ACTÍNIE s. f.

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

1 rezultat
ACTÍNIE s. f.
ZOOL. Animal marin din încrengătura celenteratelor, fără schelet, variat colorat, cu aspect de floare și cu orificiul bucal înconjurat de tentacule retractile, solitar, care trăiește fixat pe stânci; anemonă-de-mare, dedițel-de-mare (Actinia).
  • 1837 J. CIHAC, Ist. Nat., 246/14: Actinia roșie … este foarte frumoasă … și se găsește în Marea Mediterană.
  • 1862 ANTONESCU, D., 30: Actinie, anemone de mare, zoophyte marine, vermi mollusci.
  • 1906 ANTIPA, Pesc. Rom., 271: Pe scoicile de Midii foarte mulți Balanus și Serpulizi, de asemenea o specie de Actinii.
  • 1937 Enc. Agr., I, 52: Actinia obișnuită are 5 cm înălțime și 7 cm lărgime, prezentând tentacule uneori lungi de 1,5 cm.
  • 1942 BENIUC, Poezii, 212: Pe o scândură cu actinii. [Titlu]
  • 1956 DOINAȘ, Ovidiu, 97: Zadarnic pari, asemeni unei mări, Străină de miresme și ispite, Tu, undă cu actinii adormite Pe care le trezesc cu sărutări!
  • 1962 Man. Zool. IX, 22: Actinia este un animal a cărui mărime variază între 3 și 4 cm.
  • 1968 IVASIUC, Interval, 246: Ca și femeia aceea din timpul secetei, și ei toți, rând pe rând, se iluminează când se gândește la ei, și devin transparenți, translucizi ca niște corpuri bicisnice de actinii.
  • 2007 D. Medic. (2007), 287: B[oala] Skevas-Zerfus. B[oala] profesională a pescuitorilor de bureți sau de perle, datorată înțepăturilor veninoase ale actiniilor din genul Helleno polypus.

– Pl.: actinii.

– Din fr. actinie.

Referințe bibliografice:
1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1931 CADE; 1932 Arh. Iași, nr. 1–3, 98; 1975 DEX; 2001 MDA, I; 2007 DEXI; 2023 DELR2 (delr.lingv.ro).

Încarcă...

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Intrare de dicționar