Nimic de afișat

2 rezultate
CÁCIOR1, -Ă adj., s. f., s. m.
(Prima atestare, într-un toponim, în forma Caciur, într-un document slavon din 1593, cf. DRH, B, XI, 5)
I. Adj., s. f., s. m.
1. Adj., s. f. Prin Munt., nordul Mold. și sudul Ban. (Oaie) care are pată albă pe frunte sau care are botul și picioarele albe; care are lâna negru-roșcată și cu pete în jurul ochilor; pestriț, pătat.
  • 1825 LB.
  • 1877 LMD, III.
  • 1884 Chest. Hasdeu, IV, 153: Cuvintele în privința berbecelui și oaiei sânt: miel, cârlan, mioară, berbec bătut sau întors, mielușică, oaie albă, oaie neagră și cacioară.
  • 1885 Chest. Hasdeu, I, 62: Numele ce ciobanii dau oilor sânt: cercelata, curnuta, caciură, bucălaie, steluță, cudalbă, ochișică … și sute.
  • 1885 Chest. Hasdeu, IX, 193: Se zice oaie bârsană, plăiță (plaviță), caciură …, pârlă.
  • 1885 Chest. Hasdeu, X, 354: Cari sânt pe acolo cuvintele în privința berbecului și oaiei: felurile, vrâsta, culoarea și altele? … Coloarea: albe, brumarii (alb-negru), lăi, roșii, negre, corboase (negre lăi), cácire (albe în frunte), bâle (alb clar).
  • 1893 DDRF, I.
  • 1895 LIUBA – IANA, Măidan, 112: Caciora sau pistrița = oaie alb-neagră.
  • 1896 GHEȚIE, D.
  • <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
  • 1898 DAMÉ, Term. Pop., 67: Oi … caciure [sunt] acelea care, cu un păr negru roșcat, au împrejurul ochilor mai multe pete.
  • 1900 BARCIANU-POPOVICI, D.3.
  • 1903 TDRG, I.
  • 1931 CADE.
  • 1939 SCRIBAN, D.
  • 1941 DA, I2.
  • 2007 DEXI.
  • 2013 DGS.

✧ P. ext. (Despre piei, blănuri, haine)
  • 1888 FRÂNCU – G. CANDREA, Moții, 98: Haine cacioare = pistrițe.
  • 1895 LIUBA – IANA, Măidan, 21: „Păclia” e o haină albă, din piele de oaie …, iar pre spate, prins în guler, atârnă o piele întreagă de miel alb ori cacioră (pistriță), cu părul dinafară.
  • <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
  • 1931 CADE.
  • 1941 DA, I2.
  • 2006 NDU.
  • 2007 DEXI.

✦ Adj., s. m. ZOOTEHN. (Miel) care are la naștere culoarea neagră pe corp și brumărie pe extremități, rezultat din încrucișarea rasei caracul brumăriu sau negru cu rasa țurcană.
  • 1962 DER, I: Caciur [este un] miel cu blăniță de culoare neagră pe trunchi și brumărie pe bot, pe urechi, pe extremitățile picioarelor și pe coadă.
  • 1982 D. Enc. Zootehn.
  • 1993 D. Enc., I.
  • 2005 DEM, I.
  • 2007 DEXI.

2. Adj. Prin nordul Munt. și nordul Olt. (Despre părul sau culoarea cailor; p. ext. despre cai) Pătat, pestriț.
  • 1885 Chest. Hasdeu, IV, 138: Cuvintele în privința calului sânt …: alb, negru, murg, cacior, vânăt.
  • 1885 Chest. Hasdeu, XI, 96: Felurile de varietăți ale calului sânt: alb, negru, cacior, roib, murg etc.
  • 1941 DA, I2.

3. Adj. Prin Ban. și Transilv. (Despre pielea sau culoarea porcilor; p. ext. despre porci) Pestriț; vărgat (cu alb și negru).
  • 1887 HEM, I, 535: Porc cu pete – caciur, porc alb – „alboniu”.
  • 1893 DDRF, I.
  • 1896 Familia (F.), nr. 34, 4051: Purceluța o făta’ 7 purcele ș-un vericaș cacior.
  • 1903 Telegraful, nr. 87, 3592: Au fost găsite … 3 scroafe, una neagră și două caciure.
  • 1905 ALEXI, D. Rom.-Germ.2.
  • 1906 VICIU, Gl. Ardeal: Porcul e căcior = pestriț.
  • 1940 DA, I2.
  • 1980 LR, nr. 1, 35: El nu ia în considerare existența cuvântului românesc caciur cu același sens ca al celui bulgăresc [despre porci, „pestriț, vărgat (cu alb și negru)”].

4. Adj. Prin Olt. (Despre pânze, haine etc.) Care a rămas pătat în urma vopsirii.
  • 1944 TOMESCU, Gl. J. Olt: Caciur … se zice despre obiectele pătate din văpsit.
5. Adj. Prin nord-vestul Munt. (Despre haine) Care este murdar.
  • 1967 UDRESCU, Gl. Argeș: A venit cu cămașa cacioră de poșircă.
6. Adj. Prin vestul Munt. (Despre oameni) Care este negru la față, tuciuriu; care are semne de vărsat de vânt sau pete roșii pe față, caciorât (4).
  • 1967 UDRESCU, Gl. Argeș.
II. Adj. Fig. Prin Transilv.
1. (Despre lucruri) Care este absurd (1); care este ridicol.
  • <1780–1801> MICU, D.
  • 1825 LB.
  • 1862 PONTBRIANT, D., 95.
  • 1879 CIHAC, D. Et., II.
  • 1893 DDRF, I.
  • 1900 BARCIANU-POPOVICI, D.3.
  • 1905 ALEXI, D. Rom.-Germ.2.
  • 1906 VICIU, Gl. Ardeal.
  • 1940 DA, I2.
  • 2007 DEXI.

2. (Despre oameni) Care este lipsit de judecată, absurd (1); care este necinstit.
  • 1862 PONTBRIANT, D., 95.
  • 1871 LMD, I.
  • 1879 CIHAC, D. Et., II.
  • 1890 VAIDA, Mater. Dial.: Cacior = om de doi bani în trei pungi. Graiul din România nu-l obicinuiește.
  • 1893 DDRF, I.
  • 1900 BARCIANU-POPOVICI, D.3.
  • 1906 VICIU, Gl. Ardeal.
  • 1922 BOGREA, Pag. Istor., 282: S-ar putea invoca … paralelisme semantice românești: … „mațe-pestrițe”, „cacior”, „terchea-berchea”.
  • 1940 DA, I2.

– Pronunțat: ca-cior.

– Pl.: caciori, -e și prin nordul Mold. și nord-vestul Transilv., f., cacioare (accentuat: cacioáre).

– Var.: prin Munt., nordul Mold. și sudul Ban. cáciur, -ă (accentuat și: caciúr, -ă 1898 DAMÉ, Term. Pop., 67; 1900 BARCIANU, D.3; 1962 DER, I; 2007 DEXI) adj., s. f., s. m., prin nordul Mold. cácer, -ă (pronunțat: cașer 1940 DA, I2), cácir, -ă, prin Transilv. căciór, -oáră, căciúr, -ă (1905 ALEXI, D. Rom.-Germ.2; 1940 DA, I2) adj., s.

– Et. nes. Probabil element de substrat, cf. alb. kaçurrel „cârlionțat”, ngr. κατσαρός „cârlionțat”.

Referințe bibliografice:
1907 PHILIPPIDE, Specialistul rom., 14; 1944 GÁLDI în MICU, D., 227; 1971 Romanoslavica, XVII, 54; 1980 LR, nr. 1, 35–37; 1984 SCL, nr. 2, 144; 2024 DELR2 (delr.lingv.ro).

Nimic de afișat

Intrare de dicționar