1.
Adj., s. n. RELIG. Înv., rar (Document) care absolvă, care iartă de păcate, de greșeli; iertător, înv., rar absolvitor (1).
- c. 1832 I. GOLESCU, Cond., I, 125r/14: Absolutor [=] carte dă slobozenie, dă iertare.
- 1840 POENARU – AARON – HILL, Vocab., I, 6: Absolutoriu, deslegător; care dă absoluție.
- 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
- 1896 ȘĂINEANU, D.
Încă 4 citate
✦
S. n. (Prin metonimie) Înv., rar Act prin care se iartă de păcate, de greșeli.
- 1842 ASACHI, Lex.
✧
Fig.
- 1848 NEGULICI, Vocab., 6/5: Aurul este absolutorul de orice păcate, de orice crime.
2.
Adj., s. n., s. f. Înv. (Act) care absolvă de o datorie sau de o obligație.
- 1847 CIPARIU, ap. B. Contemp., IV, 287: Poate că cu venirea d-tale pe atunci la Paști aicia să-ți fiu amânuat acei bani. Io le trimit in origine, ca să alegeți de-ți putea ceva. De nu, plătește-mi aconto diferenția și-mi trimite o chitanție absolutorie.
- 1871 LMD, I.
- 1877 Familia (F.), nr. 9, 107: Marți s-a dat fostului ministru Lónyay absolutoriu, pentru cele 148 mii de fl.
- 1882 Acte Șch., 167: Toate aceste socoteli aflându-se în bună regulă, subscrisa comisiune propune ca onoratei Eforii școlare pre lângă mulțumită protocolară să se dea absolutoriu.
- 1885 Gazeta de Transilv., nr. 85, 2: Comitetul și epitropia au căpătat absolutorie.
- 1891 BARIȚIU, Ist. Transilv., III, 464: Eu detorii pasive nu am ... care după cum vor dovedi ratiociniele mele, cari s-au substernut și în tot anul se substern la esactoratul c. r. de stat spre revisiune, și de unde mi se dă pre tot anul și absolutorium.
- 1899 Acte Șch., 348: Aducând acestea la cunoștința on[orabilului] comitet, îl rog să le ia la cunoștință, să decidă cele de lipsă față de punctele singuratice și să încuviințeze și avizeze spre plătire conspectul de spese alăturat, dându-mi absolutoriu pentru această esmisiune.
- 1938 Arh. Som., nr. 24, 42: Ne rezervăm ca toate aceste [datorii] ... să fie plătite în rate proporționale și de către grăniceri ... dacă orașul contra tuturor nădejdilor și prevederilor, ar fi condamnat să răfuească înc-o dată datoriile plătite conform absolutorului generalului Steinville.
Încă 7 citate
✧
P. ext.
- 1890 KOGĂLNICEANU, Orat., III5, 230: Din întâile ședințe, junii reprezintanți ... deduseseră absolutoriul ministerului liberal pentru toate actele sale anterioare, declarându-le bune, constituționale și liberale.
- 1931 BĂNUȚ, Tempi, 104: Vă rog ca: ... până la timpuri mai prospere artei române (adecă până la limpezirea relățiunilor politice-sociale de la noi) să nu mă considerați mai departe membru al Societății teatrale române, dându-mi absolutoriul mult așteptat.
Încă un citat
✦
JUR. Înv. (Adjectival) Care înlătură răspunderea penală.
- 1887 Cod. Comer. (1887), 310: Obiectele sus indicate nu au fost propuse de instanța penală, sau dacă, fiind propuse, a intervenit o ordonanță de neurmărire sau o sentință absolutorie, acele cereri vor putea fi în urmă introduse și judecate înaintea tribunalului de comerț.
- 1936 Cod. Pen. (1936), 35: Condamnații pentru aceeași infracțiune, precum și cei apărați de pedeapsă pentru scuze absolutorii, sunt ținuți solidar la restituiri, despăgubiri și cheltuieli de procedură.
Încă un citat
✧
P. ext.
- 1966 Viața Rom. (R. US), nr. 5, 67: „Decadența” înțeleasă ca decalaj între ideal și mijloacele de realizare își găsește compensația într-o perpetuă „corectare și creștere a idealului etic” (Gasset), dat fiind că determinarea normală este intrinsecă existentului. Ca termen al aspirației eticul are valoare absolutorie.
– Pl.: absolutorii.
– Var.: înv., rar absolutór1 adj., absolutórium1 s. n.
– Din lat. absolutorius, -a, -um. Cf. fr. (excuse, bref) absolutoire.
Referințe bibliografice:
1868 BARCIANU-POPOVICI, Vocab.; 1905 ALEXI, D. Rom.-Germ.2; 1913 DA, I1; 1929 HODOȘ, M. D.; 1931 CADE; 1939 SCRIBAN, D.; 1961 DN; 1969 SECHE, Ist. Lexicogr., II, 85; 1975 DEX; 2001 MDA, I; 2006 NDU; 2007 DEXI; 2015 St. Ist. Lb., 387.
