1.
Adăugare, sporire, creștere; acumulare.
- 1842 ASACHI, Lex., I, 762/38.
- 1885 Transilvania, nr. 7–8, 51: S-au căutat mijloace, prin care să se poată trage din acelea oareșicare venit, pentru așa numitul fond de acrescență, dar până în anul 1777 nu s-a potut face nimic, pentru că oamenii se opuneau.
- 1898 Enc. Rom., I.
- 1946 C. GIURESCU, Ist. Rom., III1, 400: [Iobagii] suportau și totalitatea sarcinelor publice ordinare, impozitele și taxele către Stat numite oficial „acrescenții”.
- 1984 PRODAN, Horea, I, 105: În anii 1761–1774, în 14 ani deci s-a încasat de la ei 3 384 florini renani plus 330,12 florini acrescenție.
- 1988 D. Inst. Feud., 200: În regimentul I transilvănean s-a decis ca plusurile anuale rămase din impozitul pe venitul net din meserii să fie capitalizate, constituindu-se din ele un fond, care a fost denumit fondul „acrescențelor”, cu destinația de fond de rezervă.
Încă 5 citate
2.
JUR. Sint. Drept de acrescență (și eliptic) = drept de acrescământ.
- 1901 NACU, Dr. Civ. Rum., I, 178: Dacă dar există comoștenitori rumâni, nemișcătorul rural va trece în puterea dreptului de acrescență ipso jure la acești moștenitori, iar moștenitorul străin nefiind capabil de a primi partea sa în natură, va putea reclama partea sa în bani.
- 1921 M. B. CANTACUZINO, Elem. Dr. Civ., 372: Dreptul de adăugire sau de acrescență, întrucât privește legatele rămase caduce din orice cauză, alta decât pierirea lucrului, aparține în principiu succesorului în chemarea căruia legatul, rămas caduc, era cuprins cu obligațiunea de a-l preda.
- 2002 BOCȘAN, Pract. Testam., 111: Elemer … se opune la această cerere, pretinzând că întreaga cotitate disponibilă îi revine lui prin acrescență.
Încă 2 citate
– Pl.: acrescențe și înv. acrescenții.
– Var.: înv. acresțénție (1842 ASACHI, Lex., I, 762/38) s. f.
– Din lat. accrescentia.
Referințe bibliografice:
1906 ALEXI, D. Rom.-Germ.2; 1929 HODOȘ, M. D.
