1.
LINGV., STIL. (Despre sunete, silabe, cuvinte etc.) Care produce o cacofonie (1); care conține o cacofonie (1); cacofon (1), disonant.
- 1869 ALECSANDRI, Proză, I, 322: Pudoare. Un cuvânt cacofonic, care exprimă cea mai delicată sâmțire dintr-un suflet virginal … Locuitorii de la țară îi zic pe românește „rușinie”.
- 1869 CIPARIU, Gram. Lb. Rom., I, 131: Puține limbe s-au aflat până acum cari, pre lângă toată înalta lor cultură, să nu aibă unele viție cacofonice, cu toate că naționalilor lor și acestea se par foarte eufonice.
- 1871 LMD, I.
- 1872 MAIORESCU, Crit., I, 184: Poeziile cuprinse în acest mic volum … nu s-ar putea … să fie … mai puțin cacofonice?
- 1884 Familia (F.), nr. 4, 442: Această pronunciare cacofonică [este] usitată pe la noi.
- 1886 BARCIANU-POPOVICI, D.
- 1896 Telegraful, nr. 134, 5354: La datina fraților de peste Carpați, cari voiesc odată cu capul să ne impună cuvintele lor kakofonice slave, turcești și mai știe Dumnezeu.
- 1896 GHEȚIE, D.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
- 1900 BARCIANU-POPOVICI, D.3.
- 1905 ALEXI, D. Rom.-Germ.2.
- 1926 IBRĂILEANU, Scriit., 238: Cei mai mari creatori de roman nu sunt „artiști” de mâna întăia … Tolstoi e ilustru pentru stilul lui greoi, cacofonic, plin de repețiri.
- 1931 CADE.
- 1932 ARGHEZI, Tablete cron., II, 512: Nici perspicacitățile – scuzați un substantiv la pluralul cacofonic … – nu sunt de-ajuns ca să determine … ființa fantomală a unuia dintre micromicrii radiofoniei.
- 1934 IONESCU, Nu, 30: Acel consecutiv „căci” abundă în poeziile lui … și are dublu efect de dezmințire a poeziei: e cacofonic și probă a discursivității.
- 1939 SCRIBAN, D.
- 1941 CĂLINESCU, Ist. Lit. Rom., 413: [Poemul] e un pamflet, trăind dintr-o indignare furioasă, transcrisă într-o năvală de epitete cacofonice … Numai un mare poet putea da nobleță unor pure injurii.
- 1955 DL, I.
- 1961 DN.
- 1968 Ist. Lit. Rom., I, 84: Vorbirea personajelor este diferențiată …: Burda fierarul vorbește colțuros, într-un limbaj cacofonic …, Tandaler e imperativ și tăios.
- 1971 Tribuna (R.), nr. 11, 111: Limbajul frecvent cacofonic ori cu asonanțe penibile devine supărător („că ce”, „că chiar” …).
- 1975 Orizont, nr. 52, 33: Poate foarte rar să auzi pe cineva zicând și în a 3-a persoană singular și plur(al): „rear ave” – de obicei însă nu se zice (se vede, doi „r” sunt cacofonici).
- 1992 Viața rom. (R. US), nr. 5, 18: Imprudentului … care-i ceruse relații despre „tăun” tocmai lui Creangă, neștiind în ce viespar intră, acesta îi răspunde … imitând maniera oratorică reticent-împiedicată și cacofonică a cutărui belfer ieșean.
- 2001 România liter. (S.), nr. 43, 23: Ultimul vers, ușor cacofonic, „Că cel ce dăruiește mai mult a dobândit”, ar trebui refăcut.
Încă 23 citate
✧
(Adverbial)
- 1880 Analele Acad. Dezbat., seria 2, tom II, 347: „Că câțiva” sună cam cacofonic; se putea evita aceasta prin „că unii”.
- 1939 SCRIBAN, D.
- 1972 România liter. (S.), nr. 50, 112: Creații lexicale proprii sunt rare și nu întotdeauna fericite (dacă „inspiță” … e frumos, „m-am încurcălit” sună cacofonic).
- 2003 N. MANOLESCU, Ist. Crit. Lit., 932: „Cel ce carceri nu l-au doborât” … spune cacofonic poetul.
Încă 3 citate
2.
MUZ. (Despre sunete, tonalități etc.) Care este specific cacofoniei (2); care produce cacofonie (2); cacofon (2). V. disonant, dizarmonic.
- 1871 LMD, I.
- 1876 ALECSANDRI, Proză, I, 247: Ce monstruozitate cacofonică produc în timp de giumătate de oră, nu se poate spune; însă știu că Angel a profitat de aceste acorduri sălbatice, pentru ca să învârtească fericitele vestale în vârtejul unui vals fantastic.
- 1910 PANU, Amint., II, 215: Când muzicanții fiecare-și acordă instrumentul, iese un fel de ansamblu mai mult sau mai puțin cacofonic.
- 1927 TEODOREANU, La Medeleni, III, 14: Jazzul antropofag, urlat, scuipat, scrâșnit, orăcăit și hârâit de gura cacofonică …, destrăbălase zâmbetul francez, copil al șansonetei melancolice și malițioase.
- 1931 CADE.
- 1939 SCRIBAN, D.
- 1955 DL, I.
- 1961 DN.
Încă 7 citate
✧
Fig.
- 1928 Cuvântul, nr. 1 300, 11: Era firesc ca guvernul … cacofonic pentru urechea națiunei să dispară ca într-o trapă înainte de ziua memorabilă a Unirei.
- 1930 Curentul, nr. 815, 11: Sub bagheta neîntrecutului dirijor … se intonase un fel de uvertură cacofonicei simfonii de astăzi … Adunase pe cărturarii partidului și le dăduse leitmotivul: campania culturală.
- 1955 Viața rom. (R. US), nr. 10, 22: Opera lui M. Sadoveanu este o harfă eoliană, o țiteră uriașă cu mii de strune, toate acordate cu grijă timp de jumătate de veac pentru ca nicio surpriză cacofonică să nu fie cu putință.
- 1998 România lib. (Z.), nr. 2 633, 13: E de ajuns să te uiți la vânzoleala care face din guvernarea majorității actuale un soi de concert cacofonic. Lipsește dirijorul.
- 2004 Luceafărul (R. US), nr. 30–31, 102: Cu siguranță, Cornelia își auzise simfonia cacofonică a propriului schelet, apoi pocnirea fiecărui ganglion.
Încă 4 citate
✧
(Adverbial)
- 1996 Renașterea băn., nr. 1 807, 11: Pocnetul nucilor căzute îl percepeam amenințător, cacofonic și vag furios.
3.
Fig. Care presupune o cacofonie (3); discordant, haotic.
- 1914 în LOVINESCU, Ist. Lit. Cont., I, 218: Atmosfera noastră literară … e prea îmbâcsită de minciună și de ostentație, prea plină de larma cacofonică a corybanților care înăbușe și glasul marilor morți.
- 1933 ARGHEZI, Note, 137: Vasta câmpie interioară … se transformă într-o singură zi într-un balamuc popular cacofonic, pierind … într-o singură noapte. „Moșii” din București … dau numai o idee despre uriașul hohot al dezordinei geneveze, protejată de măști.
- 1965 MANIU, Cartea păcii, 344: Peste cetatea care aștepta … învierea, … încep ca glasuri de minciună, tânguiri de-aramă, clopote patriarhale; … cu răgușeală le răspunde, din metalul negru al sirenei, urletul lugubru … Vacarm sonor: – alarma cacofonică a denunțat apropieri ostile.
- 1971 I. P. CULIANU, Arta fugii, 84: Le mulțumesc cu smerenie, cu căldură, cu respect, cu milostenie, cu înclinație, cu demnitate, cu altitudine …, cu răzbunare, cu comisari, cu comedia franceză, … (delir cacofonic).
- 1989 Luceafărul (R. US), nr. 30, 24: Credem – cel puțin după biata și cacofonica noastră logică carteziană – pentru că este absurd, pentru că e aberant și monstruos.
- 1999 Vatra, nr. 12, 661: Pericolul insinuat cerea … imperative măsuri „de salvare” … Toate acestea se auzeau … acoperite de vacarmul cacofonic al neîntreruptelor dezbateri pe toate temele imaginabile.
- 2003 Dilema, nr. 555, 153: Este problema filmului, care este în același timp … cacofonic și monoton.
- 2015 Vatra, nr. 7–8, 751: Primul text pe care-l citeam era editorialul …, pentru că, în concertul mediatic cacofonic al momentului, vocea lui se auzea limpede și îți deslușea … în ce lume trăiești.
Încă 7 citate
– Pl.: cacofonici, -ce.
– Din fr. cacophonique.
Referințe bibliografice:
1907 PHILIPPIDE, Specialistul rom., 14, 17; 1970 Form. Cuv., I, 186; 2024 DELR2 s. v. cacofonie (delr.lingv.ro).
