1.
MED. Punct culminant al unei stări fizice (curbă febrilă, excitație etc.)
- 1937 Trup și suflet, nr. 75, 6: Aceste senzații de voluptate sunt de-abia „larvate”, abia pronunțate și îmbracă un caracter specific numai în actul sexual, pentru a se termina printr-o stare extremă, printr-o așa-zisă „acmee” care face parte din „orgasm”.
- 1948 Rev. Șt. Medic., 88: Paraziții sunt foarte numeroși în circulația periferică puțin înainte și în timpul acmeei febrile.
- 1969 D. Medic. (1969), I, 546: Fastigium [=] Stadiul cel mai înalt al unei febre; acmen, acmee.
Încă 2 citate
✧
P. ext.
- 2015 Familia (R.) – SN, nr. 10, 80: Trăiam încă acmeea urii. Timpul era țesut într-un model amfibolic, orice zbatere părea sortită rizibilului, iar patetismele coregrafiate în acel încă atât de proaspăt decembrie debordaseră de nevroze și spaime.
2.
PSIH. Punct maxim de dezvoltare a unui proces psihologic.
- 1987 D. Enc. Psihiatr., I, 43: Acme/acmee … termen care inițial a fost folosit pentru a denumi valoarea cea mai crescută a unei curbe febrile și care prin extindere, se folosește pentru a denumi punctul maxim de dezvoltare pe care un proces patologic îl poate atinge în evoluția sa.
- 2009 Tribuna (R.), nr. 174, 20: Omul așteaptă neîncetat supriza agonului celebrat, sursa creatoare a unei tensiuni edificatoare ce se prezintă sub forma unui aliment revitalizant pentru integritatea, sănătatea și paradoxalul echilibru sinusoidal al psihicului ce trece, într-un mod obligatoriu, prin faze de acmee, atingând culmi de entuziasm.
Încă un citat
3.
Fig. Moment culminant al unui eveniment (sau perioade istorice).
- 1970 Viața rom. (R. US), nr. 3, 56: Scrisoarea din 1521 a lui Neacșu infirmă existența unei „române vechi” în chiar plină acmee a Reformei.
– Pronunțat: -me-e.
– Pl.: acmee.
– Var.: acmén s. n., acmé s. f.
– Din fr. acmé. – Acmen < germ. Acmen, lat. acmen.
Referințe bibliografice:
2005 LL, nr. 1–2, 26–35; 2005 LL, nr., 30; 2005 C. MOROIANU, Dubl. Etim., 96, 141; 2007 DEXI.
