Înv. (Cu sens temporal; uneori și cu sensul etimologic local) Îndată, imediat.
- <1500–1510> Psalt. Hur., I, 121: Se se schimonosească și se se rrușinreadze depreună cei ce vor cere sufletul mieu a-l scoate, de se întoarca înderretu și se se sfiască carii vor mie rreul. Se prindză acieș rreacele său, grăindu mie: „Mai bunru e, mai bunru”.
- <1560–1562> CORESI, Prav., 77: Și aciiș, întru clipitul ochiului, toți derepții cu sufletul și trupul sta-vor întru împărățiia ceriului.
- <1563–1583> Cod. Vor., 271: Și acieși închiseră ușile, cerând el să-l ucigă.
- 1570 CORESI, Liturghierul, 129: Unul den voinici cu sulița coastele Lui împunse și aciiaș ieși sânge și apă și văzu, marturisi și adeverită iaste mărturiia lui.
- <1580–1619> Codex. Sturdz., 274: Svântul acela nu socoti pre dracul … acieși îl tremese elu supt întunerec.
- 1581 CORESI, Ev., 57: Ce însă întră întru o casă, iară aciiaș ieși veaste pretutindinea de el, că nu se putea ascunde în lumina ceaia marea a înțeleptului, soarelui derept, întru o casă mică, sau să se acoapere.
- <1592–1604> Floarea darurilor, 158: Ea începu a striga și dzise: „Alergaț, alergaț, că Amon vru să-m facă rușine cu de-a sila”. Și aciiș prinseră pre Amon și duseră la împăratul.
- <1642–1647> URECHE, Let. Țării Mold., 208: Așa cazacii au slobozit într-înșii focul și multă pagubă au făcut în oastea lui Petru-Vodă. Și aciiaș oastea lui Pătru-Vodă au dat dosul și izbânda au rămas la cazaci.
- 1643 VARLAAM, Cazania, 238: Să atinse de poalele veșmentelor lui și aciișu stătu curăria.
- 1649 Lex. Sl.-Rom., 99/7: Aciiași.
- <1664–1668> Istorii, 14: După această rugă ospătându-să voinicii și veselindu-să și culcându-să la biserică, nu s-au mai sculat, ce aciiași muriră.
- <1678–1689> DANOVICI, Cronog., II, 34: Iar Preacurata Maică le trimisă plată aciiaș în pripă, că unii orbiră, alțâi rămasără fără grai.
- <1682–1686> DOSOFTEI, Viața svinților, februarie, 88r/18: Și, oblicind de-aceasta împăratul, și mâniindu-să foarte, și plângând tare, învăță aciiș să aprindză un cuptoriu să ardză 7 dzâle și, într-însul, să arunce pre svînta Fotini.
- 1689 ZOBA DIN VINȚ, ap. HEM, I, 79: Cine iaste în deșărtu din ceia ce aleargă în beseareca Ta, Născătoare de Dumnedzău, cu tot sufletul, și să nu dobândească aciiaș vindecare?
- ante 1889 CREANGĂ, Pov., 122: Acieși se face ziuă și tu nu mai stinchești cu brașoave de ale tale.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
Încă 15 citate
✧
(Întărit prin repetare)
- <1691–1697> T. CORBEA, Dictiones, 310: Mico, -as strălucescu, fulgerezgu [sic!], mișcu aciiaș-aciiaș.
✧
Loc. adv. De acieș = de îndată.
- 1741 Cond. Mavrocordat, I, 82: Li s-au dat poruncă, de acmu înainte, ori măcar cine ar merge de acieș să cerce și, neavând ferman sau buirictiu, nicidecum cai de olac să nu le dea.
–Var.: înv. acéiși, acéiș (<1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.)), aciiáș, aciéș, aciéși, aciíș adv.
– Acia + și.
Referințe bibliografice:
1903 TDRG, I; 1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 2023 DELR2 s. v. aici (delr.lingv.ro).