1.
Adj. Înv., rar Care pune, fixează accentul, intonația; accentual (1).
- 1862 PONTBRIANT, D.
- 1871 LMD, I.
Încă un citat
2.
Adj. Care accentuează, care pune în evidență ceva; accentual (2).
- 1979 NEDELCIU, Aventuri, 147: După care urmează un pulover gros de lână pestriță (roșu cu alb-murdar), accentuator al opulenței bustului, dar insuficient pentru a ascunde o cădere evidentă a sânilor.
3.
S. n. ELECTR. Circuit sau rețea care realizează creșterea amplitudinii și a puterii semnalului electronic
și ameliorează recepția.
- 1964 LTR2, XV, 663: Simboluri pentru aparate și dispozitive de telecomunicații, în scheme-bloc: … defazor … accentuator … expansor de dinamică.
– Pl.: accentuatori, -oare.
– Var.: înv., rar accentatóriu, -ie, accentuatóriu, -ie (1871 LMD, I), accentuitóriu, -ie (1862 PONTBRIANT, D.) adj.
– Accentua + suf. -tor. – Sensul 3 < engl. accentuator.
