LINGV. Schimbare regulată de vocală în rădăcina cuvintelor înrudite etimologic; apofonie.
- 1866 MAIORESCU, Crit., II, 362: Tipul unei mari părți a flecțiunii germane (bazate pe ceea ce numesc ei „Umlaut”, nu „Ablaut”) s-ar strica dacă sunetele ä, ö, ü s-ar scrie prin alte semne.
- 1894 PHILIPPIDE, Pr. Ist. Lb., 226: Ablaut îș are rădăcinile în timpurile de primitivă existență a limbilor indogermane, însă nu aparține excluziv acelui timp.
- ante 1980 CARAMAN, St. Etnogr., 303: Nu pot fi trecute cu vederea nici formele Mol Mal – pe care acest radical le ia prin „Ablaut”, în idiomurile slave orientale cu deosebire, la diferite aspecte verbale.
Încă 2 citate
– Pl.: ablauturi.
– Din germ. Ablaut.
Referințe bibliografice:
1975 DEX; 1978 DN3; 1988 CL, 186; 1993 D. Enc., I; 2001 MDA, I; 2006 NDU; 2007 DEXI; 2011 DELR, I; 2013 DGS.
