FABRICÁ vb. I

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

1 rezultat
FABRICÁ vb. I

Tranz.

I. (Complementul indică bunuri, mărfuri sau obiecte materiale destinate unui scop practic.)
1. A produce sau a construi obiecte și bunuri manual, în mediu meșteșugăresc artizanal, prin procedee sau tehnologii diverse (mecanice, chimice sau de altă natură).
  • 1822 DRLU, I.
  • 1829 Albina Rom., nr. 33, 1321/9. Vițe-craiul au arătat voința sa ca până în patru ani i se făbriceze cinci mari corăbii de linie.
  • 1839 VAILLANT, Vocab.
  • 1840 POENARU – AARON – HILL, Vocab., I, 649.
  • 1841 GENILIE, Pr. Geogr., 28: Acolo se fabricează stofe.
  • 1844 C. A. ROSETTI, Note, I, 24: Ce-mi folosesce mie că natura mi-a dat luna și stelele, lampe atât de frumose, dacă societatea mă îndatoreză a avea alte lampe, fabricate de omul mecanic?
  • 1850 BREZOIANU, C. Agric., V, 616/22: Rușii fabrică, cu secară, o beutură numită cvas, pe care o plămădește… cum noi plămădim berea.
  • 1855 România Liter. (F.), nr. 9, 1052/18: Plăeșii… sânt, în general, purtători de arme; fabricază înseși ei pulberea și glonții.
  • 1856 RUSSO, Scrieri, 167: Adă-ți aminte de „Patriea”, ce nu o înțălegeam nici tu nici eu, deși scrisă pe hârtie frumoasă, cum nu se fabricează la Piatră.
  • 1857 POLIZU, Vocab.
  • 1858 FILIMON, Nuv., 280: „Stracchino”… un fel caș italian, care se fabrică la Milano și mai în toate provinciile Lombardiei.
  • 1862 PONTBRIANT, D.
  • 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.
  • 1865 HASDEU, Ioan Vodă, 173: Cu această armăciomagul ghintuit țăranul era deprins de mic și o fabrica el singur.
  • 1868 BARCIANU-POPOVICI, Vocab.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
  • 1871 LMD, I.
  • 1888 SION, Suvenire, 27: În acele ateliere se fabricau nu numai scoarțe și covoare de toată frumusețea, dar se esecutau și broderii de tot felul.
  • 1893 DDRF, II.
  • 1893 DENSUSIANU, Teor. Estet., 15: În triburile sălbatice… fiecare este silit să-și fabriceze armele, să-și zidească singur casa și să-și câștige hrana.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • 1904 ANGELESCU, Fabricarea, 34: Majoritatea absolută a chimiștilor-experți tălmăcesc textul regulamentului în chip de a-l considera, referindu-se la… produse chimice cari nu se găsesc în natură, ci trebuie fabricate.
  • 1904 I. PANȚU, C. Coresp., 292: Brașovenie – mărfuri cari odinioară se fabricau în Brașov, precum: dimie, sfoară, postavuri groase, glugi, abale.
  • 1906 ALEXI, D. Rom.-Germ.2
  • 1906 BASSARABESCU, Pe drezină, 160: Cu trei degete își scoate o porție cam mare pentru o biată foiță „Dorobanțul”, pe care o canonește multă vreme până ce ajunge să-și fabrice din ea o țigară cât toate zilele.
  • 1920 CODREANU, Trad., 426: Mă-nalț de-acuma în Luna opalină, Făr-a mai fi nevoie fabric vreo mașină.
  • 1926 PAPADAT-BENGESCU, Fecioarele, 260: Nory fabrica tacticos un sandwich cu anchois.
  • 1929 AL LUPULUI, Posada, 19: Lumânări de său nu-și puteau fabrica decât cei ce avea vite multe.
  • 1929 GALACTION, Terțiu, 175: Se arătau privirii trecătorilor… câteva sălbi de vase corintiene… Terțiu urmă înainte cu destăinuirile și cu catecheza lui: Prietenii mei, veți învăța degrabă cum se fabrică aceste lucruri pieritoare.
  • 1931 ARGHEZI, Cartea cu jucării, 109: Șampania „Pommery & Greno”… se isprăvește și ea, și trebuie fabricată anual.
  • 1941 OȚETEA, Renașterea, 46: Florența și Lucca… încep, încă din secolul al XII-lea, fabrice vestitele lor stofe de lână și de mătase.
  • 1963 CĂLINESCU, Scrinul, I, 169: Freca gălbenușurile cu o furculiță de argint, într-o singură direcție, lăsând să cadă deasupra-le untdelemnul, picătură cu picătură, dintr-un mic recipient de metal fabricat ad-hoc și prevăzut cu un gât lung și strâmt, ca de stropitoare.
  • 1963 ELIADE, Jurn., I, 456: Savantul studiază legile Naturii și, în măsura în care le înțelege, „fabrică” instrumente – dar nu le „creează”. Obiectele și descoperirile științifice fac parte din Natură.
  • 1966 I. PETROVICI, Amint., 52: A doua pasiune îi era vânătoarea. L-am văzut de mai multe ori fabricându-și cartușe, curățind țeava puștii și chemându-și câinii.
  • 1971 I. P. CULIANU, Arta Fugii, 116: Am dezgropat laboratorul fostului magistru și am început să distilez roze, fabric parfumuri.
  • 2010 CĂRTĂRESCU, Frumoasele, 75: Din mătase a-nceput fabrice ciorapi de damă.
Fig.
  • 1913 GALACTION, Varia, 307: Întreabă, însă, pe departe…, și ai, mai ales, curiozitatea să descoperi cine fabrică marile venituri proprietărești în țara aceasta.
  • 1980 SIMION, Dim. Poeți., 24: Complexul părintelui fondator este mai puternic și mai autentic… „înalta lui fire” este, în primul rând, aceea a creatorului nevoit să-și fabrice mijloacele.
P. anal. (Despre animale)
  • 1839 Foaie pentru minte, 2862/7: Veaspea de carton, sau de hârtie…, își fabrichează pentru lăcaș un carton sau o hârtie în forma unii traiste de vânat și o leagă de vârful pomilor mai înalți.
Înv., rar (Complementul indică edificii, clădiri) A construi.
  • 1822 DRLU, I.
  • 1855 ASACHI, Varia, 412: Imperatorul Traian au întreprins la anul 103 după Hs. o mare espediție asupra Daciei, pentru care au pus a se fabrica puntea cea mare, prin renumitul arhitect Apolodor.
  • 1860 FILIMON, Escurs., 183: Eu nu voiesc să-mi fabricezi un palat în care să joace primul rol artele și industria streină; plăcerea mea este să facem din acest palat un panteon al artelor germane.
P. anal. (După fr.). A crea.
  • 1857 ASACHI, Versuri, II, 448: A lumei împărat, Când pre om au fabricat, Celui tont și lui dibaci O păreche-au dat, de saci.
2. A produce sau a construi obiecte și bunuri într-o fabrică2 prin prelucrarea în serie a materiei prime sau prin asamblarea unor elemente preexistente, conform unei scheme de producție.
  • 1849 Doc. Ec., II, 957: Să deschiză… o fabrică în care să lucrează după un metod nou, iscodit și neîntrebuințat până acum aicea, luminări de seu, din care jos-iscălitul plecat alăturează pă lângă aceasta și o mică probă în trei pacheturi și de trei mărimi care să fabrițează.
  • 1854 ASACHI, Cul. Poezii, 158: Vine ziua să purcedem doamna mea-i de rea umoare; Mă întreabă: „Cu ce mergem?” „C-o caretă pe răzoare.” „Pe răzoare! Nu pe arcuri ce acum s-a fabricat?”.
  • 1915 ARGHEZI, Tabula, 110: Uzinele de arme și muniții măreau depozitele de proiectile, fabricau artileria trebuincioasă exterminării.
  • 1934 DA, II1.
  • 1947 IONESCU-MUSCEL, C. Filatură, 37: În cea mai mare măsură, filaturile fabrică fire simple.
  • 1949 IOANOVICI, Tehnol. Mec., 333: Pietrele de polizor se fabrică din corund și carbură de siliciu, care sunt substanțe abrasive de duritate foarte mare.
  • 1963 CĂLINESCU, Scrinul, I, 66: Se vedeau paturi de lemn…, în stilul mobilierului fabricat în serie.
  • 1977 România Lib. (Z.), nr. 10 305: Mai mult de jumătate din produsele ce le fabricăm azi sunt noi.
Fig.
  • 1927 MINULESCU, Nu Sunt, 250: Romanticele lor căsătorii – Uzine pentru fabricat copii.
(Cu valoare factitivă) A cauza, a comanda, a superviza fabricarea a ceva.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • 1940 ARGETOIANU, Îns., VIII, 359: Furniturile livrate de Malaxa sunt aproape nule, căci… le lipsește câte ceva care le face inutilizabile. Și acel ceva, câte un lucru de nimic, nu poate fi fabricat de Malaxa și din străinătate nu mai vine.
  • 1912 LOVINESCU, Crit., I, 115: D. N. Iorga… și-a fabricat mărci poștale, pentru propaganda naționalistă, cu maiestuosul d-sale chip, și împarte mii de cărți ilustrate din editura „Neamului” cu fotografia d-sale însoțită de această modestă însemnare: „N. Iorga, mare istoric”.
3. A genera, a produce în mod natural.
  • 1859 Dâmbovița, nr. 100, 4062/40: Un etimologist faimos ne spune că zicerile „stânga” și „dreapta” vin d-acolo că în stânga stă inima, iar in dreapta stă ficatul ce fabrică veninul.
  • 1939 SIMIONESCU, Flora, 141: Insectele vin, atrase de coloare, dar în zadar, căci floarea nu fabrică nectar.
  • 1960 JOJA, St. Log., 127: Natura nu fabrică exemplare unice, ci singulare într-o serie.
II. (Complementul indică obiecte ale minții, lucrări artistice, literare, idei, reprezentări, documente și conținutul lor etc.)
1. A crea, a imagina, a concepe.
  • 1798 PIUARIU-MOLNAR, Înc. Ist., 43/23: Putearea lora preoților din Egiptul antic cea afară de cale lățită arată cum că ei au fabricat organele statisticești sau… le-au supus… interesului cinului lor.
  • 1834 Șc. Ardeleană (2018), I, 950: Svătuiesc pre d. rețenzentul ca fabricheze o noavă rețenzie asupra prelăudatei cărticiche ungurești.
  • 1840 POENARU – AARON – HILL, Vocab., I, 650.
  • 1867 CANELLA, Vocab., 231: Vom zice… că un om e „meșter”… pentru o calomnie, pentru o plăsmuire ce creează, ce inventă, ce fabrică.
  • 1871 LMD, I.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • 1919 GALACTION, Varia, 333: Un demon mizantrop și sardonic stă ascuns în apele tulburi ale conștiinței colective, și de-acolo își fabrică și-și risipește toate vicleniile.
  • 1919 REBREANU, Nuv., I, 218: Auzi în cealaltă cameră trântindu-se ușa și se gândi că trebuie să fi venit cei doi actori să-și fabrice cupletele pentru diseară.
  • 1926 LOVINESCU, Ist. Lit. Cont., VI, 134: Dar, în afară de această idee ciudată de a fabrica modele inestetice, anume pentru uzul micilor elevi… d. Mihail Dragomirescu mai are o inițiativă și mai ciudată.
  • 1943 I. PETROVICI, Filosofi, 202: Ideile și legile științifice nu sunt decât simbolice, fabricate de spiritul nostru, în contact cu lumea sensibilă.
  • ante 1975 GYR, Sângele, 68: Stând sub zăvoare, sublime pramatii, Villon și Cervantes… haimanale divine, dați lumii cu tifle, fabricați paradise, sau, frați de păcat, lăcrimați peste mine.
  • 1980 SIMION, Dim. Poeți., 96: Cetatea ideală…, unește tot ceea ce are mai pur materia și tot ceea ce fabrică mai curat și mai înalt spiritul uman.
  • 1985 România Liter. (S.), nr. 7, 3. În loc fabrice analogii, le culege din opere.
  • 2007 Viața rom. (R. US), nr. 1, 202: Oare când oamenii vor înceta mai fabrice utopii irealizabile?
  • 2009 România Liter. (S.), nr. 36, 28: Erau jocuri în care îmi fabricam în grădina casei un întreg regat imaginar.
  • 2010 CĂRTĂRESCU, Frumoasele, 15: Această imagine, de cele mai multe ori grotescă, mai întotdeauna falsă și cu certitudine simplistă, ți-e fabricată, cu migală, de prieteni și de adversari, de-a lungul unei conviețuiri de o viață.
(Complementul indică fapte lingvistice, cuvinte, expresii, sensuri etc.) A crea, a (re)construi, de obicei după un model preexistent.
  • 1834 Șc. Ardeleană (2018), I, 918: Laud pre d. rețenzentul că au învățat, ca carniol, a răspunde bine numele român; altmintrea socotesc de Iosef Car. Eder, carele, cu gură saxonească, din român, au fabricat rumuni.
  • 1844 NEGRUZZI, Negru pe alb, 257: Îmi ceti o compunere a sa…, întrebuințând ziceri culese din vechii scriitori, pre care voiește cu de-a sila a le renvia, dând unora înțelesul ce poate au avut întâi; în sfârșit, fabricând de la sine ziceri, și vrute și nevrute.
  • 1860 FILIMON, Escurs., 217: Era de mare necesitate a inventa sau a fabrica aceste ziceri, căci altfel nu aș fi reușit să reprezint, cu decorul necesariu, pe zeii și eroii Greciei din timpul lui Omer.
  • 1963 GRAUR, Et. Rom., 8: Mă opresc numai la tipul împila, explicat printr-un latin *impillare, fabricat special pentru a servi de etimologie formei românești, derivat manifest de la pil.
  • 1969 SECHE, Ist. Lexicogr., II, 101: Se întâmplă cumva ca etimonul pus la baza unui cuvânt românesc să nu aibă sensurile acestuia? În cazul acesta, lexicograful „fabrică” la termenul românesc un sens convenabil și astfel dificultatea este învinsă.
  • 1976 GRAUR, Capcanele, 10: Chelnerul pronunța cuvântul cu accentul pe prima silabă, socotind că este un plural, astfel că i-a fabricat și un singular.
(În opoziție cu creația spontană, originală) A produce după o rețetă, folosind procedee facile, în mod inautentic, artificial.
  • 1844 CARAGIALI, O repetiție, 193: Pesemne, pe la dvoastră-n Paris, piesele să fabrică. Și regizorii sunt fabricanți?
  • 1876 EMINESCU, Poezii Post., 251: Pișcată-ți este mâna ta de streche, De miști în veci condeiul pe hârtie – Dureaz-un șir sau fabrică o mie: Cuvinte-nouă-or fi, dar blaga veche.
  • 1911 LOVINESCU, Crit. Doctr., 376: Împrejurările în care trăim nu îngăduie o răsplătire mai mare ce s-ar cuveni operilor făurite în lungi ani de creație înceată, scriitorii noștri se văd siliți a fabrica numai schițe, încercări, cronice, nuvelete și alte fărâmituri literare, singurele ce se pot face pentru remunerația ce li se dă.
  • 2009 Viața Medic., nr. 49, 8: Într-un timp intoxicat cu tot felul de „evenimente” de duzină, fabricate după rețete abracadabrante, cartea profesorului… ne arată cât de fascinant și bogat în semnificații este „banalul” vieții de fiecare zi.
2. A construi o imagine intenționat alterată a faptelor, lucrurilor sau persoanelor, cu scop de propagandă sau pentru câștigul unor avantaje necuvenite.
  • 1877 EMINESCU, Pub., II, 16: Ziarul radical vine însă cu vecinica minciună în gură: reprezentanții națiunii vor războiul. Spună mai bine dreptul și verde: reprezentanții orașelor…. Ș-atunci am sta la vorbă și am arăta în ce mod s-au fabricat reprezentanții orașelor de societatea de esploatare a roșilor.
  • 1933 ARGHEZI, Arh. Lit., IV, 328: Totul atârnă, cum se zice în știința socială abstractivă, de materialul uman care o să trebuiască nițeluș cam fabricat.
  • 1962 BARBU, Prânzul, 538: Tu nu știi cum se fabrică într-un birou o victorie militară… Cei cincisprezece mii de prizonieri devin dintr-o trăsătură de condei o sută cincizeci de mii. Trebuie să ai numai puțină imaginație.
  • 1966 ARGHEZI, Icoane, 196: Subvenția statului, frate Iosife, e așa de neînsemnată… cânta lin casierul, din vocea lui îndulcită, când, la câte trei luni, fabricam ștatele împreună.
  • 1971 I. P. CULIANU, Arta Fugii, 208: Hyeronimus, care fabricase tot acel dosar și scosese fotografiile cu trupul soției tale asasinate, a asudat mult văzând că încerci – și din fericire reușești – să-ți aduci aminte ceva.
  • 2009 România Liter. (S.), nr. 35, 16: Autoritățile comuniste ale acelor ani au profitat de felul abstras al lui Ion Barbu pentru a-i fabrica un dosar… unde este acuzat… de absenteism social și politic.
  • 2009 România Liter. (S.), nr. 49, 8: Dorința de a-ți fabrica o istorie avantajoasă este… proprie fiecărui popor.
A născoci, a inventa, cu intenția de a face să pară autentic; a falsifica.
  • 1827 TĂUTU, Scrieri, 178: Un falsificator… a fabricat asignate false și le-a înregistrat fals, acolo, și a aplicat peceți cu atâta iscusință încât să nu poată fi recunoscute.
  • 1840 F. M. Lit., 361/6. Cea mai de pe urmă conjurație fu fabricată împotriva lui de cătă duca de Builion.
  • 1840 POENARU – AARON – HILL, Vocab., I, 650.
  • 1858 FILIMON, Pub., 292: Critica fabrica cele mai invidioase polemice în contra acestui compozitor.
  • 1864 Cod. Pen. (1864), 124: A fabricat o poliță, falsificând subsemnaturile trăgătorului și acceptantului sub nume fictive.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
  • 1880 EMINESCU, Pub., III, 68: Singur faptul că s-au fabricat o protestație iscălită de 28 de alegători în contra unei alegeri efectuate c-o majoritate de 24 contra 18 probează îndestul că administrația nu cruță niciun mijloc pentru a demoraliza pe alegători, pentru a deconsidera regimul reprezentativ.
  • 1888 Telegraful (Buc.), nr. 4 822, 1: Bismarck a mințit când a făcut pe împăratul Frederik III să afirme țarului că documentele bulgare au fost fabricate.
  • 1930 ARGHEZI, Poarta, 40: Cu figura lui de bolnav factice, se târa prin curtea temniții ca un animal înjunghiat. Își fabricase și un gest adecuat; strângându-și stomacul cu brațul.
  • 1934 DA, II1.
  • 1996 CĂRTĂRESCU, Orbitor, I, 286: Cum dracu să arestezi un om pentru așa ceva, mai ales când știi că bancurile sunt fabricate și lansate, o dată cu zvonurile de pe la cozi, de echipa specială de pe Buzești, colegi de-ai tăi, care le iau și ei din culegeri franțuzești și le adaptează.

– Prez. ind.: pers. 1 fábric (prin Transilv., Ban. și Bucov. accentuat și, după germ.: fabríc 1934 DA, II1), și înv. fabricésc, fabrichéz, rar fabricéz, pers. 3 și 6 înv. fabrichează, rar fabriceáză, fabricáză, fabrițeáză; prez. conjunct.: pers. 3 și 6 înv. rar fabricéze, fabrichéze.

– Var.: înv., rar făbrica.

– De la fabrică. Cf. fr. fabriquer, lat. fabricare.

Referințe bibliografice:
1822 DRLU, I.; 1896 ȘĂINEANU, D.; 1934 DA, II1; 2006 URSU – URSU, Împr. Lex., II, 275.

Încarcă...

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Intrare de dicționar