1.
Procedeu de altoire a unor pomi fructiferi și a viței-de-vie, în care un lăstar, netăiat,
este introdus într-o crăpătură a unei plante vecine, iar după un număr de săptămâni
este tăiat de la planta-mamă.
- 1898 Enc. Rom., I, 129: Ablactarea este modul de a altoi nucii, frăgarii și vița-de-vie americană.
2.
MED. Acțiunea de a ablacta (2) și rezultatul ei; ablactație (2).
- 1929/1930 Enc. Minerva., 556: Ablactarea copilului este epoca când se suprimă alimentația mixtă.
- 1959 BELEA, Prim. Ajutor, 658: Înlocuirea laptelui matern prin alte alimente necesare sugarului se numește ablactare.
- 1992 D. Enc. Psihiatr., IV, 241: Sevraj[ul] [este] starea afectivă a copilului determinată de ablactare, care produce o importantă modificare a relațiilor lui cu mama.
Încă 2 citate
3.
MED. Acțiunea de a ablacta (1) și rezultatul ei; ablactație (3).
- 1968 MILCU – DĂNILĂ-MUSTER, Endocr. Gin., 377: Un fapt de observație frecventă este scăderea ingestiei de lichide în timpul alăptării; după ablactare, polidipsia și poliuria revin la cifrele dinaintea nașterii.
– Pl.: ablactări.
– De la ablactație (cu schimbare de suf.). Cf. fr. ablactation. – Sensul 1 < germ. Ablaktation.
Referințe bibliografice:
1969 D. Medic. (1969), I, 423; 1975 DEX; 2007 DEXI; 2013 DGS.
