1.
ARHIT. Element ornamental din piatră sau din teracotă, de obicei zoomorf sau fitomorf, așezat
în vârful sau la extremitățile unui fronton pentru a susține vase, statuete sau alte
ornamente; p. ext. statuie, vas sau ornament așezat pe acest piedestal.
- 1840 POENARU – AARON – HILL, Vocab., I, 15/17: Acroterii, un fel de podoabe la arhitectură.
- 1842 ASACHI, Lex., I, 782/9.
- 1862 ANTONESCU, D.
- 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I. [Supliment]
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
- 1871 LMD, I.
- 1894 ANTONESCU, N. D. Fr. Rom.2, II.
- 1898 Enc. Rom., I.
- 1902 TOCILESCU, Monum., I, 287: Edicula … reproduce în miniatură forma templurilor greco-romane: basa, corpul cu coloane de o parte și de alta și tabulamentul cu fronton boltit sau triunghiular …, având la colțuri acrotere, toate elementele adică ce ne întâmpină la temple sau la capele funerare.
- 1904 Enc. Rom., III, 920: La etrusci găsim … acroterii, care sunt lucrate din lut sau metal, din care unele de o mărime colosală.
- 1919 LOVINESCU, Crit., III, 269: Din instinctul simetriei arhitectonice și din beția înălțimei [fantezia poetului] se uită în fiorituri, în ornamente, în cornișe și în acrotere încărcate.
- 1931 Analele Dobr., nr. 1–12, 250: Acesta [sarcofagul] are forma unui acoperiș țuguiat de casă, având la cele patru colțuri ale sale câte un acroterion cu palmette.
- 1943 FRUNZETTI, Pegas, I, 13: Simbolul acesta, al unui cal înaripat, în stare să zboare ca vântul, ca gândul, ca fulgerul printre nouri, se poate urmări, de la ceramicile acroterelor Helladei primitive și până la oțel-inoxul monumentelor dintre blocuri.
- 1947 CHIHAIA, Blocada, 98: Ferestrele pe unde pătrundea[u] pacea asfințitului și lumina mării înstelate a nopților de vară, fuseseră încadrate de pilaștrii măcinați, ornați cu vrejuri de viță, sub triunghiularele frontoane grecești, cu acroterii simple de palmete.
- 1960 Ist. României, I, 444: Sarcofagiile de piatră din Oltenia, cu capacul în formă de acoperiș de templu, decorate cu capul meduzei, acrotere și alte elemente funerare, vin direct din carierele Moesiei.
- 1965 Ist. Teatr., I, 36: Acroterele reprezintă măști de teatru tragice de factură clasică.
- 1980 D. Enc. Artă Veche, 114: În general, în arhitectura clasică, coronamentul se compune din elemente tipice, chiar stereotipe: cornișă, atic sau acroterii cu motive vegetale sau zoomorfe.
- 1990 O. DRIMBA, Ist. Cult., III, 364: În fine, un alt element decorativ propriu arhitecturii romanice este acroterul, – îndepărtată moștenire din arhitectura templelor antice etrusce – sau o piesă ornamentală de mici dimensiuni plasată în vârful triunghiului unui fronton, în general o cruce (dar putând fi și o floare, un mugure, un con de brad etc).
- 2011 Peuce, 269: Atychorion (Bahadınlar): Inscripție confesională referitoare la misterele zeului … Locul de păstrare: Zidită în peretele unei case din localitate. Tăiată în partea inferioară și parțial la acrotera din stânga frontonului și la cea de deasupra acestuia.
Încă 18 citate
✦
Rar (În forma acroter) Vârf al unui obiect.
- 1929/1930 Enc. Minerva.
2.
MAR. Înv., rar Promontoriu.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
3.
ANAT. Înv. (La plural) Extremitățile corpului (capul, mâinile și picioarele).
- 1871 LMD, I.
4.
TEHN. Serie de ziduri mici care susțin platbanda unei balustrade și sunt intercalate între
baluștri.
- 1949 LTR, I.
– Pl.: acrotere și astăzi rar acroterii.
– Var.: înv. acrotér, acrotériu (1862 ANTONESCU, D.), acrotérion s. n., acrotérie (1862 ANTONESCU, D.) s. f.
– Din fr. acrotère, acrotérium, lat. acroterium. – Acroterie < lat. (n. pl.) acroteria. – Acroterion < gr. cult. ἀκρωτήριον.
Referințe bibliografice:
1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1931 CADE; 1939 SCRIBAN, D.; 1972 SCL, nr. 5, 524; 1975 DEX; 2007 DEXI; 2023 DELR2 (delr.lingv.ro).
