Înv. Faptul de a urî, de a detesta; livr. abominație.
- 1854 BARONZI, Matilda, III, 211/8: Nu cumva crez eu niște asemenea lamentări de Ieremia asupra desolării abominării!
- 1862 PONTBRIANT, D.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I, 4.
- 1878 Telegraful (Buc.), nr. 1 809, 2: Unii stau la îndoială, trași de o parte prin legalitatea care se găsea în adunare și de altă parte prin abominarea care se găsea în Bonaparte, înimi oneste în ecuilibru între datorie și infamie.
Încă 3 citate
– V. abomina.