Livr. Caracterul a ceea ce este abscons, greu de înțeles; obscuritate, livr. abstruzitate.
- 1920 IBRĂILEANU, Note, 268: Îi lipsește numai una, ori, mai bine zis, o are incompletă: comprehensiunea pentru un anumit fel de „modernism”. Realismului său lucid îi repugnă absconsitatea.
- 1941 CĂLINESCU, Ist. Lit. Rom., 822: Stilul e aci hermetic, aci popular, absconsitățile lui Barbu unindu-se cu umorismele lui Topîrceanu sau naivitățile simulate ale lui A. Maniu.
- 1968 St. Clasice, V, 348: Rabelais, Ronsard și Montaigne ... nu pot fi cu niciun preț atașați curentului de absconditate al manierismului.
- 1971 Viața Rom. (R. US), nr. 9, 77: Aceste absconzități și abisolități crispate nu merită calificativul de literatură dificilă, în primul rând pentru că e vorba de subliteratură, de pseudoliteratură și nu de literatură.
- 1975 CROHMĂLNICEANU, Lit. Rom., III, 291: Eroarea constă în a crede că se poate atinge fiorul inefabilului printr-o falsă absconsitate „gramaticală”.
- 1980 România Liter. (S.), în DCR2, 18: Eugen Suciu [este] original, inventiv, chiar dacă, uneori, cultivă absconzitatea rece în felul lui René Char.
- 1989 SIMION, Scriit., IV, 499: Impresia de absconzitate apare în poemele lui Ion Stratan … din schimbarea rapidă și imprevizibilă a planurilor de percepție.
- 2003 CĂRTĂRESCU, Pururi tânăr, 82: Explicația decadenței fără precedent a poeziei în ultimele decenii, ... constă în insuportabilul ei elitism din perioada modernă, în snobismul și disprețul ei afișate, în poza poetului inspirat, care nu poate vorbi decât în enigme și abscondități.
Încă 7 citate
– Pl.: rar absconsități.
– Var.: absconzitáte, (modificat după lat. abscondita) absconditáte s. f.
– Abscons + suf. -itate.
Referințe bibliografice:
1968 HRISTEA, Probl. Et., 34; 1978 DN3; 2006 NDU; 2007 DEXI.
