1.
Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină acru2 (I 1); a (se) înăcri.
- c. 1650 D. Val.-Lat., 71.
- 1803 PIUARIU-MOLNAR, Învăț. Sfranț., 98: În câtu-i pentru mâncare, poate mânca carne puțină, apă cu vin poate bea. Altă acrime, sau ce să poate acri, să nu mănânce.
- 1823 TOMICI, Cultura albinelor, 34/18: Făina carea se rădică în aer de la mori lesne întră la faguri și acreaște miarea.
- 1825 LB.
- 1839 VAILLANT, Vocab.
- 1840 POENARU – AARON – HILL, Vocab., I, 29/41.
- 1850 ISER, Vocab.
- 1861 PETRI, Vocab.
- 1862 PONTBRIANT, D.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
- 1871 LMD, I.
- 1887 HEM, I.
- 1893 NĂDEJDE, Scrieri, 10: Pune și tu o mână de perje. Lasʼ că de-a fierbe se mai acrește [borșul].
- 1893 DDRF, I.
- 1895 MANOLESCU, Igiena țăranului, 293: Preste Olt, mulți țărani acresc bucatele cu răzătură de drojdii uscate de pe buți.
- <1906–1907> Natura, II, 143: Lăsat la soare, acest suc se acrește, se face oțet.
- 1910 BIANU, D. Săn., 41: Copiii mănâncă mai multe ierburi și fructe, ca barba-caprei, apoi măceși, mure, fragi … cu care acresc și știrul.
- 1916 ATILA, Peștii, 273: Turnăm atâta apă fierbinte cât să dea peste ele și le lăsăm o zi două, până se acresc, la un loc cald.
- 1939 M. SEVASTOS, Carte de bucate, 139: Ținem la foc până fierbe carnea. Acrim cu aguridă, corcodușe sau sare de lămâie.
- 1946 S. MARIN, Carte de bucate, 234: Dacă dorim s-o acrim [varza], se toarnă câte puțin borș sau sare de lămâie topită în apă.
- 1948 STANCU, Desculț, 495: Acasă, mama, acrea și ea ciorba de știr, de ștevie, cu corcoduși pe care eu le culegeam din pom.
- 1966 TUDORAN, Al optzeci și doilea, 387: [Borșul] îl acresc cu oțet.
- 1998 ROMAN, Bucate, 68: [Frunzele de vișin] se pun la păstrare, să acrească ciorbele de vară.
- 2008 România liter. (S.), nr. 33, 31: Urma o ciorbă pe care Portofel și-o mai acrea cu o jumătate de lămâie.
- 2013 Apostrof, nr. 8, 18: Varza nouă crudă trebuie tăiată în bucăți mari și pusă la fiert cu slănină bună și cu carne de berbecuț sau cu carne de sită. Prima dată fierb carnea și slănina, deci pune-o lângă slănină. Acrește-o cu oțet.
Încă 24 citate
✧
Refl. pa s.
- 1935 VOICULESCU, Leacurile, 278: Sarea de lămâie … cu care se acresc ciorbele, e folosită la facerea limonadei.
- 1998 ROMAN, Bucate, 103: Zeama scăzută bine în care a fiert chișca se sărează, se acrește cu zer, oțet sau borș, se drege cu borș și cu smântână și se mănâncă cu lingura și cu hrean.
- 2004 Ghidul gastron. Rom., 64: Se sărează, se acrește cu zer și se mai dau câteva clocote.
Încă 2 citate
✧
Refl. Fig.
- 1915 IORGA, Discursuri, 334: D-ta nu poți să dai, fiindcă n-ai chibzuit bine, și vin alții care sunt mai puțin înaintați ca d-ta și nu pot da fiindcă crezul lor este să nu dea, și lumea rămâne cu nădejdea, și această nădejde fierbe, se acrește în om, și te trezești cu lucruri de acelea care te îngrozesc.
✦
(Despre vin) A fermenta bine, a se transforma în acid acetic prin oxidare; a se oțeti, a (se) acidifica.
- 1807 OBRADOVICI, Carte Orând. Ec., 163/27: Să să speale bine teascul, precum și înaintea culegerii, și să să curățească pentru că să va acri mustul și vinul.
- 1830 MANOLACHI DRĂGHICI, Icon. Rur., 60/21: Pentru ca să țâe vinul mult fără să se strice să arunci peatră acră în bute, că păzește pe vin, de nu să acrește.
- 1846 PENESCU, Man. Ec. Casn., 61/9: Ușurea cutremurătură … clătește drojdiile, le amestecă cu vinul și țiindu-le atârnate îl acrește.
- 1850 BREZOIANU, C. Agric., 606/24: În urma acestui fenomen vinul se strică și se acidifiează (acrește) foarte.
- 1894 SLAVICI, Mara, 140: Într-una din zile, după ce se acrise vinul, Mara a luat-o pe Persida din mânăstire și a dus-o la dânsa acasă.
- ante 1897 Mater. Folk., I, 117: De când frate tu te-ai dus, Vinul în ploscă s-acrit Și pâinea s-a mucezit.
- 1901 Albina pop., nr. 47–48, 1 266: Vinul se acrește, se face oțet, mai repede însă când se adaugă o picătură de oțet.
- ante 1917 MAIORESCU, Trad., 467: Bătrânul se poate acri ca și vinul vechi, însă nu toate vinurile vechi se acresc.
- 1948 MACAROVICI, El. Chim., 490: Alcoolul se oxidează foarte ușor la aldehidă acetică, apoi la acid acetic … sau în soluții diluate sub acțiunea microorganismelor. De aceea berea și vinurile se acresc.
- <1963–1964> NALR – Olt., IV h 675/953: S-a acrit [vinul].
- 1981 BARBU, Săptămâna, 256: Sluga se gândea că vinul tânjise destul în poloboace; s-o fi acrit de mult.
- 2009 E. SUCIU, Infl. Tc., I, 401: Măraz „defect al vinului care s-a acrit”.
- 2013 DGS, 33: Nefiind tratat vinul s-a acrit.
Încă 12 citate
✧
P. anal.
- 1828 Învăț. Cânepei, 731: Când acest gumi (rășină) până la știuta treaptă se moaie în apă, atunci se umflă, cum și toate alte cleiuri, și înceape a se acri.
- 1948 IONESCU-MUSCEL, Tr. Țesătorie, 128: Soluțiile cu aktivin nu se acresc.
Încă un citat
✦
(Despre legume, mai ales despre varză) A (se) mura.
- 1838 Curier a. sexe, II, 2861/28: Varza … trebuie pusă în pământ, pe urmă să crească în vremea preursită ei, să se desvoalte, să se coacă, să se puie în putină și pe urmă să se acrească.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., II, 125: A mura, a acri castraveți și orice fel de zarzavat sau legumă.
- 1871 LMD, I.
- 1898 Albina pop., nr. 4, 111: Căpățânile cele mai mari se așază la fundul putinei, și cele mai mici mai spre gură, pentru că căpețânile cele mari se acresc mai anevoie, pe când cele mai mici mai curând.
- 1907 Albina pop., nr. 52, 1 353: Dacă vrem s-o acrim [varza] o așezăm într-o putină, bine spălată, pe care o punem într-un colț al pivniței.
- 1930 Folc. Olt. – Munt., II, 381: Ciocoi prin putini cu varză, Las’ să-i bage să s-acrească.
- 1939 I. BOTEZ, Belfer, II, 86: Varza și murăturile se acriseră demult prin beciuri.
- 1967 Gl. Olt., 106: Varză o punem în streaz [la acrit].
Încă 7 citate
✦
(Despre lapte și produse din lapte) A suferi sau a face să sufere un proces de fermentație.
- 1858 DRĂGHICI, Doctorul, 201/22: Laptele dulce să nu se acrească vara. [Titlu]
- 1898 DAMÉ, Term. Pop., 69: Zerul gros ce curge la cetluit se numește țiței. Ciobanii-l pun de se acrește.
- 1903 NĂDEJDE, Scrieri, 127: S-a acrit smântâna!
- 1908 ISTRATI – LONGINESCU, C. Chim., 315: Laptele se acrește din cauză că lactoza se transformă în acid lactic.
- 1910 BIANU, D. Săn., 29: În timpul verii laptele se strică lesne, se acrește curând și produce vărsături și dureri de inimă.
- 1912 HORTOPAN, Enc. Vet., 381: Aceste bacterii … sunt: a) bacteria care acrește laptele b) bacteria care transformă laptele în iaurt.
- 1926 PRECUP, Păstoritul, 20: Gustul laptelui la început este ca al iaurtului. Dacă stă multă vreme în bărbință (5–10 luni) se acrește până la 90 de grade, încât abia se poate mânca.
- <1933–1934> STOIAN, Păstoritul, 57: Zărul rămas înăuntru acrește brânza.
- 1962 LTR2, X, 12: La căldură [lactalbumina] coagulează din laptele care începe să se acrească.
- 1974 TITEL, Țara, 687: Numai să nu fi fost untul vechi, că se acrește, spuse mama.
- 1982 D. Enc. Zootehn., 14: Formarea, sub acțiunea bacteriilor, a acidului lactic în laptele care se „acrește” determină precipitarea cazeinei din lapte.
- 2013 DGS, 33: Laptele s-a acrit când a fost încălzit.
Încă 11 citate
✦
Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica.
- ante 1872 HELIADE-RĂDULESCU, Ist. Crit. Univ., 85: Inemicul unor asemenea oameni, animale, plante, era clima ce nu le mai era favorabilă. Plantele se acriră, se sălbăticiră, se stinseră multe, animalele se degenerară.
- 1888 SLAVICI, Teatru, 239: Mierea adunată picătură cu picătură se acrește, cel mai nobil vin se varsă pe jos, căci n-are țara buți să-l încapă; popoare întregi s-ar putea hrăni din bogățiile ce se risipesc în Moldova.
- 1907 Albina pop., nr. 21, 564: Rămășițele bucatelor rămân între dinți, se acresc și această acreală roade dinții, îi face găunoși și aduce chiar umflarea gingiilor.
- 1912 HORTOPAN, Enc. Vet., 191: Ovăzul acrit este atunci când se transportă umed în șlepuri sau vagoane, încât se încălzește și se acrește.
- 1932 ARGHEZI, Tablete Kuty, 60: Movili de zmochine se acreau în jurul palatului președintelui-guvernator și rege.
- 1938 Enc. Agr., II, 626: [Muștarul alb] trebuie recoltat la începutul înfloririi, căci dacă formează silicua se acrește și elaborează un principiu vătămător pentru sănătatea animalului.
- 1955 DL, I, 16: Pâinea s-a acrit.
- 1974 TITEL, Țara, 689: Putem s-o aruncăm după aia [supa], după ce se acrește.
- 2013 DGS, 34: Mâncarea s-a acrit pentru că nu a fost ținută în frigider.
Încă 8 citate
✦
(Olt.; despre aluat și pâine) A dospi.
- <1930–1937> ALR II 3 993/2: Să acrește = (Aluatul) dospește.
- 1967 Gl. Olt., 1: [Pâinea] o frământăm … și-o lăsăm sî să acrească.
Încă un citat
2.
Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) A deveni sau a face să devină ursuz, morocănos.
- c. 1650 D. Val.-Lat., 71: Acrescu-mă.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
- 1906 COCEA, Schițe, 3: Trei părți din viață mi-am trecut-o stăpânind avutul și fericirea altora. Povârnișul acesta al temperamentului meu m-ar fi putut acri de timpuriu în fața sărăciei.
- 1930 RALEA, Estet. Teor., I, 236: Datoria purifică, pe când afirmarea drepturilor acrește, asprește, trivializează.
- 1944 A. VOINESCU, Jurn., 449: Nu e păcat copilul ăsta bun, generos, curat să se usuce, să se acrească?
- 1958 T. POPOVICI, Setea, 520: Cred că, cu timpul, m-aș fi acrit. Acum, desigur, e altceva.
- 1962 BARBU, Prânzul, 393: De câțiva ani, domnișoara Aurica lucra cam în dușmănie. O acriseră viața și belelele.
- 1973 MAZILU, Inundația, 266: N-o să ne acrim viața fiindcă avem o vilă la Bușteni. În fond, n-am omorât pe nimeni, de ce să-mi pierd gingășia?
- 1995 PLEȘU, Chipuri, 173: După 1989, Mihai Botez a rămas un personaj atipic: n-a luat poza „eroului nerecunoscut”, n-a ținut să se impună ca răzvrătit profesionist, nu s-a acrit.
- 1999 DANELIUC, Marilena, 170: Dă-mi, Doamne, putința … să scot din mine miroseala sălcie a boșorogelii care mă acrește.
- 2005 Apostrof, nr. 9, 20: Reputația lui are deja un miros de pucioasă și este paralelă cu o contestație din cele mai violente, care-i lasă adesea un gust amar și pare a-i fi acrit caracterul.
- 2019 R. PARASCHIVESCU, Omul, 15: Carmela se acrea de la o zi la alta, printre altele și din cauză că Michael avea momente de emancipare.
Încă 11 citate
✧
Exp r. A i se acri (de…) | A i se acri sufletul (de…) = a se sătura, a se plictisi de ceva sau de cineva.
- 1877 ISPIRESCU, Legende, 288: Căci li se acrise tot umblând încoace și încolo prin pădure.
- 1882 GHICA, Conv. Econ., IX, 446: Știi c-ai face bine, frate Costache, să mai schimbi bucatele, că ni s-a acrit tot cu borș și cu piftie.
- 1887 HEM, I.
- 1898 CARAGIALE, Scrieri, II, 849: Să dea bani pentru teatru? cine vreodată plătește o plăcere pe care a putut-o ș-o poate gusta gratis până să i se acrească sufletul de ea!
- 1904 Sămănătorul, nr. 41, 647: Am să vă pisez până vi s-o acri.
- 1911 ZAMFIRESCU, Anna, 543: Iar vizite, neiculiță!… Bine că nu ți se acrește.
- 1928 CAZIMIR, Întuneric, 87: Mă duc să mă mai boieresc și eu, că mi s-o acrit sufletul de calicie.
- 1939 MUȘATESCU, Escu, 195: Mi s-a acrit de militari… Să nu mai văd uniformă în ochi… Că fac conjunctivită imediat!
- 1946 TEODOREANU, Masa, 351: Coane Ionel, ce-ai să te faci mata cu-atâtea lămâi la nas? Ți se acrește! Poftim ș-o portocală să-ți ție de urât.
- 1954 Viața rom. (R. US), nr. 1, 80: Da’ mie mi s-o acrit de regula asta!
- 1958 STANCU, Rădăcinile, I, 70: Mi s-a acrit de când mă ciocănesc și nu-mi găsesc leacul.
- 1962 VULPESCU, Poezii, 118: Ni s-a acrit de mult de-acești Feciori de pezeveghi.
- 1968 STANCU, Șatra, 289: Mie mi s-a și acrit de când te tot aud lăudându-te.
- 1977 TITEL, Pasărea, 1 135: Câteodată se mai întâmplă să mă înfurii, mi se acrește și mie să stau cât e ziua de lungă și să bat cărțile cu ei.
- 1986 D. DUMITRIU, Ghica, III, 71: Mi s-a acrit de tot de politică și doresc a mă ocupa numai de istorie!
- 1997 ADAMEȘTEANU, Dimineață, 7: Și-atunci ajunsese să nu vrea să le mai vază în ochi, așa i se acrise de ele!
- 2007 CĂRTĂRESCU, Orbitor, III, 18: Așa și ăștia, cu mașinile: iaurt și iaurt, de li se acrea.
Încă 16 citate
– Prez. ind.: acrésc, pers. 3 acréște și înv., rar acreáște.
– De la acru2.
Referințe bibliografice:
1903 TDRG, I; 1906 ALEXI D. Rom.-Germ.2; 1913 DA, I ; 1931 CADE; 1975 DEX; 2007 DEXI; 2023 DELR2 (delr.lingv.ro).
