Livr. Calitatea, însușirea a ceea ce este absolut; livr., rar absolutitate.
- 1941 CĂLINESCU, Ist. Lit. Rom., 358: Luate în absoluitate, principiile lui estetice [ale lui Titu Maiorescu] se pot discuta, ca instrumente de îndrumare a culturii române ele și-au atins ținta.
- 1968 Ist. Lit. Rom., II, 154: Gheorghe respinge relativismul și proclamă absoluitatea noțiunilor de bine și de rău.
- 1975 Viața Rom. (R. US), nr. 11, 54: E vorba de o luciditate ca deziderat de absoluitate în marea goană a iubirii, o „luciditate” capabilă să pătrundă, tocmai din cauza absoluității sale, în inconștientul mai mult decât subiectiv, în inconștientul general, al romanticilor.
- 1983 România Liter. (S.), nr. 39, 4: Întrebare supremă, imaginată în circumstanțele absoluității, spre a i se potența gravitatea.
- 1991 NEGOIȚESCU, Ist. Lit. Rom., I, 272: Fascinat însă de absoluitatea urâtului moral, Arghezi – cu etosul său teratologic – devine, în prozele sale, un incomparabil poet al ororii, al imundului, lubricului și sordidului.
- 2003 Rev. Filos., nr. 5-6, 744: Termenul [Gedanke] ... este expresia ... faptului că ar fi contradictoriu să dovedești sau să te încredințezi de ființă înainte de a crede, el exprimând absoluitatea, necondiționarea ființei.
Încă 5 citate
– Din fr. absoluité.
Referințe bibliografice:
1943 IORDAN, Lb. Rom. Actuală, 185; 1978 DN3; 2006 NDU; 2007 DEXI.
