JUR. Care are drept consecință abrogarea, anularea unui act normativ.
- 1978 DN3.
- 1981 GEORGESCU – STRIHAN, Judecata, I2, 26: Această construcție, care face din obicei un fel de formă delegată a legii, nu expresia legislativă a unui consens popular, explică de acum înainte chiar efectele abrogative ale unui obicei „contra legem”.
- 1988 D. Inst. Feud., 1: Abrogare se numește implicită, când legea este înlăturată prin dispozițiile contrare (fără clauză abrogativă).
- 2010 MO, nr. 20-35, 58: Constituția oferă cetățeanului instrumentul referendumului abrogativ, prin care acesta poate respinge, parțial sau total, un text de lege.
Încă 3 citate
– Pl.: abrogativi, -e.
– Din fr. abrogatif.
Referințe bibliografice:
2006 NDU; 2007 DEXI; 2013 DAN.
