Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

1 rezultat
ACCENTUÁT, -Ă adj.
1. FON. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief prin accent; al căror accent este marcat grafic.
  • c. 1832 I. GOLESCU, Cond., I, 43r/36.
  • 1839 VAILLANT, Vocab.
  • 1840 LAURIAN, în B. Contemp., I, 100: Cumva n-ar avea tipograful aceste vocali acentuate, să se puie pretotindene „ea” în loc de „é” și „oa” în loc de „ó”.
  • 1862 PONTBRIANT, D.
  • 1866 MAIORESCU, Crit., II, 348: Verbii de conjugarea I au în pers. 3 sing. a perfectului simplu un „ă” accentuat, prin urmare lung din accent, și totdeodată contras din vechiul avit sau din o formă analogă a lui în dialectul vulgar.
  • 1868 BARCIANU-POPOVICI, Vocab.
  • 1868 BOLLIAC, Art. Liter., 83: Finele întâiului emistih este: când o silabă accentuată, când plană.
  • 1893 ONCIUL, Îndr. Ortogr., 181: Pentru însemnarea vocalelor accentuate se întrebuințează accentul acut … și accentul grav.
  • 1893 DDRF, I.
  • 1894 PHILIPPIDE, Pr. Ist. Lb., 39. „E” deschis latin accentuat s-a diftongat în „ie” (în toate dialectele).
  • 1908 MAIORESCU, Crit., II, 294: „I” simplu la sfârșitul cuvintelor se pronunță scurt, iar în puținele cazuri unde este lung sau accentuat, se însemnează cu accentul grav. [Prefață]
  • 1940 PUȘCARIU, Lb. Rom., I, 20: E de ajuns chiar ca un cuvânt nou să se termine cu o vocală accentuată, ca să formeze pluralul în -ale: … atú – atale (și atule).
  • 1954 Gram. Lb. Rom., I, 45: Au intervenit mai târziu elemente de origine străină, terminate în vocală accentuată.
  • 1966 Viața rom. (R. US), nr. 2, 117: Rimele feminine din strofele I și III au și unele rezonanțe sonore comune; silaba accentuată are vocala a sau diftongul ea amplificate de vibranta r aflată la joncțiune cu silaba următoare.
  • 1980 IVĂNESCU, Ist. Lb. Rom., 215: Vocalele a accentuat și ă neaccentuat nu apăreau în epoca de formare a românei în poziții complementare.
  • 1990 KIRALY, Cont. Lingv., 72: Și în limba maghiară vocalele scurte se lungesc în silabe accentuate, dar lungirea rămâne sub treapta perceptibilității pentru vorbitorii maghiari.
  • 2004 BRÂNCUȘ, Ist. Cuv.2, 124: Nu e vorba de o schimbare de conjugare, ci de o refacere a formei de infinitiv lung substantivat cu un sufix accentuat (-áre în loc de -ére) care are o certă valoare nominală.

2. A. PLAST., ARHIT. (Despre linii, contururi, umbre) Îngroșat, marcat prin tușe succesive sau reliefat.
  • 1866 Familia (F.) nr. 42, 498: Pentru a obtine forța espresiunei pe care o urmăreau mereu, artistii etrusci dădeau figurelor cele mai proprii miscaminte de a produce efecte violente; contractau muschii obrazului și ai membrelor foarte mult, alegeau formele cele mai accentuate.
  • 1908 TOCILESCU, Monum., II, 571: Capul întors mai mult spre stânga privește înainte și are un gât lung cu mușchii anteriori … destul de accentuați. … Acest cap corespunde portretului lui August.
  • 1943 OPRESCU, Man. Ist. Artei, I, 43: În ce privește sculptura din epoca merovingiană … adâncimea este redată, când este, numai printr-un slab relief. Uneori se merge așa de departe în această direcție, încât relieful este sugerat printr-un simplu contur, mai accentuat, sau printr-o linie mai adâncită, colorată apoi în roșu, care subliniază forma.
  • 1978 D. Lit. Rom., 336: Este un naiv portret al lui Esop: linii drepte, clare, foarte accentuate, de o expresivitate frustă.
  • 1985 G. NAUM, Zenobia, 119: Iată descrierea directă și simplă a desenului. În centru se afla conturul feței mele, fără urechi, ca o mască stranie și diafană. … Linia bărbiei părea o mângâiere a creionului. Gura, mult accentuată, domina toate cele trei elemente ale feței.

3. Fig. Scos în evidență; subliniat, reliefat, rar accentual (2); care se manifestă pregnant, cu putere.
  • 1869 în B. Contemp., V, 224: Judecând, însă, din unele împrejurări accentuate de Vodă, precum: întrebarea orientală, o propunere a Rusiei pentru introducerea absolutismului, diplomația mai naltă etc., etc., mi s-ar părea că orișicum nu stau trebile așa briliant, precum vor să creadă alții.
  • 1895 BABEȘ, Opere, I, 499: Boala [mielita infecțioasă] cu mers tipic, de altfel, se complică cu paralizie, care se desvoltă încet. … Uneori începutul febril mai puțin accentuat și paralizia apar numai după mai multe săptămâni.
  • 1900 PARHON, Opere, I, 269: Trăsăturile feței sunt mai accentuate în partea stângă, pe când în cea dreaptă sunt mai șterse: șanțul naso- labial, puțin aparent.
  • 1906 G. IONESCU, C. Tipograf., 385: Pentru observarea unor deosebiri atât de puțin accentuate însă, se cere multă experiență și o mare agilitate vizuală.
  • 1926 ZARIFOPOL, Arta Liter., I, 129: Distanța socială și morga par să fie la noi mai nesigur accentuate ori cu mai puțină consecvență și sistemă decât în alte societăți.
  • 1929 FILITTI, V. Org. Adm., 30: Față cu manifestările tot mai accentuate de nemulțumire, din sânul chiar al boierimii celei mari conducătoare, s-au ridicat glasuri împotriva abuzurilor.
  • 1939 MARCU, Figuri Fem, 179: Dacă la început [Madonna Parisina] îi arătase „fiului” său adoptiv o accentuată simpatie, atare sentiment se schimbase curând într-o irezistibilă și vinovată pasiune.
  • 1942 ARGETOIANU, Îns., X, 303: În acest din urmă județ alunecările au fost mai accentuate și au fost distruse 47 de gospodării.
  • 1946 PANDREA, Portr., II, 33: Conștiinta tot mai accentuată și în marș victorios a diferențelor de clasă indică dispariția mitului național.
  • 1955 PARHON, Opere, II, 100: Criza psihică a femeilor între 50 și 60 de ani se manifestă sub mai multe aspecte: foarte accentuată labilitate afectivă, nervozism exagerat, logoree …, depresiune marcată.
  • 1975 PREDA, Delirul, 420: Nu cumva ai primit ordin de concentrare? – Ba am primit, zise Nilă somnolent. Și adăugă cu surâsul accentuat: îl așteptam din toamnă. A venit abia acum.
  • 1980 M. H. SIMIONESCU, Breviarul, 78: După unele mișcări mai accentuate, când s-ar fi părut că nimic nu-i mai oprește să se înhațe de gât și să se tăvălească, [dulăii] se așezau domol pe coadă și priveau, într-o poziție de adâncă, pură contemplație, zborul lăstunilor pe cerul senin.
  • 1990 O. DRIMBA, Ist. Cult., III, 172: [În Evul Mediu occidental] se ajunge să se constituie o adevărată oligarhie universitară, – accentuată sau agravată și de faptul că putea deveni chiar ereditară.
  • 1997 ADAMEȘTEANU, Dim., 130: Cu cât trăsura, hurducând pe străzi lăturalnice și pline de praf, îl apropia mai mult de casa prietenilor săi, deasupra lor plutea o accentuată neliniște: oare de ce să-i fi spus Sophie „să vii mai devreme mâine”?
  • 2005 GOMA, Jurn., XIII, 382: Cu cât apropierea noastră de Europa era mai accentuată, apăreau voci, grupuri sau mișcări pregătite să pună bețe-n roate.
  • 2012 Apostrof, nr. 9, 28: Într-o altă ordine a discursului, manipularea iluzoriului și a virtualității devoalează Farsa ca transcendență goală, reflex al unui accentuat gust pentru spectacol și parodiere.

✧ (Adverbial)
  • 1863 KOGĂLNICEANU, Orat., I2, 289: Aceste cuvinte ale prințului Dimitrie Ghica se caracterizează și mai accentuat prin următoarea frază: „Datoria noastră este de a spune adevărul”.
  • 1897 St. Doc. Liter., VIII, 245: Cercul nostru … urmărește un scop accentuat naționalist.
  • 1934 STERE, Revol., I5, Nostalgii, 1350: Vania nu avu tăria să refuze mâna fiului vitreg al coanei Anica Mesnicu, nașa lui – dar îi răspunse accentuat, cu răceală.
  • 1978 PALEOLOGU, Treptele, 165: În tot cazul, în societățile arhaice sau accentuat tradiționale, în care aproape nimic nu este profan, inițierea nu era rezervată doar unei minorități.
  • 2003 CĂRTĂRESCU, Pururi tânăr, 71: Firește, Platon, prin Socrate, vorbește ironic și despre omul democratic și societatea corespunzătoare, cu atât mai accentuat ironic cu cât acestea sunt cele mai susceptibile de a-i umbri utopia.

4. MUZ. (Despre tact) Amplificat, executat cu mai multă intensitate.
  • 1869 VOROBCHIEVICI, Man. Arm. Music., 10: Partea accentuată a tactului se numește timpul cel bun sau greu (tesa), iar cea neaccentuată, timpul cel ușor sau rău (arsă).
  • 1905 D. Muz., 142: S[uspensiunea] trebuie să cadă pe partea accentuată a tactului.
  • 1957 Muzica (R.), nr. 6, 17: Pe această pedală de Re (ca dominantă a lui sol) apare din nou tema viorilor în pizzicato profilând acordul de Re cu septimă, la care se asociază toate coardele (col arco staccato) și lemnele, obligând alămurile să părăsească re-ul printr- un sffz accentuat, acordul Sol Major, cu septimă și apoi fără.
  • 1979 D. Muz. (1979), 12: Anacruză, notă sau grup de note cu care începe o piesă muzicală, precedând primul timp accentuat.
  • 2008 D. Term. Muzic.2, 55: Anacruză … În dirijat, gestul prin care dirijorul indică intrarea orchestrei sau a corului …, independent de faptul că această intrare se produce pe un timp accentuat sau neacentuat

✦ (Adverbial) (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic, forzato.
  • 1937 C. DELAVRANCEA, Arpegii, 101: Prea fragilă pentru a putea răspândi unde suficiente, a fost cântată prea accentuat de pianistă, cu toată drăgălășenia suplă a pasajelor de la vioară.
  • 1980 PREDA, Cel mai iubit, I, 631: De atâția ani de când era flautist niciodată dirijorii nu avuseseră dificultăți cu el, era extrem de conștiincios, își studia atent partitura și rar i se întâmpla să i se spună, ei, flautul, mai accentuat, sau, flautul, ssss, piano.

5. (Despre cuvinte sau fraze) Pus în evidență prin intonație; pronunțat emfatic; declamat.
  • 1891 Adevărul, nr. 902, 1: Afară de discursurile oficiale care ca tot-d’a-una, s-au mărginit la o preschimbare de fraze mai mult sau mai puțin curtenitoare, s-au mai rostit și alte cuvântări mult mai accentuate în care s-a vorbit fără sfială nu numai de simpatii dar și de o conlucrare a ambelor state, și chiar a ambelor armate contra unui dușman comun.
  • 1899 N. A. BOGDAN, Arta, 72: De multe ori tonul familiar dă și el bune efecte în școală; însă trebuie să se știe foarte bine unde și cum se poate întrebuința acest ton, căci o lecție de fisică, matematică sau gramatică nu se poate nicicum învăța decât după o explicație foarte atentă, cumpănită și bine accentuată, pe când istoria, literatura, religia etc., se pot instrui și prin discursuri cu tonul familiar.
  • 1925 Dimineața, nr. 6 723, 2: Paul Harmant scoase o înjurătură atât de puternic accentuată, încât ajunse până la urechile lui Duchemin.

6. GRAM. (Despre formele pronominale personale și reflexive) Care intră în corelație cu forma neaccentuată, fiind utilizată pentru a marca insistența sau impusă de anumite reguli sintactice.
  • 1912 Românul (C.), nr. 45, 6: Voi scrie mai întâi formele enclitice și proclitice – … cele cu linioară și apostrof în urma cuvântului sunt proclitice, fiindcă vor trebui legate de cuvântul care le urmează – voi pune semnul egalității =, și după acesta formele accentuate ale acelorași pronume.
  • 1934 MO, nr. 191, 5 295: De asemenea se va trata: pronumele personale accentuate și întrebuințarea lor, diferitele specii de pronume relative.
  • 1954 Gram. Lb. Rom., I, 194: Formele accentuate ale pronumelui personal apar uneori paralel cu cele neaccentuate, în aceeași propoziție, atunci când se impune accentuarea complementului.
  • 1980 IVĂNESCU, Ist. Lb. Rom., 138: Din aceste forme [pronominale] și din celelalte (în acest caz, formele de genitiv erau numai accentuate, iar cele de dativ numai atone) s-a născut pronumele personal.
  • 2015 St. Ist. Lb., 123: În general, în secolul al XIX-lea formele accentuate ale pronumelui personal erau deja cele pe care le întâlnim în secolul al XX-lea.

7. GEOL. (Despre formațiuni geologice) Care iese în relief.
  • ante 1935 VÂLSAN, Geogr., 167: Aceste terase prezintă un abrupt destul de accentuat deasupra luncilor, care au totuși un caracter de „zone aluviale”.

– Pronunțat: -tu-a.

– Pl.: accentuați, -te.

– Var.: înv. acentuát, -ă, accentát, -ă (c. 1832 I. GOLESCU, Cond., I, 43r/36), accentuít, -ă (1862 PONTBRIANT, D.) adj.

– V. accentua.

Referințe bibliografice:
1913 DA, I1; 1931 CADE; 1975 DEX; 1997 DSL; 2001 MDA, I; 2004 URSU – URSU, Împr. Lex., I; 2007 DEXI.

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Intrare de dicționar