1.
RELIG. (În creștinism) Iertare de păcate, acordată de către preot, după spovedanie; concr. act, document prin care se iartă păcatele.
- c. 1801 Acte Braș., 169: Cu această cuprinzătoare carte de absoluție absolvaluește pe numiți dumnealor curatori despre toate și pentru toate.
- c. 1832 I. GOLESCU, Cond., I, 125r/11: Absoluție [=] dezlegare, slobozenie dă păcate, dă greșăli.
- 1837 Albina Rom., nr. 101, 4031/1: După serbarea Sf. Liturghiei arhiepiscopul de Paris au rostit absoluția (ertare) după care de profundis au închiet acele serbări întristătoare.
- 1847 GAVRA, Lex.
- 1848 NEGULICI, Vocab.
- 1855 BARONZI, Isaak, I, 189: Absoluțiune [=] ertare de păcate, scăpare, isbăvire.
- 1857 POLIZU, Vocab.
- 1859 BĂLĂȘESCU, D.
- 1862 ANTONESCU, D.
- 1862 PONTBRIANT, D.
- 1868 BARCIANU-POPOVICI, Vocab.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
- 1871 LMD, I.
- 1886 STEINBERG, D.
- 1890 Adevărul (G.), nr. 611, 3: [Preotul] îmi dădu absoluțiunea.
- 1896 ȘĂINEANU, D., 3.
- 1934 Analele Acad. Ist., seria 3, tom XIV, 206: Imnul absoluției … fusese cântat înainte de sosirea misionarilor.
- 1957 Viața Rom. (R. US), nr. 3, 84: Multe dintre ele [dintre scrieri] se disting printr-o pronunțată „tendință mistico-religioasă”, autorul lor văzând în diversele și complexele manifestări ale făpturii umane o „dovadă” a înăscutei inclinații a omului spre păcat și spre căutarea absoluției divine.
- 1977 Filocalia, VII, 12: Doctrina catolică despre eliberarea de păcate prin simpla absoluție … acordată de preot în baza recunoașterii lor de către penitent ... nu poate considera intrarea într-un contact nemijlocit al sufletului cu Dumnezeu.
- 1998 M. RĂDULESCU, Ist. Lit. Det., II, 286: Mi-a dat absoluțiunea cu penitențele cuvenite, foarte grele, dar mărturisirea l-a crispat.
Încă 19 citate
✧
P. ext.
- 1870 HASDEU, Pub., II2, 43: Să mai presupunem, că-n loc de o simplă absoluțiune este frumos a răsplăti pe inamicii noștri, deși o asemenea teorie n-ar putea să nu ne facă nedrepți cătră amici, pe care am fi siliți de a-i pune pe aceeași linie cu adversarii.
- 1875 MO, nr. 126, 2 807: Mă simt dispus a uita giuvenila scăpată a d-lui Candiano și d-voastră cu toți i-ați da o absoluțiune plinară când d-sa și ar mai tempera ideile sale.
- 1939 Rev. Fundaț., nr. 10, 150: Ne îngăduim să dăm o absoluție generală.
- 1979 LEU, Patriarhii, 19: Drăgan și-a surprins întâmplătorul tovarăș nu făcându-și cruce, nu încercând să dea o absoluțiune sentinelei care, datorită lor, luase drumul celeilalte lumi, ci posedat de o cu totul altă preocupare.
Încă 3 citate
2.
JUR. Înv. Exonerare de pedeapsă sau de vină.
- 1842 ASACHI, Lex.
- 1848 NEGULICI, Vocab.
- 1862 ANTONESCU, D.
- 1863 HASDEU, St. Art., 79: Nu mă voi mulțumi ... cu absoluția d-voastre, dacă ea nu va fi însoțită de tragerea la răspundere a dlui procuror.
- 1864 Cod. Pen. (1864), 178: Pedeapsa, prevăzută mai sus se va pronunța contra arestanților, peste pedepsa pentru care erau condamnați, și se va executa după împlinirea acestei pedepse, sau după pronunțarea sentinței definitive de achitare sau de absoluțiune, fără prejudiciul de alte pedepse mai grele ce li s-ar cuveni.
- 1871 LMD, I.
- 1893 Cod. Pen. (1864) – Adn., 116: Absoluțiunea are loc numai atunci când se recunoaște că faptul imputabil prevenitului, și a cărui ființă este constatată, nu cade sub previsiunile niciunui text de lege.
Încă 6 citate
– Var.: înv. absolúție s. f.
– Din fr. absolution, lat. absolutio, -onis.
Referințe bibliografice:
1903 TDRG, I; 1905 ALEXI, D. Rom.-Germ.2; 1913 DA, I1; 1929 HODOȘ, M. D.; 1929/1930 Enc. Minerva; 1931 CADE; 1939 SCRIBAN, D.; 1961 DN; 1975 DEX; 2001 MDA, I; 2006 NDU; 2007 DEXI; 2011 DELR, I, 7.
