și n-ar mai fi de niciun folos aparent.
- 1953 Viața Rom. (R. US), nr. 5, 177: Suprarealiștii și așa-numiții abstracționiști, de exemplu, pictează de predilecție bârne în putrefacție și gunoi putrezit.
- 1961 Viața Rom. (R. US), nr. 5, 142: Dacă prin datele realului se înțeleg elementele de viață adevărată, folosite într-o operă de artă, atunci definiția e prea largă, pentru că (afară poate doar de aberațiile nonfigurative ale abstracționiștilor) nu există creație care să nu plece de la ceea ce există efectiv.
- 1966 OPRESCU, Considerații, 82: La un alt pictor abstracționist, la cehoslovacul Kupka, în același timp și literat, găsim un tablou intitulat „Fugă în roșu și albastru”.
Încă 3 citate
2.
Adj. Care aparține abstracționismului, referitor la abstracționism.
- 1961 CĂLINESCU, Cron., 328: Asta înseamnă că elucubrațiile abstracționiste sunt artă.
- 1963 Viața Rom. (R. US), nr. 3, 60: Aceste injecții efectuate de Prof. Marinescu sunt și azi citate în cercetări similare privind studiul procesului de creație artistică (pictură abstracționistă, modernistă etc.).
- 1965 CĂLINESCU, Teatru, 297: Teatru abstracționist [Titlu].
Încă 2 citate
– Pronunțat: -ți-o-.
– Pl.: abstracționiști, -ste.
– Din fr. abstractionniste, engl. abstractionist.
Referințe bibliografice:
1978 DN3; 2001 MDA, I; 2011 DELR, I, 8.
