1.
JUR. Acuzare (2).
- 1856 în B. Contemp., I, 394: Voi înțelegeți-vă-ți cu un advocat bun și dați acusa de calumnie.
- 1906 Unirea, nr. 3, 20: După cetirea acuzei, presidentul ascultă pe acuzat.
- 1937 Arh. Som., XIV, nr. 21, 567: La procesul din 1843–1846 pe care l-a avut Lemeni cu unii profesori și clerici, el spune între altele: Ladislau Popp (consilierul și vice-guvernorul transilvan de mai apoi) îndată după semnarea acuzei împotriva episcopului merse la acesta și-i zise: „Au venit cu toții la mine și m-au pus iute să subscriu.ˮ
- 1946 România lib. (Z.), nr. 673, 4: In baza art. 4, alin. I, pct. 2 Pr. pen. achită pe acuzatul: Maior Schröder Ioan de sub acuzele prev. de art 2.
- 1988 PLEȘU, Minima moralia, 46: În Retorica sa, Aristotel vorbește de trei genuri oratorice, corespunzând celor trei modalități ale timpului: genul epidictic …, genul judiciar, care se pronunță – prin acuză sau apărare – asupra unor împrejurări trecute, și genul deliberativ.
- 1994 O. DRIMBA, Ist. Cult., IV, 382: Profesiunea de vindecătoare, de „doftoroaie” o făcea suspectă de operații vrăjitorești – când își alegea ierburile medicinale sau își pregătea poțiunile și alifiile; iar ca moașe – profesiune rezervată până în sec. XVIII exclusiv femeilor – erau expuse acuzelor de infanticid.
- 2005 DGLR, III, 634: În anul 1902, [Ionescu-Caion] în urma penibilului proces în care apare ca inculpat ca urmare a acuzelor nedrepte pe care le adusese lui I.L. Caragiale, este exmatriculat definitiv din Universitate.
Încă 6 citate
2.
Acuzare (1), acuzație (2), învinuire, culpabilizare, incriminare.
- 1899 CHENDI, Period., I, 293: Singur Heine și-a precizat acuzele în contra romantismului într-un studiu complet.
- 1914 AGÂRBICEANU, Arhanghelii, 241: Te-ai fi gândit dumneata să-mi facă cineva o acuză atât de gravă?
- 1939 ARGETOIANU, Îns., VII, 122: Totuși, Anglia a făcut acuze guvernului belgian pentru această nevoită călcare a neutralității.
- 1959 Viața rom. (R. US), nr. 12, 179: Acuzele în legătură cu lipsa de „selectare” și de „discernământ” sunt neargumentate și, ca atare, nu probează nimic.
- 1978 PALEOLOGU, Treptele, 153: Am salutat opinia autorizată a lui Adrian Fochi, care-l absolvă pe Alecsandri de acuza denaturării poemului.
- 2000 GOMA, Jurn., VII, 336: Nu mă mai slăbește cu reproșurile, ba chiar [cu] acuzele – că exagerez fapte mărunte.
- 2005 PÂRVULESCU, Intim., 267: Cearta din 1890 dintre Caragiale și Maiorescu … se datorează … acuzei lui Caragiale că Maiorescu ar interveni nepermis în creația rămasă de la Eminescu.
Încă 6 citate
3.
MED. Manifestare a unei reacții, a unei dureri etc.
- 1962 Sportul pop., nr. 4 081, 6: Din observația medico-pedagogică nu trebuie să lipsească datele clinice (starea generală, reactivitatea față de diferitele situații din lecție, semnele de oboseală sau de suprasolicitare, acuzele subiective etc.) și datele funcționale (de obicei curba pulsului și a tensiunii arteriale).
- 1969 Lupta de clasă, nr. 11, 123: Sunt boli în care nu avem posibilitatea evaluării obiective a simptomelor, iar acuzele bolnavului diferă în funcție de cultură, reactivitate, grad de toleranță etc.
- 1971 Educ. Fiz. Sport, nr. 7, 40: Din anamneza sportivilor, la un procentaj de 60 la sută din cazuri reținem acuze dureroase hepatice sau splenice legate de efort, prezente sporadic în decursul celor 5–6 ani de antrenament.
- 1990 D. Enc. Psihiatr., III, 653: Pseudodemență … simptomele sunt de scurtă durată … acuzele bolnavilor sunt de obicei detaliate.
- 2009 MO, nr. 67, 11: Consult (cod alb). Pacientul care nu necesită asistență medicală de urgență și niciuna dintre resursele definite mai sus (la nivelul III). Persoane care se prezintă pentru unul dintre motivele de mai jos: vaccinare; caz social fără acuze clinice.
Încă 4 citate
– Pl.: acuze.
– Derivat regresiv de la acuza.
Referințe bibliografice:
1908 ALEXI, D. Germ.-Rom.6, 33; 1975 DEX; 2001 MDA, I; 2007 DEXI; 2011 URSU – URSU, Împr. Lex., III ; 2023 DELR2 s. v. acuza (delr.lingv.ro).
