Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

1 rezultat
ACTUALIZÁRE s.f.
Acțiunea de a (se) actualiza și rezultatul ei.
1. Aducere la zi, faptul de a conferi un caracter de actualitate unui lucru (mai) vechi, astfel încât să corespundă cerințelor sau preferințelor prezentului; modernizare.
  • 1885 Românul (Z.), 28–29 oct., 2: De câtva timp, un bun început se face și la noi, după cum, de mult încă, s-a început a se face în țările străine. Acest început și urmările lui s-ar putea numi actualizarea cestiunilor istorice, prin discuțiuni științifice pro și contra.
  • 1899 Arh. Iași, X, 647: Pentru a înțelege un fapt trecut, trebuie actualizată explicarea lui, adecă a-i atribui la niște cauze care ar putea îndreptăți a lui îndeplinire, dacă s-ar petrece în zilele noastre. Această actualizare nu trebuie însă înțeleasă, în felul cum o face Wegele, care zice că „istoriografia este arta de a reprezintă trecutul, așa că el să devină prezentul”.
  • 1922 Gândirea (R.), nr. 8, 1: Sub bandiera internațională a lui Gourmont fâlfâită alături de flamura portocalie minulesciană, „Flacăra” încearcă actualizarea unei formule literare care și aici și aiurea și-a consumat de mult și înfrângerile și victoriile.
  • 1934 ZARIFOPOL, Arta liter., I, 364: În arta tradițională a povestirii, actualizarea și dramatizarea formau un postulat principal.
  • 1945 Rev. Fundaț., nr. 6, 576: Subiectul elaborat [avarul] cu ajutorul câtorva date concrete de viață, obținute de romancier, dacă nu ne înșelăm, prin corespondență, a alcătuit o adevărată actualizare și definire a posibilităților creatoare ale artistului.
  • 1975 GULIAN, Bazele ist., 233: Fichte voia să înțeleagă valorile și istoria tuturor epocilor, din perspectiva unică a epocii lui. Această actualizare absolută înseamnă o inițială denaturare a istoriei culturii.
  • 1989 GOMA, Jurn., II, 23: Cald, cald; și Gheorghe nu mai vine, vorba literaturii române clasice… Aș putea să-i trag o adaptare, o actualizare, să zic de Nedelcovici că nu mai vine cu telefonu-ăla.
  • 2003 Cod. Muncii (2003), 64: Formarea profesională a salariaților are următoarele obiective principale: a) adaptarea salariatului la cerințele postului sau ale locului de muncă; … c) actualizarea cunoștințelor și deprinderilor specifice postului și locului de muncă.
(Cu referire la taxe, impozite, salarii, prețuri etc.)
  • 1947 MO, nr. 5, 51: Prevederile privind completarea datelor și rezultatelor cuprinse în registre cu evaluări directe și actualizarea prețurilor, sunt obligatorii.
  • 1981 Studii, nr. 4, 592: Îmbunătățirea și actualizarea prețurilor de contractare și achiziții, înfăptuită anul trecut, este de natură să asigure rentabilitatea, creșterea eficienței economice a tuturor unităților.
  • 1998 M. RĂDULESCU, Ist. Lit. Det., II, 165: Dacă în timpul detenției mele nu s-ar fi distrus din înalt ordin, toate documentele privitoare la activitatea mea în câmpul muncii, în 1966 când pensiile se acordau cu actualizarea salariilor, prevederile sociale tot mi-ar fi dat o pensie superioară aceleia pe care o primesc.
  • 2009 MO, nr. 80, 4: Operația de actualizare a obligației stabilite în bani, … are deschisă calea contestației la executare, potrivit art. 399–404 din Codul de procedură civilă.
INFORM. (Cu referire la programe, aplicații) Instalare a unei variante ulterioare; updatare; reîmprospătare a informațiilor.
  • 1981 D. Inform. (1981), 157: G[estiunea] m[emoriei] asigură … alocarea, pentru activitatea selectată, a unei părți (una sau mai multe zone) din memoria internă și actualizarea informațiilor de alocare.
  • 1981 Lex. Fin.-Credit, II, 308: U[nitățile] de p[relucrare] pot fi de mai multe tipuri: de creare de fișiere; actualizare de fișiere; de conversie de fișiere.
  • 2010 D. Inform. (2010), 404: În mod obișnuit, o actualizare adaugă produsului caracteristici fără o importanță deosebită sau corectează deficiențe (bug-uri) descoperite după lansarea acestuia.
2. Materializare, aducere în concret; manifestare a unor elemente, fenomene latente.
  • 1909 N. Rev. Rom., nr. 4, 54: Același lucru îl zice însă și Eminescu; căci munca pe care el o pune la baza culturii și a civilizațiunii nu este altceva decât actualizarea deprinderilor sufletești.
  • 1927 ZARIFOPOL, Arta liter., II, 112: Dar nu ajută întru nimic actualizării estetice faptul că-ți aduci, de ex., aminte, că pentru alți oameni, în alte vremi și în alte locuri, romanța sau versul au fost frumoase și veneau din inimă.
  • 1935 BLAGA, T. Cult., 82: Există așadar un inconștient cu o seamă de predispozițiuni native. Inconștientul își creează, prin simpla actualizare a latențelor sale, ca o întâie proiecțiune, un cadru primar, organic, de natură orizontică.
  • 1943 FRUNZETTI, Pegas, I, 206: Judecata fiind doar un mod posibil de actualizare a conceptului, este mai restrânsă decât acesta.
  • 1983 PAPU, Motive liter., 82: Am spus că orice motiv trebuie să arate o continuitate de cel puțin un veac în literatura noastră pentru a putea fi numit specific. În cazul enigmei nu se înregistrează, însă, decât o continuitate latentă, până când marea izbucnire pe planul actualizării cu caracter de durată va avea loc numai în perioada interbelică.
  • 1994 O. DRIMBA, Ist. Cult., IV, 88: Tendințele imperialiste – și actualizarea lor efectivă – au provocat [în epoca Renașterii] reacția națiunilor.
  • 2002BRĂTESCU – CERNOVODEANU, Biciul, 266: Remarcăm coabitarea anumitor firave convingeri realiste, … cu un noian de credințe superstițioase, reprezentând actualizarea… fondului mitic și magic, existând dintotdeauna în medicina populară.
LINGV. Transferare a unei unități lingvistice din sistemul limbii în vorbire; adecvare la context.
  • 1967 Probl. Lingv. Gener., V, 42: Cu alte cuvinte, semnificația constantă precizează domeniul de aplicație, actualizarea în vorbire stabilește corespondența între ocurență și obiect (sau segment de mesaj).
  • 1973 COTEANU, Stil. Funcț., I, 5: Structura mesajului este o actualizare, pe când structura standard este generală și abstractă, deci neactualizată.
  • 2008 GALR – 2008, I, 357: [Verbele inerent reflexive] se deosebesc de verbele cu reflexivitate contextuală, care își asociază un clitic reflexiv numai în anumite contexte și în anumite condiții, fie ca actualizare a unor poziții de subcategorizare …, fie ca mărci ale unor valori de diateză.

– Pl.: actualizări.

– V. actualiza.

Referințe bibliografice:
1975 DEX; 1980 M. D. Term. Lingv.; 1997 DSL; 2007 DEXI; 2023 DTG.

Încarcă...

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Intrare de dicționar