Livr. (Istoric) Numele unei populații care locuia în Acarnania; înv. acarnan.
- <1691–1697> T. CORBEA, Dictiones, 7.
- 1870 Conv. Liter., nr. 10, 163: Aristofan, în comedia sa Acarnienii, ne presinta o imagine vie a acestei procesiuni itifalice.
- 1941 Răzb. Peloponez., 44: Dar și pe uscat se prădau unii pe alții. Obiceiul acesta vechiu trăiește până azi în multe părți ale Eladei: la Locrienii-Ozoli, la Etolieni și Acarnanieni, cum a rămas și acela de a umbla înarmat tot din pricina asta.
- 1943 Timpul (Z.), nr. 2 383, 2: Acarnienii se lasă convinși și cu toții țin spectatorilor un discurs plin de bun-simț, de humor și de poezie.
- 1977 România liter. (S.), nr. 23, 19: În „Acarnienii”, Aristofan spune despre sine: „Niciodată, în comediile sale, el (Aristofan) nu aruncă ridicolul asupra lucrărilor oneste.”
- 2021 Aproape, departe, 72: Spera astfel că atenienii nu vor asista nepăsători cum le sunt devastate bunurile și vor ataca, căci o înfruntare pe uscat era în avantajul armatei spartane, spre deosebire de cele maritime, în care puterea ateniană era superioară. Cel puțin acharnienii, gândea Archidamos, ar fi trebuit să nu asiste impasibili.
Încă 5 citate
– Scris și: acarniian (<1691–1697> T. CORBEA, Dictiones, 7), acharnian.
– Pl.: acarnieni.
– Acarnia (=Acarnania) + suf. -ean. Cf. fr. Ac(h)arnien.
