Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

1 rezultat
ACROBAȚÍE s. f.
1. Arta sau profesia acrobatului (1).
  • 1886 Telegraful (Buc.), nr. 4 179, 2: Nebunele erau în curte, împrăștiate în toate părțile, ele nu observară mult pe omul care se balansa pe scară. Se formară mai multe grupuri cari discutau gloriile acrobației. Cele mai tinere pronunțau numele clovnului Avriol.
  • 1933 ARGHEZI, Palmă, 156: Natura bate toate dibăciile și rușinează toate performanțele, cu artiști născuți miliarde pe oră și înzestrați spontan cu darurile acrobației și vitezei.
  • 1937 Rev. Fundaț., nr. 7, 144: Acrobația nu este o artă, am fi înclinați să credem.
  • 1956 Flacăra, nr. 11, 29: „Minunile” pe care le vedeam în arenă sunt rodul unei tradiții multimilenare în arta acrobației.
  • 1962 DER, I, 637: Spectacolul de circ, prin arta acrobației și prin măiestria dresorilor, reprezintă … o școală a curajului și a educării voinței.
  • 1970 M. FLOREA, Ist. Teatrului rom., 11: Igriții din Transilvania … erau animatorii unor reprezentații cu caracter de divertisment, talentul lor exercitându-se în muzică, pantomimă, dans și uneori chiar în acrobație.
  • 1999 DEI, 25: Acrobația simbolizează elanul spre „condiția supraumană”.
  • 2006 NDU, 32: A învățat acrobația în copilărie.
2. Exercițiu dificil de echilibristică, de gimnastică etc. executat de un acrobat.
  • 1886 Telegraful (Buc.), nr. 4 201, 3: Suntem surprinși a vedea că frumoasa grădină Cișmegiu, proprietatea locuitorilor capitalei, începe a se arenda diferitelor acrobați[i].
  • 1907 Analele Acad. Dezbat., XXIX, 292: Apoi gimnastica, făcută așa fără un scop mai înalt, devine un scop prin ea însăși și degenerează în o acrobație de circ care nu dezvoltă armonic toate organele corpului și deprinde numai, cu niște mișcări sau destoinicii, oarecare organe speciale.
  • 1931 RALEA, Călăt., 285: E un spectacol foarte aproape de circ … făcut din acrobații și clownerii.
  • 1944 Rev. Fundaț., nr. 7, 12: Un afiș mare anunța pentru aceeași seară un spectacol al marelui circ „Arnoldo”…, acrobații la trapez, salt mortal fără plasă.
  • 1947 CHIHAIA, Blocada, 207: Domnul Bacruban mi-a promis să pună și în sală câteva numere de acrobații marinărești pe catarge.
  • 1952 Teatrul (R.), nr. 2, 61: Toate [dramele] au însă ca trăsătură comună îmbinarea cuvântului rostit, acompaniat de muzică, cu baletul, aria, acrobația și pantomima.
  • 1971 ELIADE, Integr. Prozei Fant., II, 265: Toate acrobațiile, jongleriile și glumele saltimbancilor fuseseră la începutul începuturilor inventate pentru a distra pe zei.
  • 1983 TITEL, Femeie, 677: Faimosul cuplu al fraților Scheindler, care a repurtat mari succese pretutindeni, este „pentru prima dată prezent în orașul dumneavoastră”, prezentând numere de acrobație cu totul speciale.
  • 2003 PÂRVULESCU, Buc., 69: Mersul pe bicicletă, privit aproape ca un exercițiu de acrobație, îi obligă pe bărbați și pe femei la o apropiere fizică inimaginabilă înainte.
  • 2011 D. Panteon., 130: [Mutul călușului] execută acrobații de care se tem și artiștii sub cupola circului.
P. ext. Mișcare îndemânatică, asemănătoare celei a unui acrobat.
  • 1927 C. PETRESCU, Întunecare, I, 220: Neculai, șofeurul, își scoase cascheta ștergându-și fruntea asudată de acrobațiile cu care străbătuse atâtea gropi, până aici.
  • 1933 CĂLINESCU, Cartea nunții, 186: Vera ar fi fost obligată … să înoate, să tragă cu arcul și să facă acrobații plastice pe un platou de gazon.
  • 1936 ARGETOIANU, Îns., I, 279: Ca să ajungi la Breasta cu automobilul, trebuie să faci echilibristică și acrobație.
  • 1966 TUDORAN, Al optzeci și doilea, 395: Am coborât incomoda scară de pilot, făcând acrobație.
  • <1990–1992> CONSTANTE, Evad. Imposibilă, 121: Dacă femeile din paturile de la parter se chinuiau câte cinci în două paturi, ele erau, în schimb, scutite de acrobația suirii în paturile de la etaj.
  • 2004 R. PARASCHIVESCU, Bazar, 194: Ar fi fost culmea să amețească într-un scaun de frizerie, deși lucrul era perfect posibil, după acrobațiile cervicale impuse de Dalila.
P. anal.
  • 1927 C. PETRESCU, Întunecare, I, 65: [Anton] era acum un fel de rebel, care ținea piept copiilor din vecini, bombardându-se cu bolovani, … fumând capete de țigări și dresându-l pe Modest să execute o sumă de acrobații de circ.
  • 1931 SADOVEANU, Puiul, 213: Vulpea lovită făcea acrobații comice, în salturi și tumbe.
  • 1933 BART, Europolis, 122: Maimuța, agățată c-o labă de balustradă, făcea acrobații, privind curioasă la lumea de jos.
  • 1938 SIMIONESCU, Fauna, 118: Deși e rudă cu ciocănitoarea, [vârtecapul] nu-i seamănă în acrobație.
  • 1945 BOGZA, Cartea Oltului, 107: Vieții lor [a păstrăvilor], care e o nesfârșită succesiune de acrobații, numai torentele spumegânde ale munților îi priesc.
  • 1961 BĂCESCU, Păsările, 408: Muncitor și disprețuind trândăvia, [poporul nostru] apreciază și admiră păsările veșnic în mișcare, îndemânatice, ce nu ostenesc în acrobații.
Fig.
  • 1921 SADOVEANU, Strada, 670: Din lună în lună prețurile făceau acrobație ascendentă.
  • 1934 NEGULESCU, Geneza, 410: Într-o asemenea împreunare accidentală de idei, ieșită dintr-o adevărată acrobație a imaginației, constă, propriu vorbind, actul descoperirii.
  • 1935 TEODOREANU, Lorelei, 113: Textul care trebuia tradus în latinește era o adevărată acrobație gramaticală.
  • 1936 BLECHER, Întâmplări,117: În clipa când întinsei mâna și mă convinsei că era într-adevăr o eșarfă, ceva ezită departe în mine, ca oscilația curajului amatorului echilibrist, în vârful piramidei, între acrobație și diletantism.
3. Fig. (Mai ales la pl.) Eforturi neobișnuite, deosebite de a obține ceva sau de a ieși dintr-o încurcătură; acțiune care denotă îndemânare, virtuozitate, ingeniozitate.
  • 1896 Epoca, nr. 125, 2: Această descoperire turbură pe liberali și de aceea presa lor se dă la tot felul de acrobații de raționament ca să scape prestigiu d-lui Stătescu.
  • 1907 Neamul rom., nr. 2–3, 885: Această acrobație juridică sfârșește prin a falsifica cu totul judecata dreaptă; ea este incompatibilă, prin esența ei, cu știința dreptului.
  • 1926 ZARIFOPOL, Arta liter., I, 53: Cetățeanul normal n-are timp, nici alte mijloace indispensabile pentru asemenea acrobații estetice.
  • 1931 BOTTA, Pub., 211: Viețile sunt scurte și se petrec în timp actual; eroii nu au o existență anterioară care să ne fie sugerată de supraimpresiuni sau alte acrobații tehnice.
  • 1936 D. PROTOPOPESCU, Fenomenul, 64: Balada nu arareori se mezaliază cu calamburul și dă naștere epigramei, așa cum romanul degenera în acrobații polemice.
  • 1949 Viața rom. (R. US), nr. 3, 276: Căutarea expresivității, căutarea unității de stil, a ritmului, a plasticii nu duce la acrobația regizorială, la abuzul de gesturi și mișcare.
  • 1955 P. DUMITRIU, Cron. Fam., III, 31: Am făcut niște acrobații nemaipomenite ca să obțin să trec prin Italia, pe urmă să-mi prelungesc șederea acolo.
  • 1960 Viața rom. (R. US), nr. 6, 97: Dar nicio acrobație idealistă nu e în stare să ascundă faptul că clasicismul exprimă un anumit stadiu de dezvoltare a burgheziei.
  • 1975 CROHMĂLNICEANU, Lit. Rom., III, 395: Obiectul negației nu îl constituie pentru Eugen Ionescu operele literare, ci critica. Exercițiile lui distructive, răsturnările spectaculoase de opinii, acrobațiile pe muchia paradoxurilor, țintesc să facă evidentă descurajanta fragilitate a activității exegetice.
  • 1990 NEDELCIU – BABEȚI – MIHĂIEȘ, Femeia, 153: Avocatul acestuia făcu o pledoarie plină de acrobații.
  • 1998 ROMAN, Bucate, 310: E ridicol… să așezi istoria și arta … unde acrobațiile spiritului le așază de obicei.
  • 2008 Apostrof, nr. 2, 12: Există firește și destui scriitori români care se abțin de la astfel de acrobații estetice, abordând în mod nemijlocit și deschis o tematică religioasă.
4. Serie de exerciții dificile (și periculoase) făcute cu un avion; disciplină sportivă care constă în executarea unor astfel de exerciții.
  • 1910 Revue du pétrole, nr. 3, VII: Anul trecut, cu ocazia deselor meetinguri, aviația s-a dovedit ca fiind la îndemâna tuturor, aparatele putând fi conduse cu cea mai mare înlesnire, iar nu necesitând o acrobație specială.
  • 1940 Rev. Fundaț., nr. 1, 215: Bomba este trimisă aproape pe verticală și cu o viteză extraordinară. Calculul balistic se complică însă și cu cerințele unui zbor de adevărată acrobație.
  • 1955 Sportul pop., nr. 2 486, 1: Urmărind cu emoție acrobațiile de înaltă clasă executate pe avioane mai repezi decât sunetul, cei prezenți își vor aminti poate și de primele începuturi ale desprinderii omului de pământ.
  • 1960 LTR2, VII, 363: Avioanele destinate zborului acrobatic trebuie să îndeplinească condițiile de rezistență pentru executarea acrobațiilor.
  • 1980 Lex. Mil., 134: Biplanul este foarte rar utilizat în prezent (numai la unele avioane utilitare sau de acrobație).
  • 1989 Scânteia, nr. 14 437: Unul din avioanele ce efectuau în grup o primejdioasă acrobație s-a prăbușit deasupra spectatorilor, ucigând 70 de persoane.
  • 2001 Gl. Aviatic, 44: Biplanele sunt utilizate ca avioane de transport parașutiști, utilitare, sanitare sau de acrobație din cauza dezavantajelor aerodinamice.
  • 2010 MO, nr. 633, 6: Deasupra zonelor dens populate sunt interzise: a) efectuarea de către aeronavele civile a zborurilor la înălțimi mai mici de 300 de metri față de cel mai înalt obstacol fix, … c) efectuarea de către aeronavele civile a zborurilor de acrobație sau a zborurilor tehnice.
Sint. (Din fr. acrobatie aérienne) Acrobație aeriană v. acrobație (4).
  • 1911 Adevărul, nr. 7 970, 2: El a zburat timp de un sfert de oră, purtând pe umăr un pasager pe care n-avea unde-l pune, aparatul său neavând decât un singur loc acela pe care-1 ocupa pilotul. Iată ce se poate numi cu drept cuvânt „acrobație” aeriană.
  • 1955 Sportul pop., nr. 2 486, 3: Acrobațiile aeriene nu sunt cu nimic mai puțin spectaculoase decât oricare întrecere sportivă.
  • 1967 Sportul, nr. 5 682, 2: Cu această ocazie, vom asista la un bogat program de aeromodele: zbor cu macheta avionului românesc „IAR-813”, curse englezești, acrobație aeriană cu cele 16 figuri impuse la campionatul mondial.
  • 1975 CROHMĂLNICEANU, Lit. Rom., III, 21: [Toader Mândruță] cucerește inima protectoarei sale, domnișoara Merișor, salvând-o din avionul ei incendiat, printr-o formidabilă acrobație aeriană.
  • 1982 Sportul, nr. 10 015, 1: Peste câmpul de zbor de la Strejnicul … se antrenează lotul național de acrobație aeriană.
  • 2003 GOMA, Jurn., VIII, 526: Concordovul … se angajase într-o demonstrație de acrobație aeriană și, după nu știu câte loopinguri, din ce în ce mai aproape de pământ … se prăbușise.

– Pl.: acrobații.

– Din fr. acrobatie.

Referințe bibliografice:
1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1931 CADE; 1939 SCRIBAN, D.; 1975 DEX; 2007 DEXI; 2023 DELR2 s. v. acrobat (delr.lingv.ro).

Încarcă...

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Intrare de dicționar