Arg. Țigară sau muc de țigară fumat în comun.
- 1911 Neamul Rom. Liter., nr. 42, 669: Ia dă-mi aboneaua, Năică, îmi zise Chirilă.
- 1937 Bul. Filol., IV, 152.
- 1937 BRĂESCU, Amint., 105: Într-o dimineață, între două ore de curs, pe sala ce ducea la carcere, fumasem cu alți băieți țigări chinuite ce treceau din mână în mână, înghițind lacomi, pe furiș, câte două-trei fumuri, oțărându-ne, și plecam amețiți, satisfăcuți că ne otrăvisem. Rămăsesem cel din urmă să termin căpețelul – aboneaua, cum îi ziceam noi – ce-mi frigea buzele.
Încă 2 citate
– Pl.: aboneuri (<1949-1952> DA (ms.)).
– Var.: aboneá s. f.
– De la abona, prin atracția formală a unor franțuzisme, precum antreu, crocheu (var. de la crochet) (1937 IORDAN, în Bul. Filol., IV, 152).
Referințe bibliografice:
1998 D. Arg.; 2009 D. Arg. Interl.
