1.
Înv., rar Acceptare (2).
- 1799 IORGOVICI, Obs. Lb., 183: Accepciune … primire.
2.
Semnificație particulară a unei unități lingvistice în funcție de context; înțeles, sens.
- 1846 LAURIAN, Man. Filos., 79/9: Vorba Logică s-a redus de multe ori la o acepțiune încă și mai restrânsă.
- 1846 LAURIAN, Man. Filos., 86/25: Definițiunea noastră așa dară e justificată în înțelesul usual al vorbei. Dar se poate justifica încă și mai bine în acepciunea filosofică.
- 1856 BARONZI, Ist. Civil., II, 185/15: Acepțiune, … înțeles. [Vocabular]
- 1862 ANTONESCU, D.
- 1862 PONTBRIANT, D.
- 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.
- 1871 KOGĂLNICEANU, Orat., II3, 78: Domnilor, socotesc că noi nu vom fi având de gând să transformăm acest Parlament și în academie literară, ca să ne apucăm să cumpănim greutatea cuvintelor și să căutăm ore întregi accepțiunea cea mai justă a lor.
- 1880 EMINESCU, Pub., III, 258: Care este accepțiunea – singura adevărată – a cuvântului, ca să nu se facă vorbă zadarnică?
- 1882 LAMBRIOR, St. Lingv., 82: Alteori, un cuvânt și-a schimbat sensul prin uitare în cea mai mare parte din accepțiunile lui, afară de una.
- 1893 MAIORESCU, Anuariul, III, 1 035: Gheorghe Lazăr, din Avrigul Transilvaniei, ajutat și apoi continuat de școlarul său Ioan Eliade Rădulescu, începe (1816 până la martie 1821) în vechea școală de la Sf. Sava învățământul românesc național, în accepțiunea modernă a cuvântului.
- 1893 DDRF, I.
- 1896 ȘĂINEANU, D.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
- 1910 DOBROGEANU-GHEREA, Neoiob., 111: Om cult, inteligent, minte corectă, căreia îi repugnă minciuna și demagogia sub orice formă, d-l Carp e și un om de stat în adevărata accepție a cuvântului.
- 1920 ROSETTI, Colindele, 20: Vedem, așadar, ce largă răspândire a avut acest cuvânt [colindă] cu ambele lui accepțiuni.
- 1922 PUȘCARIU, Cerc. St., 205: Pentru trecerea de sens de la „a pedepsi” la „a educa, a instrui”, avem exemplul v. franc. chastier, din lat. castigare … devenit, pe teren grecesc, „pedepsesc” și împrumutat cu această accepțiune în limba română.
- 1925 DENSUSIANU, St. Lexicol., 589: Pe când în restul domeniului romanic lat. „cor” a continuat să trăiască, la noi a dispărut, fiind înlocuit, ca accepțiune, cu „anima”.
- 1937 ARGETOIANU, Îns., II, 206: Bulevardele, în vechea accepțiune a cuvântului nu mai există.
- <1940–1944> VULCĂNESCU, Dim. Rom. Exist., 181: Termenul [„întâmplare”] n-ar avea, originar, decât aceeași accepțiune de determinare a unui anumit loc de trecere, „in templo habere”, însemnând momentul astronomic în care o stea atinge apogeul, în care e prinsă de viziune la meridian.
- 1953 CĂLINESCU, Bietul Ioanide, II, 58: Tudorel scrisese: „Voluptatea de a muri, ca manifestare a vitalității, ar fi un nonsens dacă viața, în accepția cea mai înaltă a cuvântului, n-ar fi transcendentă existenței fiziologice”.
- 1967 ARGHEZI, Tablete cron., V, 507: Cuvântul, oricare ar fi el, are două accepții: una pentru auz și alta pentru scris.
- 1973 COTEANU, Stil. Funcț., I, 15: Stilul este o problemă de expresie. În accepțiunea strictă a cuvântului, expresie înseamnă redarea unui conținut (a unei gândiri sau a unei stări psihice) prin semne și simboluri plastice, grafice, mimice, sonore sau verbale care însoțesc în mod inevitabil orice activitate umană.
- 1980 SÎRBU, Adio, I, 147: În limba noastră, adjectivul „fantastic” are cu totul altă accepție decât englezescul (și corectul) „fiction” .
- 1983 PAPU, Motive liter., 29: Deoarece în cadrul unei informații date, cuvântul de care depinde luarea unei hotărâri poate avea mai multe sensuri sau mai multe grade de accepție, pare că, în mod absurd, unul din colocutori se neagă continuu pe sine, după diferitele înțelesuri pe care le aplică aceluiași termen.
- 1986 DUMITRIU, Eseuri, 303: Expresia „condiția umană” apare des în literatura contemporană, grație unor scriitori care i-au dat o accepțiune ad hoc.
- 2005 GOMA, Jurn., XIII, 213: Deși nu sunt scriitor, cel puțin nu în accepțiunea comună a termenului, vă înțeleg perfect revolta față de comportamentul unora dintre baronii din zona literară a României de astăzi.
Încă 25 citate
✧
P. ext.
- 1901 CHENDI, Period., II, 59: Traducătorii aceștia, aparținând acelei clase despre care s-a vorbit și mai fiind și de origine străină, natural că întrebuințează numai limba uzuală în accepțiunea d-lui Zamfirescu.
- 1930 ARGHEZI, Arh. Lit., IV, 302: Dar volumul al doilea al domnului Remarque pune față în față pe omul social cu soldatul și reabilitează pe soldat de tot ce i s-a pus în spinare și s-a scos din ochii lui, soldatul în accepția clasică pierdută, care l-a pus între preot și poet.
- 1936 D. PROTOPOPESCU, Fenomenul, 392: Pesimismul lui Housman pornea dintr-un sens acut al vieții și din incompatibilitatea unui eu puternic de a se complăcea în iluzia lașă a accepției idealiste.
- 1977 PAPU, Clasicii, 100: A doua semnificație pe care o primește visul în accepția sa de fenomen al treziei, este aceea în care el se află însoțit de o adresă precisă, căpătând sensul de ideal, de aspirație sau dorință îndreptată către un anumit obiect identificat.
- 1978 PALEOLOGU, Treptele, 31: G. Călinescu releva ca fapt esențial la Sadoveanu regresiunea spre elementar. Elementar atât în sensul naturii, cât și în accepție morală.
Încă 4 citate
3.
Înv., rar Primire cu fast a unei persoane.
- 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.
– Pl.: accepțiuni.
– Var.: accepțiúne, înv., rar acepțiúne, accepciúne, acepciúne s. f.
– Din lat. acceptio, -onis, fr. acception.
Referințe bibliografice:
1903 TDRG, I; 1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1913 DA, I1; 1975 DEX; 2001 MDA, I; 2007 DEXI; 2023 DELR2 s. v. accepta (delr.lingv.ro).
