Acțiunea de a academiza și rezultatul ei; clasicizare.
- 1847 CIPARIU, în B. Contemp., IV, 272: Știi d-ta ce simț io și trebuie să simță oricine care cât de puțin ș-au studiat limba istoricește? Greață! abandonament! abandonare! etc. … academisare! acastillagiu! … acidifer, acidificabil etc., etc., etc. D[omnul] Eliad le dă vorbe de origine romană și necesarii la curățirea (?!) și cultura (!) limbei române!! Ferească-ne Dumnezeu!
- 1933 CONSTANTINESCU, Scrieri, V, 240: Iar ca o supremă trădare a echilibriștilor de la „Unu” și ca un semn de academizare a suprarealismului (și la noi!), d. Ilarie Voronca deschide și închide ciclul intitulat „Patmos” cu câte un sonet.
- 1971 în Viața rom. (R. US), nr. 6 (1982), 173: La ambii artiști deslușim tendința, percutant definită de Marian Popa în „Dicționarul de literatură română contemporană”, spre „o academizare a nonconformismului logicizat sub aceeași haină a dicteului”.
- 1978 PASCADI, Arta, 165: Răsturnările petrecute în scara de valori prin „învechirea”, „clasicizarea”, „academizarea” unor opere considerate altădată culmi ale originalității, dar intrate acum în obișnuit, „banalizate” oarecum, fac de asemenea să nu se poată vorbi de originalitate într-un sens încremenit.
Încă 3 citate
✦
Nivelare, pierdere a accentelor, a trăsăturilor avangardiste; perimare, banalizare.
- 2005 DGLR, IV, 250: În perioada reducționismelor radicale … se constată și o evidentă continuitate a definițiilor tradiționale, explică M. [Adrian Marino]. Ea intervine sub forma unor definiții unanim acceptate, adesea însă doar tacite, subînțelese – pe de o parte, și atrofiere, clasicizare, academizare – pe de alta.
– Pl.: academizări.
– V. academiza.
