Nimic de afișat

Nimic de afișat

3 rezultate
FA2 interj.
Pop. Cuvânt de adresare utilizat pentru o persoană de sex feminin.
  • 1833 FACA, Comodia, 105: Fa! diredică pân casă, că noi pest-un ceas venim.
  • 1839 VAILLANT, Vocab.
  • 1847 CARAGIALI, O soaré, 237: Neacșa țiganca (intrând repede): Coconiță, coconiță! Poftim pân-afară că boierii se ceartă, mânia lui Dumnezeu!… Jean: Care boieri, fa?
  • 1877 ALECSANDRI, Ostașii, 186: Fa, colanul ți-oi lua Și-napoi nu l-oi mai da!
  • 1889 SEVASTOS, Nunta, 263: Albă să mi te văd, fă, soro, Că te-ai prins în horă, Ca să ne faci nouă feciori.
  • 1890 Folc. Olt. – Munt., II, 308: Stanco, slujnicuța mea, Ia descuie poarta, fa.
  • <1893–1896> FOCHI, Datini, 186: Unei femei care toarce marțea i se zice: „Fă! are să te apuce joimărica!”
  • 1894 PHILIPPIDE, Pr. Ist. Lb., 36.
  • 1896 GHEȚIE, D.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • 1900 ZANNE, Prov. Rom., 22: Avea, fă, ori n-avea? o întrebă unul.
  • 1902 COȘBUC, Poezii, 323: Uite, fa, ce praf rădică Hora-n drum la han!
  • 1910 PANU, Amint., II, 100: Eminescu știe atât dela țară cât știu mai toți târgoveții, cât știu și cum știu autorii dramatici care tratează subiecte țărănești și care drept culoare locală, pun pe ici pe colo câte un măi, fă, păi.
  • 1924 HERZOG – GHERASIM, Gl. Mărginean.
  • <1930–1937> ALR I/II, h 199.
  • 1935 SAHIA, Nuv., 142: Petre aleargă spre fundul curții și strigă: Măi, nea Vasile, făi lele Mărio, dați fuga s-o coborâm pe Ana din căruță c-a născut.
  • 1942 CAMILAR, Cordun, 38: Fetele dorm vara în fân în podul șurii. De cu zi au vorbă cu flăcăii: Fa, am să viu la noapte la tine.
  • 1943 GYR, Balade, 274: Fa muiere, fă-te ploaie, stinge-mi pacostea pe veci…
  • 1944 IORDAN, Stil. Lb. Rom., 125: De multe ori acest tu este un echivalent aproximativ (mai „politicos”) al lui mă(i), eventual și al lui fă.
  • 1948 STANCU, Desculț, 80: – A rămas grea a lui Ivănuș… – Cu cine, fa?
  • 1960 CĂLINESCU, Scrinul negru, II, 11: Ion trece pe drum cu căruța plină de fân și întâlnește pe Marica. „Fa, Marico, îi strigă el de sus, hai de te suie în carul cu fân, să te duc acasă!”
  • <1963–1964> ALRR – Munt. Dobr., IV, MN, pș. 47/1 995 (NALR – Olt. supliment).
  • 1968 NEAGU, Îngerul, 24: Fă, strigă Ouleață la Diculeasa, ne dă ăla al tău niște țuică?
  • <1966–1973> ALRR – Munt. Dobr., IV, MN, pș. 36/1 995.
  • c. 1970 ALRR – Transilv., vol. V, MN, pș. 184/1 995.
  • <1967–1974> NALR – Mold. Bucov., V, h. 636.
  • <1969–1971> NALR – Ban., VI, MN, 613/1 995.
  • 1970 STĂNESCU, În dulcele stil, 49 : Ce-ai de gând cu tine, fă, subțire și galbină, prună mult și paltină icoane și datină?

✦ Fam. Cuvânt de adresare pentru persoane de sex feminin apropiate (folosit cu precădere ca apelativ cu care soțul se adresează soției).
  • <1851–1852> HASDEU, Folc. Liter., 672: Făi femeie, făi nevastă, Pâinea noastră se prăpădește!
  • 1879 Observatoriul, nr. 104, 1: Ai, Stanco fa, se-ți cumpăr și ție-ceva.
  • 1882 ISPIRESCU, Legende, 268: – Etă, nevastă… mălai, fasole, pastramă, pește sărat, ceapă, ardei, usturoi. – Și unde le duci? – Ia auzi unde le duc! acasă, fă, ție și copiilor, unde să le duc?
  • 1894 DULFU, Păcală, 66: Mirele… a strigat-o și din gură totodată pe mireasă: – Hei!… La naiba, fă Mărio!… n-ai să vii odată-n casă?
  • 1907 GÂRLEANU, Schițe, 124: Femeia mergea drept înainte, când bărbatu-său îi strigă din urmă: Fa, Safto, să cotim, că ajungem tocmai bine la capul dealului, și-i drumul mai neted pe ici.
  • 1912 HOGAȘ, Răzlețe, 91: O întrerupea cuconu Ioniță izbucnind într-un hohot de râs din toată inima… Fa, Catincă, ia lasă gluma, ai înnebunit ori ești în toate mințile?
  • <1912–1913> Folc. Mold., I, 110: Foaie verde mărăcine, Fa, lelițo, leagă-ți cânii, Că diseară viu la tine.
  • <1937–1942> SANDU-TIMOC, Poezii pop., 268: Negrul Vodă de-auza, Când acasă ajungea, Cu cocoana lui vorbea: Făi, cocoană, Doamna mea, N-ai auzât ș-ai aflat Cu mine ce s-a-ntâmplat?
  • 1938 Folc. Dobr., 443: Aolică, fa, nevastă, De dragă, mi-ai fost dragă, Nici mintea nu mi-i întreagă.
  • 1952 PREDA, Nuv., 268: În acest timp nevasta se așezase și ea alături pe prispă… – Ce zici, Gherghino? Ia spune, fă, îmi dai aprobarea? întrebă Ilie după lungă vreme de tăcere.
  • 1953 CAMIL PETRESCU, Un om, I, 105: Își smulse muierea și se îndreptă spre ușă. – Hai, fă, acasă… că n-am slugărit la ușa lor, să mă puie în coada mesii, la un loc cu pomanagiii satului.
  • <1958–1964> Folc. Olt.-Munt. III, 818: Foaie verde trei smicele, Vine iarna, făi, muiere, Nu e lemn, nu e surcele, Nici mălai în căpistele.
  • <1963–1964> ALRR – Munt. Dobr., IV, MN, pș. 47/1 995/943, 948, 951, 989, 990, 992, 949, 977, 991 (NALR – Olt. supliment).
  • <1966–1973> ALRR – Munt. Dobr., IV, MN, pș. 36/1 995/761: Numai nevestei poți să i te adresezi cu fă!
  • 1979 NEDELCIU, Aventuri, 123: Bărbatul deschide din nou poarta și strigă: Făi, Mărioară, ia vino-ncoa!

✦ Termen cu care se apelează femeile între ele.
  • 1863 FILIMON, Ciocoii, 126: Femeile… schimbară între dînsele vorbele următoare: – I-a căzut dragostea pe grămăticul cuconului. Asta e totul. – Ce spui tu, fă? Pe cuconul Gheorghe? Da știe să aleagă.
  • 1893 NĂDEJDE, Scrieri, 42: Arză-1 focul, ticălos și urâcios, a nenorocit destule fete… Să te păzești, fa, Gripină, pe multe a lăsat el cu lăcrimile pe obraz.
  • 1896 COȘBUC, Fire de tort, 70: Iar când a-nceput Mă-sa cu ocară, fata s-a făcut Albă și-apoi verde și-a izbit din mână Fusul plin și furca și-a umplut de lână Lavițele vetrei. „– Bine, fă, dar ce-i?”
  • 1898 ZAMFIRESCU, Viața la țară, 56: Femeile, cu marame albe pe cap, acoperite până la gură, își arătau pe Matei cu degetul. – A venit, fă?
  • 1909 DELAVRANCEA, Apus de soare, 15: Ilinca: Fa Oană, ție ți-e lene. Oana: Ba…
  • <1952–1954> VOICULESCU, Integr. Prozei Liter., 525: Tot timpul nu vorbeau decît de orb. Unele în glumă, altele jinduindu-1 de-a dreptul. – Fa, eu una l-aș lua. Muncesc pentru el și-l țiu.
  • 1955 PREDA, Moromeții, I, 542: Începură să-i curgă lacrimile, și izbucni în plâns. – Mamă, ce ai? vorbi cu asprime fata. – Tu nu vezi, fa, nu vezi? Vai de capul nostru cu ăștia…
  • <1963–1964> ALRR – Munt. Dobr., IV, MN, pș. 47/1 995/912 (NALR – Olt. supliment): Zic numai femeile între ele, bărbații nu le strigă fă!
  • <1963–1964> ALRR – Munt. Dobr., IV, MN, pș. 47/1 995/952 (NALR – Olt. supliment): Fă! spun numai muierile, eu nu pot să făiesc.

✦ Termen ofensator cu care un bărbat se adresează unei femei (pe care nu o cunoaște).
  • <1852–1853> ALECSANDRI, Poezii Pop., I, 124: Vidro, fa, nevastă rea!
  • 1892 COȘBUC, Balade, 138: Ai, fă, copii acasă mulți? Ei, iacă! Nu vii, urâto, nu m-asculți?
  • 1903 MARIAN, Insectele, 130: Moș-Arici sta ghemuit pe vatră. Cum văzu pe Albină, o întreabă supărat: Ce cați aici, fă șireato!
  • 1907 GÂRLEANU, Schițe, 90: Tacă-ți gura, fă! Nu știe nimicadoctorul. Dacă ți-o fi scris să mori, apoi mori cu zece ca el.
  • 1910 REBREANU, Nuv., I, 39: – I-ascultă, fă, mi se pare că ești cam taram-taram, strigă Gonea scos deodată din țâțâni.
  • <1963–1964> ALRR – Munt. Dobr., IV, MN, pș. 47/1 995/963 (NALR – Olt. supliment): E vorbă murdară dacă îi zici fă! unei femei.
  • <1966–1973> ALRR – Munt. Dobr., IV, MN, pș. 36/1 995/829: E urâtă vorba fă.
  • <1967–1974> NALR – Mold. Bucov., V, h. 636/624: Fa! nu-i frumos.

– Var.: fă, fâă (<1963–1964> ALRR – Munt. Dobr., IV, MN, pș. 47/1 995/922 (NALR – Olt. supliment)), făi, fe (<1930–1937> ALR, I/II, h. 199/887).

– Prin apocopă, din fată.

Referințe bibliografice:
1988 TDRG2, II; 1963 GRAUR, Et. Rom., 57.

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Intrare de dicționar