Refl. Pop. A se agăța; a se cățăra.
- 1645 VARLAAM, Răspunsul, 227: Deacii alt cuvânt mai de sus sau mai de gios pentru să să dovedească care direptate spune pr[o]rocul nu mai pomeneaște, ce îndată fuge și să acațără de altul.
- 1852 STAMATI, Vocab., 230.
- 1866 ALEXI, D. P. Germ.-Rom., 59.
- 1877 CREANGĂ, în Conv. Liter., nr. 1, 29: Chirică, cum îi treaba băieților, se acățera pe cele garduri și se hlizea cu ceilalți băieți.
- 1887 HEM, I.
- 1888 BARCIANU-POPOVICI, D. Germ. – Rom., 657: A se acățăra după cineva.
- 1909 Arh. Iași, nr. 5, 212: Deci întorcându-se îndărăpt spre sahastru, ca să ieie toate găinele câte le vor afla, începură a se acățăra și a se sui pe stânci la deal.
- 1922 Viitorul, nr. 4 271, 1: Tot decorul feeric ce-l poate da această plantă, aici se poate prinde. Ici formează boschete, dincolo se acațără pe stâlpi ori arbori. Ai impresia că și brăduțul dă flori de trandafiri.
- 1930 Glasul Bucov., nr. 3 376, 1: D-l Grigoriță Nandriș ... știe însă bine că de șefia de partid politic s-a putut acățăra numai de pe piedestalul de președinte al societății pentru cultură.
- 1938 SIMIONESCU, Fauna, 22: [Râsul] are toate însușirile unui adevărat animal de pradă. Se acațără ca o veveriță, sare ca un tigru, vede ca un vultur.
- 2014 Dilema veche, nr. 549, 10: Pe leul mort și șoarecii se acațără.
Încă 10 citate
– Var.: acățerá, acațărá (<1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.)) vb. I.
– Acăța + suf. -ăra (= -ura) sau contaminare între acăța și cățăra.
Referințe bibliografice:
1903 TDRG, I; 1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1913 DA, I1; 1916 PASCU, Suf. Rom., 178; 1968 HRISTEA, Probl. Et., 337; 1975 SCL, nr. 1, 32; 1976 România liter. (S.), nr, 4, 8; 1978 Form. Cuv., II, 15; 1989 Form. Cuv., III, 38; 2023 DELR2 (delr.lingv.ro) s. v. cățăra.
