Înv. (Persoană) care abolește, care desființează ceva.
- 1848 NEGULICI, Vocab.
- 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.
- 1862 PONTBRIANT, D.
- 1862 ANTONESCU, D., 13: Cel ce abolește se zice abolitor.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
- 1871 LMD, I.
- 1886 STEINBERG, D.
- <1992-1998> R. THEODORESCU, Picătura, 172: Mustafa Kemal pașa, devenit reformatorul unui imperiu, abolitor al sultanatului și al califatului, creator al unei republici, până astăzi veneratul „părinte al turcilor, Atatürk”.
Încă 7 citate
✧
Fig.
- 1970 M. ȘORA, Opera lui Blaga, 231-232: Dilema nu se rezolvă teoretic, dar își găsește o cvasisoluție în încercarea mereu repetată de înțelegere participativă, prin stări onirice, apropiate de somnul abolitor de logică, de integrare în lume, în care te poți „împlini cu mirare”.
– Pl.: abolitori, -oare.
– Var.: înv. abolitóriu, -ie (1862 PONTBRIANT, D.; 1870 COSTINESCU, Vocab., I; 1871 LMD, I). adj., s. m. și f.
– Aboli + suf. -tor.
