(Despre manifestări, creații ale oamenilor) Care este greu de înțeles, care are sens
ascuns, (voit) obscur; tainic (3). V. ermetic (2).
- 1899 Adevărul (G.), nr. 3 647, 1: Afirmându-se ca o generație bolnavă, cu simțurile pervertite și rafinate, cu idealuri neprecise și cu o estetică nevropată și absconă, credeți că înțelegeau prin aceasta că ei sunt avantgarda peirei, cântul lebedei în amurgul unei rase care moare?
- 1910 IBRĂILEANU, Opinii, I, 349: Există însă la noi un început de literatură – un ecou întârziat al unei literaturi străine –, pe care o vom numi „absconsă” cu un cuvânt întrebuințat în Franța de înșiși reprezentanții acestui fel de literatură.
- 1933 ARGHEZI, Profiluri, 115: Nu cumva secretul dumitale cel mai abscons consistă într-o fericită caznă de a nu izbuti să spui ce vrei?
- 1936 D. PROTOPOPESCU, Fenomenul, 456: Sobrietatea reticentă și absconsă aparține și operei sale [a lui E. A. Robinson].
- 1946 CĂLINESCU, Impresii, 23: Viața clasicului este inteligibilă, geometrică; a romanticului e „fără sens” sau cu sens abscons.
- 1977 PAPU, Din clasicii, 24: Neagoe [Basarab] face o distincție stilistică foarte precisă între elocuția obișnuită („vorbe proaste”) și elocuția subtilă, cu caracter abscons și obscur.
- 1988 P. CORNEA, Intr. Lect., 133: În adevăr, textul, abscons, nu furnizează nicio instrucțiune perceptibilă.
- 2009 E. SUCIU, Infl. Tc., I, 568: Uneori, [primul element al îmbinării de cuvinte] nu mai indică realitatea denumită sau înțelesul său din toponim a devenit abscons.
Încă 7 citate
✧
(Substantivat)
- 1934 Conv. Liter., nr. 3, 249: Bizareria aceasta, absconsul, obscurul, este o urmare a unei individualități hipertrofiate care caută să se reverse în tot ce are mai intim, mai personal, nu în ce este comun cu sufletul tuturor.
- 1964 BACONSKY, Add., 287: Abstracțiunea și absconsul sunt predominante în poezia lor [a poeților tineri francezi].
- 1976 SORESCU, Jurn. – Add., 1 408: Nu se pot absolutiza experiențele. Există poeți populari proști și există poeți populari geniali. Există absconși mici și „dificili” mari și populari în același timp.
Încă 2 citate
✧
P. ext.
- 1910 IBRĂILEANU, Opinii, I, 350: Închipuiți-vă un poet de aceștia „absconși”, care ar vedea între lucruri niște raporturi nu noi, ci imposibile pentru mintea normală omenească.
- 1941 CĂLINESCU, Ist. Lit. Rom., 705: Proza lui F. Aderca este a unui umorist abscons, care clipește din ochi, impenetrabil, ori de câte ori descoperă ilogicul în viață.
- 1998 M. RĂDULESCU, Ist. Lit. Det., I, 331: Un strigăt împietrit către un Dumnezeu tot mai abscons cu cât rugăciunea urcă mai sus, în înălțimi fără de sfârșit.
Încă 2 citate
– Pl.: absconși, -se.
– Var.: înv., rar (după pronunțarea fr.) abscón, -ă adj.
– Din fr. abscons, lat. absconsus, -a, -um.
Referințe bibliografice:
<1949-1952> DA (ms); 1961 DN; 1975 DEX; 2000 MDA, I; 2006 NDU; 2011 DICR; 2011 DELR, I; 2013 DGS.
