1.
Adj. (Despre forme de relief) Cu panta foarte înclinată și greu accesibilă; fig. greu accesibil.
- 1845 HELIADE-RĂDULESCU, Scrieri, 120: Domnia-lui știe, poate, că există subt umbra selbei poetice o cale, a cărui [sic!] verdură nimeni n-a călcat-o încă; însă ca să se ducă s-o caute, ar căta să facă un gir foarte mare printr-un câmp abrupt și să fie în pericol de a-și sfâșia picioarele în spini.
- 1871 LMD, I.
- 1880 ALECSANDRI, Coresp., III, 606: Munții iau în ochii mei forme ministeriale. Fug sau mai mult mă rostogolesc pe o pantă abruptă și sosesc jos muiat până la oase și frânt tot de șale.
- 1888 XENOPOL, Ist. Rom., I, 122: Vei arăta cum fluvii au fost vărsate asupra pământului, cum punți noue au fost aruncate peste riuri, cum vărfurile abrupte ale munților au fost încununate cu lagăre de soldați.
- 1893 CULIANU, C. Cosm., 288: Invariabilitatea de aspect ... o constată observațiunea în dimensiunile și formele abrupte ale munților lunari.
- 1936 BLECHER, Întâmplări, 9: Pereții malului înalt, de o parte și de alta a pantei, erau abrupți și plini de iregularități fantastice.
- 1939 ARGETOIANU, Îns., VI, 218: Muntele e atât de abrupt, încât am avut impresia că pluteam în aeroplan.
- 1947 CHIHAIA, Blocada, 11: Oamenii năpădeau cartierul de pretutindeni, de pe strada Traian, unde era poarta cea mare a portului, prin poteca șerpuitoare, urcând aproape vertical malul abrupt.
- 1963 ARGHEZI, Răspântii, 128: Năzuința lui este să se fotografieze între precipicii abrupte și să-și trimită instantaneul eroic la Londra.
- 1971 ELIADE, Noaptea de Sânziene, II, 161: Începură să se cațere pe panta abruptă.
- 1993 CONSTANTE, Evad. Imposibilă, 210: Să urcăm, nu cu puterea brațelor noastre prea slăbite, ci cu atotputernica noastră voință peretele abrupt.
- 2002 BOTZAN, Hidron., 29: Aceste fortificații, preluate de la geto-daci, au fost identificate pe malul drept, pe versantul abrupt de la Bucovăț.
Încă 11 citate
✧
(Adverbial)
- ante 1935 VÂLSAN, Geogr., 214: O luncă vastă coboară în pantă lină spre râu ... Platforma Cândești o domină abrupt la o altitudine relativă de 150 m.
✧
P. ext.
- 1939 ARGETOIANU, Îns., VII, 238: Orașul se ridică în semicerc și în terase pe poalele dealului, la picioarele castelului și a păstrat, cu ulicioarele lui abrupte, cu casele așezate unele peste altele, tot pitorescul trecutului.
✧
Fig.
- 1941 CĂLINESCU, Ist. Lit. Rom., 408: Lamartine însuși e un exponent al poeziei edenice, al „antideluvianismului”, cu descrieri de paradisuri abrupte, cu grote în ținut acvatic.
2.
Adj. Fig. Alcătuit din contraste puternice; fără legătură; inegal.
- 1868 BARCIANU-POPOVICI, Vocab.
- 1871 LMD, I.
- 1886 STEINBERG, D.
- 1889 MAIORESCU, Discursuri, IV, 144: În sfârșit, propunerea abruptă a deputatului C. Popovici relativă la niște reforme propuse de d-sa în programul scoalelor sătești se înlătură.
- 1896 ȘĂINEANU, D.
- 1926 ZARIFOPOL, Arta Liter., II, 67: Proza lui Eminescu, atât de original abruptă sau periodizată, e surprinzător independentă de cea mai bună proză (adeseori prea franceză) a contemporanilor.
- 1936 D. PROTOPOPESCU, Fenomenul, 377: Doughty, cu poemul său, ... se refugia în aliterația și asonanța versului anglo-saxon, cum și în ritmica lui abruptă.
- 1943 FRUNZETTI, Pegas, II, 48: Membrele încolăcite ... execută arpegii rapide, exerciții nebunești de digitație, acorduri abrupte și pauze iraționale.
- 1946 OPRESCU, Man. Ist. Art., IV, 24: [Rousseau] are ceva aspru în firea sa, care se exprimă printr-o notă abruptă, aproape violentă în execuție.
- 1954 GRAUR, Fond. Lexical, 135: În limbă abstractul și concretul nu sunt despărțite prin limite abrupte: același cuvânt are mai multe sensuri, dintre care unul este mai concret, altul mai abstract.
- 1960 ARGHEZI, Pensula, 401: Pictorii sunt „băieți” la toate vârstele vieții și până în ziua de azi Camil a rămas un băiat, în sinceritățile lui, când abrupte, când sfioase, naive și gingașe.
- 1978 PALEOLOGU, Treptele, 26: Iorga are, cum spuneam, viziuni abrupte și discontinui, reprezentări ale empiriei umane.
- 1986 D. DUMITRIU, Ghica, III, 63: Felul abrupt în care s-a lansat în acest inepuizabil subiect de bârfă a saloanelor, cu viclenie și disperare, îi face pe Sașa și pe Ghica să devină complici.
- 1999 DANELIUC, Marilena, 113: Ca s-o surprindă în situațiile abrupte, elaborate meticulos, [Radu Palade] trebuia s-o păcălească, să insiste, să se roage, să amenințe.
- 2002 GOMA, Jurn., VIII, 284: Dacă nu a înțeles nimic din reproșul meu (abrupt, recunosc) – atunci, într-adevăr, nu mai este nimic de făcut.
Încă 14 citate
✧
(Adverbial)
- 1983 ANANIA, Rotonda, 151: Ați lunecat frumos în poziția a doua… cam abrupt într-a patra… mai atent la flageolet.
- 1998 MIHĂILESCU, Lit. Postceauș, III, 381: Textul lui Alex Ștefănescu, intitulat oarecum caragialian Un pedagog al Națiunii, debutează abrupt.
- 1999 DANELIUC, Marilena, 229: Întrebarea lui veni abrupt, din spatele ochelarilor.
- 2005 GALR, II, 803: Tranzițiile de la o temă / subtemă la alta pot fi marcate prin formule specifice, ... prin pauze mai lungi în comunicare sau se pot realiza abrupt, fără ca locutorul să semnalizeze în vreun fel schimbarea temei.
Încă 3 citate
✧
P. ext.
- 1947 ARGHEZI, Tablete Cron., V, 148: Băeșanu e un tânăr unitar și hotărât, afară de talentul lui, clar și franc … are mâna abruptă și acerbă.
3.
S. n. GEOMORF. Formă de relief cu pantă foarte înclinată.
- 1935 VÂLSAN, Geogr., 473: Caucazia și Asia Mică au munți înalți care merg foarte aproape de-a lungul mării cu un abrupt formidabil care se continuă sub nivelul mării.
- 1979 Enc. Etnobot., I, 99: Floare de colț …, plantă mică, păroasă, din familia Compositae; crește sporadic în munți, pe abrupturi și stâncării, mai ales pe substrate calcaroase.
- 1993 D. Enc., I, 272: Masiv muntos în extremitatea estică a Carpaților Meridionali, între Valea Prahovei la E[st], pe care o domină printr-un abrupt de peste 1 000 m.
- 2000 Mic lex. cadast., 237: Terenuri cu destinație forestieră sunt enumerate în art. 2 și anume: ... stâncării, abrupturi, râpe, ravene, torenți.
Încă 3 citate
✧
Fig.
- 1927 TEODOREANU, La Medeleni, III, 56: Nici construcția frazelor, banal gramaticale, nu mai avea abruptul frazei lui.
4.
Adj. BOT. (Despre tulpinile unor plante) Terminat brusc.
- 1980 D. Bot.
– Pl.: (1, 2, 4) abrupți, -te și (3) abrupturi.
– Din fr. abrupt, lat. abruptus, -a, -um.
Referințe bibliografice:
1903 TDRG, I; 1905 ALEXI, D. Rom.-Germ.2; 1929 HODOȘ, M. D.; 1931 CADE; 1939 SCRIBAN, D.; 1955 DL, I; 1958 DM; 1961 DN; 1974 D. Geomorf.; 1975 DEX; 2001 MDA, I; 2007 DEXI; 2006 NDU; 2011 DELR, I.
