1.
Tranz. (Complementul indică procese, fenomene, activități etc.) A face să înceapă și să funcționeze; a activa (2); a intensifica, a stimula.
- 1897 Evenimentul, nr. 1 223, 2: Depozitarii fondului strâns nu activizează deloc lucrările.
- 1935 Bul. Filol., II, 224: Iată-le [verbele] (în ordine alfabetică și, din când în când cu citate la autorii la care le-am întâlnit): accidenta… activiza, afecționa.
- 1955 Viața rom. (R. US), nr. 3, 18: Exprimarea lor curajoasă, dezvoltarea lor, ne vor ajuta pe noi toți să sporim și mai mult energia creatoare, să ne perfecționăm, să ne ridicăm nivelul măiestriei și totodată să activizăm lupta noastră pentru realismul socialist.
- 1976 Viața rom. (R. US), nr. 11, 30: Dar câte nu s-ar mai putea face în vederea îmbunătățirii – sub toate aspectele: ideologic, politic, social, artistic etc. – și pentru a activiza viața cenaclurilor?
- 1981 Studii, nr. 3, 449: Banii în loc să rămână în țară, spre a activiza dezvoltarea ramurilor productive, în bună parte luau calea Constantinopolului sub formă de haraciu.
- 2016 Enc. Asist. Soc., 890: Asistentul social este cel care, prin tehnici specifice, activizează și susține potențialul de dezvoltare personală a clientului.
Încă 5 citate
✧
Refl.
- 2012 Apostrof, nr. 2, 12: Conștiința poetică se activizează, prin urmare, într-o dublă direcție: una indicată de vectorul liniar, reprezentând proiecția ascendentă a intelectului, alta dată de vectorul sinusoidal, semnificând periplul șerpuitor, dar tenace, al imaginației.
✧
Refl. pas.
- 1962 Studii, nr. 5, 1 294: În același timp s-a activizat mișcarea antiimperialistă studențească sub lozinca „Cuba pentru cubani”.
- 1974 CROHMĂLNICEANU, Lit. Rom., II, 441: Și cum materia primă a poeziei o constituie limbajul, acesta trebuie scos din funcțiunea lui curentă de comunicare, bazată pe sensuri noționale și legături sintactice logice, activizându-i-se, în schimb, virtuțile ascunse, strict sugestive.
Încă un citat
2.
Tranz. și intranz. (Complementul indică persoane sau comunități) A desfășura sau a face să (se) desfășoare
o activitate (susținută); a stimula, a activa (4).
- 1929 Lumea (Z.), nr. 3 343, 3: D. dr. Orenștein – soțul d-nei care a binevoit să ne conducă – activizează din zori la efectuarea diverselor analize secondat de studente și studenți.
- 1950 Viața rom. (R. US), nr. 12, 44: Acum, tovarășe Martei, ce propui ca să activizăm colectivul de muncă al șantierului? Te-ai gândit la asta?
- 1966 Studii, nr. 5, 1 003: Mișcarea națională trece printr-o fază nouă între 1875 și 1881, când, în condițiile crizei orientale, un eveniment important al acesteia era și mișcarea albaneză, când apare pericolul dezmembrării Albaniei, primejdie care a activizat mai larg masele.
- 1971 Viața rom. (R. US), nr. 4, 43: Apropierea alegerilor generale au activizat toate aceste partide democratice burgheze și nu puteau lăsa indiferenți pe cei care au rămas în partidul-mamă.
- 2004 Calitatea vieții, nr. 1–2, 133: Proiectele derulate în domeniul serviciilor sociale au introdus și încurajat relația de parteneriat între mai multe organizații guvernamentale și neguvernamentale … au activizat membrii familiilor și comunităților, au contribuit la dezvoltarea voluntariatului.
Încă 4 citate
✧
Refl. pas.
- 1970 Studii, nr. 5, 933: Germania nazistă a devenit principala primejdie pentru securitatea și pacea generală, pentru libertatea popoarelor. Se nășteau și se activizau în diverse țări noi organizații fasciste și militariste.
3.
Tranz. A evidenția din punct de vedere stilistic; a potența. Cf. a a c t i v a (2).
- 1970 Studia Univ. – Philologia, I, 39: Fiind autor al acțiunii, subiect al propoziției, nominativul activizează substantivul așezat la acest caz, îl animează, îl personifică în multe împrejurări.
✧
(Cu pronumele în dativ)
- 1978 SCL, nr. 2, 140: Ceea ce se va afla însă în primul rând în interesul nostru este felul în care subiectul: două case mari – înlocuit ulterior cu părți ale sale, una din case, curtea își activizează și actualizează diverse sensuri printr-un subtil sistem metonimic.
✧
Refl.
- 1990 CL, nr. 2, 156: În acest caz, sintagma nu se activizează poetic decât prin integrare în cotext.
– Prez. ind.: activizez.
– Activ + suf. -iza.
Referințe bibliografice:
1937 Analele Acad. Lit., seria 2, tom VIII, 114; 1975 DEX; 2005 GALR, II, 178; 2007 DEXI; 2023 DELR2 s. v. activ1 (delr.lingv.ro).