Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

1 rezultat
ACÉTIC, adj.
1. Sint. CHIM. (Din fr. acide acétique) Acid acetic = acid organic obținut sintetic sau prin oxidarea alcoolului etilic, incolor, cu miros înțepător, folosit în industria coloranților, în farmaceutică, în alimentație etc.; înv., rar acid acetos.
  • 1848 NEGULICI, Vocab.
  • 1852 BREZOIANU, Man. Săn., 31: Reacțiunea acestui prisos asupra alcoolului îl transformă în acid acetic.
  • 1852 MARIN, Prescurtare de himie, I, XI/23: Apa, … acidul acetic, sulful, sunt în stare solidă, lichidă și gazoasă.
  • 1859 BĂLĂȘESCU, D.
  • <1876–1877> CONTA, Teor. Ondul., 205: Se pot forma artificial din substanțe neorganice … alcoolul, acidul acetic, acidul formic.
  • 1889 BABEȘ, Opere, I, 14: [Bacteriile] se prezintă mult mai precis când sunt tratate cu acid acetic sau potasă.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
  • 1898 Enc. Rom., I, 26: A[cidul] acetic … este foarte răspândit în natură (în sucul plantelor, în sudoare, în sânge).
  • 1904 ANGELESCU, Chestia alcool., 9: Dacă am susținut însă că acidul acetic e mai periculos, am afirmat aceasta în mod figurat.
  • 1910 BIANU, D. Săn., 8: În farmacie se prepară un acid acetic concentrat, solid, cristalizat, cu miros tare și înțepător, care se întrebuințează în medicină.
  • 1929/1930 Enc. Minerva, 16: Acidul acetic se întrebuințează în bucătărie, la înăcrirea și conservarea alimentelor.
  • 1937 Enc. Agr., I, 130: O oxidație completă … transformă [alcoolul] în acid acetic … sub acțiunea unui ferment.
  • 1942 Enc. Agr., IV, 118: Singurul mijloc de a valorifica aceste vinuri este neutralizarea acidului acetic cu carbonat de calciu.
  • 1951 Man. Ing. Chimist, I1, 877: [Sulful] se mai poate recunoaște acidulând soluția cu acid acetic.
  • 1956 SANIELEVICI, Radioact., I, 219: [Placa] se introduce într-o … soluție apoasă de acid acetic.
  • 1958 NENIȚESCU, Tr. Chim. Org., II, 21: Atomii de azot, oxigen și halogen măresc constanta de aciditate a acidului acetic.
  • 1966 Scânteia, nr. 6 943: [Secțiile fabricii de acetilenă] vor produce acetaldehidă, acid acetic, butanol.
  • 1980 Man. Munc. Electronist., 108: În afara acestor două tipuri de substanțe, pentru reglarea vitezei de corodare, în soluția de corodare se mai introduc și substanțe acceleratoare a procesului de corodare (de exemplu iodul și borul) sau substanțe care încetinesc reacția (ca de exemplu, apa, acidul acetic etc).
  • 1993 D. Enc., I, 232: [Konrad Emil] a demonstrat că acidul acetic este un precursor major al colesterolului.
2. CHIM. Care se referă la acid acetic, la oțet; (mai ales despre bacterii sau fermenți) care duce la apariția acidului acetic, a oțetului.
  • 1859 BĂLĂȘESCU, D.
  • 1862 PONTBRIANT, D.
  • 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
  • <1876–1877> CONTA, Teor. Ondul., 209: Mustul de poamă, fiind expus la aer, va trece de la fermentațiunea alcoolică la cea acetică.
  • 1942 Enc. Agr., IV, 333: Oxidarea alcoolului se produce datorită fermentului acetic denumit Mycoderma aceti.
  • 1949 LTR, I, 264: Unii fermenți acetici se recunosc prin faptul că se colorează în albastru cu iodul, sau că dau alte reacții ale celulozei.
  • 1957 LTR2, I, 53: Bacteriile acetice sunt anaerobe și se dezvoltă foarte ușor pe medii lichide naturale și artificiale, acide cari conțin alcool etilic.
  • 1964 D. Chim., 298: Fermentație aerobă. Transformare fermentativă care are loc în prezența aerului (de ex.: fermentația acetică, gluconică, oxalică, citrică etc.).
Înv., rar Care conține acid acetic.
  • 1890 GROSSMANN, D. Germ-Rom., I, 24.
Sint. CHIM. (Din fr. aldéhyde acétique) Aldehidă acetică = lichid incolor cu miros înțepător, folosit la prepararea acidului acetic, a acetatului de etil, în industria chimică de sinteză etc.; acetaldehidă.
  • 1899 Românul (Z.), nr. 379, 2: Ne mulțumim a le înșira pe nume; alcool etilic, (alcool ordinar,) aldehida acetică, acetal, acizi grași superiori.
  • 1904 ANGELESCU, Fabricarea, 34: Aldehida formică, aldehida acetică … nu se găsesc în natură, ci trebuie fabricate.
  • 1929/1930 Enc. Minerva, 40: A[ldehida] acetică este un lichid ușor volatil …, incolor, cu miros caracteristic, sufocant de mere verzi, solubil în apă, alcool și eter.
  • 1937 Enc. Agr., I, 137: Oxidarea alcoolului ordinar sau alcool etilic dă naștere la început aldehydei acetice.
  • 1949 LTR, I, 547: În fermentarea alcoolică [carboxilaza] catalizează decarboxilarea acidului piruvic cu formare de aldehidă acetică.
  • 1950 LTR, II, 420: [Alcoolul etilic] se prepară … prin transformarea acetilenei în aldehidă acetică.
  • 1962 DER, I, 16: [Acidul acetil glacial] se fabrică din aldehidă acetică.
Sint. CHIM. (Din fr. anhydride acétique) Anhidridă acetică = substanță obținută prin tratarea celulozei cu un amestec de acid și aldehidă acetică, în prezența unei mici cantități de acid sulfuric.
  • 1903 Universul (C.), nr. 182, 2: Toți fabricanții și vânzătorii de oțet sunt opriți de a pune în consumație oțet mai slab de 4–8% (adică cu conținut 4–8%) anhidridă acetică).
  • 1949 LTR, I, 16: Anhidrida acetică e mult întrebuințată ca agent de acetilare în industria materiilor colorante, farmaceutice și a parfumurilor, iar în cantități mari, la fabricarea acetilcelulozei.
  • 1962 DER, I, 131: Anhidridă acetică … Anhidridă a acidului acetic. Este un lichid incolor, cu miros înțepător.
  • 1964 D. Chim., 95: Anhidrida acetică … se obține prin deshidratarea vaporilor de acid acetic.
Sint. CHIM. (Din fr. ether acétique) Eter acetic = eter incolor, cu miros plăcut, solubil în alcool și eter, prezent în vinuri, în oțet; eter etilacetic.
  • 1877 Timpul (Z.), nr. 163, 3: D. Berthelot analizând acest vin a găsit că are compozițiunea următoare … tartrat de calce, urme de eter acetic.
  • 1900 Cod. Gen. Rom., II, 1 990: Eter acetic, eter etilic, fer sesquiclorat; … fosfor; lemn de Quebracho.
  • 1904 ANGELESCU, Fabricarea, 14: Esența de coniac … conține eter acetic 50g.
  • 1937 Enc. Agr., I, 35: Eter acetic … numit și etilacetic; incolor, cu miros plăcut, solubil în alcool și eter.
  • 2002 BRĂTESCU – CERNOVODEANU, Biciul, 128: În această primă fază – caracterizată prin accidente gastrice, cefaleice sau gastro-cefaleice simultane … se recomanda bolnavilor administrarea a câte 4 grame de ulei de mentă, eter acetic, laudanum lichid Sydenham.

– Pl.: acetici, -ce.

– Din fr. acétique.

Referințe bibliografice:
1903 TDRG, I; 1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1913 DA, I1; 1931 CADE; 1937 Enc. Agr., I, 130; 1939 SCRIBAN, D.; 1949 LTR, I, 547; 1964 D. Chim.; 1975 DEX; 2007 DEXI; 2023 DELR2 (delr.lingv.ro).

Încarcă...

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Intrare de dicționar