CHIM. (Despre substanțe, corpuri etc.) Care absoarbe, care încorporează; absorbant (2).
- 1848 NEGULICI, Vocab.
- 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
- 1957 LTR2, I, 21: Fiecare absorbant prezentând o capacitate absorptivă diferită pentru diverși componenți gazoși, prin alegerea corectă a absorbantului se realizează separarea dintr-un amestec gazos a unor componenți prețioși, sau se separă componenți nocivi.
Încă 3 citate
✧
Fig.
- 1937 Rev. Fundaț., nr. 11, 345: Sărutarea … merge până la forma absorbitivă a băutului: „Nu voiu vinuri bălsămite, Căci am sufletu-ți a bea!”
✧
(Adverbial)
- 1955 CHIRIȚĂ, Pedol. Gener., 88: La studiul argilei, am văzut că aceasta, în virtutea sarcinilor electrice negative ce posedă, are însușirea de a lega absorbitiv cationii din soluția solului.
– Pl.: absorbtivi, -e.
– Var.: ieșit din uz absorbitív, -ă (1848 NEGULICI, Vocab.; 1870 COSTINESCU, Vocab., I), înv. absorptív, -ă (1859 BĂLĂȘESCU, D., I) adj.
– Din fr. absorptif. – Absorbitiv < fr. absorptif (românizat după absorbi).
Referințe bibliografice:
1967 St. Form. Cuv., IV, 93; 2007 DEXI; 2008 NDU3.
