Livr. Oroare, grozăvie; înv., rar abominare.
- 1847 HELIADE-RĂDULESCU, Teor. Lb. 344.
- 1858 SERRURIE, Poezii, 130: Ca estimp niciodată plăcerile de brute, Diverse-abominații și mari scelerateți, Cântări delicioase, petreceri pe-ntrecute, Nu fură întreprinse în sânu-astei cetăți.
- 1862 PONTBRIANT, D.
- 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.
- 1863 ALECSANDRI, Rusaliile, 620: Ești pentru năciune O perturbăciune, Abominăciune, și execrăciune! Om făr’ de răciune, Plin de-aberăciune, Duci la perdiciune Pe biata năciune.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
- 1871 LMD, I.
- 1879 HASDEU, Trei crai, 240: Nădejde! Vecii vecilor! Slugă! Grăiește! Iscălește! Dece barbarisme in dece cuvente! Ce superlativa abominațione.
- 1902 Adevărul (G.), nr. 4 796, 2: Sufla parcă un vânt de impopularitate, familiile erau de partea popilor, spre a scăpa copiii de abominațiunile noului institutor, care-și permisese să suprime rugăciunea chiar în ziua intrărei sale în slujbă.
- 1914 DOBROGEANU-GHEREA, St. Art., IV, 234: În vreme normală de pace, el [socialismul] predică înfrățirea popoarelor, lucrează și luptă pentru desființarea abominațiunii războaielor.
- 1928 SADOVEANU, Demonul, 148: Naum rămase singur, în abominația dezolării, încleștat de acea stranie putere pe care o înțelesese cu frică și cutremur.
- 1929 ARGHEZI, Portr., 121: Domnul Stere a stat o zi și jumătate la Văcărești: numai atât. Dacă domnia sa simbolizează de la război încoace toată trădarea și toată abominația, de ce nu a fost judecat în fierbințeala evenimentului recent?
- 1946 SADOVEANU, Pub., II, 403: Sunt sigur că nu se va produce asemenea ultimă rușine. Cuvântul e slab: asemenea abominație.
- 1964 VIANU, St. Lit. Univ., II, 335: „Orestia”, dar mai cu seamă ultima dramă a trilogiei întregi, „Eumenidele”, celebrează momentul trecerii de la vechea justiție a răzbunării, prin care prolifera crima și abominația în lume, la noua justiție instituită.
- 1997 PALEOLOGU, Lucrurile, 145: Abominațiile lui Pirgu țin de rubrica scandaloasă, nu de cea criminală.
Încă 14 citate
✧
(Repetat, cu valoare de superlativ)
- 1979 CIOCULESCU, Itinerar, III, 38: [Dumitrașcu-Vodă Cantacuzino] a exercitat o grea presiune fiscală ... și, abominația abominațiilor, „el întâi au scornit hârtii în țară”, termen ce nu ne-ar spune nimic, dacă n-am ști că acestea au fost, în sens modern și progresist, foi de impunere personală, care s-au extins întâia oară asupra clasei privilegiate și neimpozabile a boierilor.
✧
Sint. Livr., rar A fi în abominație = a nu fi luat în considerare; a fi disprețuit.
- 1978 PALEOLOGU, Treptele, 138: Religia vechilor egipteni ... respecta din principiu orice viețuitoare, numai peștele fiind la ei în abominație din cauza mării sărate care l-ar reprezenta pe Seth.
– Var.: înv. abominațiúne, înv., rar abominațióne, abominăciúne s. f.
– Din fr. abomination, lat. abominatio, -onis, it. abominazione.
Referințe bibliografice:
1939 SCRIBAN, D.; 2002 DN6; 2007 DEXI; 2011 DELR, I, 5.
